ACRU², -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

acru¹ sm [At: CONTEMP., Seria II, 1948, nr 113, 3/3 / Pl: ~ri / E: lat acru, fr, eng acre] Unitate de măsură pentru suprafețe de teren egală cu aproximativ 4047 m².

acru³ av vz acum

acru², ~ă a [At: HEM 215 / Pl: ~ri, -re / E: lat acrus (forma populară a lui acer)] 1 Care are gustul caracteristic oțetului, lămâii etc. 2 (Pop, d. fructe) Necopt. 3 (Îs) Lapte ~ Lapte nefiert, (ușor) fermentat. 4 (Pop; îs) Piatră acră Alaun. 5 (Trs; îs) Apă acră Apă minerală.

ACRU I. adj. 1 Cu gustul caracteristic lămîii, oțetului, etc. ¶ 2 🌿 Necopt, crud, verde (vorb. de poame): mere acre, poame acre ¶ 3 Înăcrit: varză acră; lapte ~ (👉 LAPTE) ¶ 4 Trans. Apă acră, borviz; piatră acră, sulfat dublu de aluminiu și de potasiu sau de amoniu, alaun ¶ 5 proverb: E sătul de... ca de mere acre, nu-i mai place, s’a desgustat ¶ 6 Fig. Răutăcios, arțăgos: devine ~ și stifos de cîte ori s’o întîmpla să-i meargă rău la preferanță (BR.-VN.) II. adv. Fig.: a se uita (cam) ~ la cineva, cam amărît, cu niște ochi nu tocmai prietenoși: se uită ~ și plin de ură la birja noastră (IRG.) ; a-i veni ~ de..., a i se face ~, a-i deveni nesuferit, a se sătura (de cineva sau de ceva): împăratului i se făcu ~ cu atîtea încurcături (ODOB.) [lat. acrus].

ACRU², -Ă, acri, -e, adj. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă; (despre gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

ACRU¹, acri, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețe, echivalînd cu 4047 de metri pătrați, folosită în unele țări (Anglia, America de nord etc.).

ACRU², -Ă, acri, -e, adj. 1. (Despre substanțe, mai ales despre mîncări, băuturi etc.) Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămîii, al borșului etc.; care provoacă o reacție astringentă; (despre gust) ca al oțetului, lămîii, borșului. V. aci. ◊ Mere acre = mere pădurețe. De răbdări s-a săturat ca de mere acre. RETEGANUL, P. I 60. Piatră acră v. piatră. ◊ Acrit prin fermentare. Castraveți acri. Vin acru. ◊ Mai bine varză acră cu-nvoială Decît zahar dulce cu cîrteală. PANN, P. V. II 92. ◊ Lapte acru = derivat al laptelui rezultat printr-o fermentare naturală sau artificială. Logofete, brînză-n cui, Lapte acru-n călămări, chiu și vai prin buzunări! CREANGĂ, A. 11. ◊ Cu miros greu. Respirația grea, trezită, acră, caldă și deasă a mulțimii, dospită în fumul de țigări și havane, zarva fără căpătîi... dau salonului o asemuire de cafenea. DELAVRANCEA, S. 131. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestări ale lor) Morocănos, arțăgos, răutăcios, ursuz. Să nu întrecem măsura!... îl va pune, cu voce acră, la locul său. PAS, L. I 131. Va să zică nu vrei să spui cu frumosul, ai? continuă șeful cu un zîmbet acru. REBREANU, R. I 112. ◊ (Adverbial) Filip... își trecu acru mîneca bluzei peste obrajii asudați. SAHIA, N. 30. ◊ Amărît, supărat. S-a întors cam acru din oraș. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) acru sau a-i fi inima acră (sau sufletul acru) de ceva. (mai rar) a-i veni acru = a fi sătul, plictisit. Mi-i acru sufletul de atîta îmblet. SBIERA, P. 217. I se urîse și lui și-i venise acru tot auzind-o de dimineață pînă seara. ISPIRESCU, U. 97.

ACRU¹, acri, s. m. Unitate de măsură de suprafață egală cu 4047 de metri pătrați (sau, în anumite țări, cu valori variabile). – Fr. acre.

ACRU², -Ă, acri, -e, adj. 1. Care are (sau a căpătat) gustul caracteristic al oțetului, al lămîii, al borșului etc.; care provoacă o reacție astringentă; (despre gust) ca al oțetului, al lămîii, al borșului etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mîhnit. – Lat. acrus.

ACRU s.m. Unitate de măsură egală cu 4046,856 m², folosită în India, Anglia, America de Nord etc. [Pl. -ri. / cf. fr. acre, it. acro, lat. t. acrum < germ. Acker].

ACRU s. m. unitate de măsură a suprafețelor agricole (4046,86 m²), în țările anglo-saxone. (< fr., engl. acre)

ACRU² ~i m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren (egală cu aproximativ 4047 m²). /<fr. acre

ACRU¹ ~ă (~i, ~e) 1) (despre alimente, substanțe) Care are gustul caracteristic oțetului, borșului, lămâii, murăturilor. Lapte ~. 2) și adverbial fig. (despre persoane) Care vădește nemulțumire; cuprins de rea dispoziție; amărât; mâhnit; posomorât; ursuz; posac; morocănos. /<lat. acrus

acru a. 1. înțepător la gust; 2. fig. desgustător: îți vine acru de el. [Lat. ACRUS = clasic ACER].

ácru, -ă adj. (lat. pop. acrus îld. acer, acru; it. sp. pg. agro, fr. aigre). Care are gustu lămîiĭ, acid, înțepător: un vin acru de-ți sare căciula’n pod. Fig. Iron. Care pare că simte acreală, adică „nemulțămit”: o față acră. Vest. Murat: varză acri.

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse utilizări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se obosi zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = cea mai veche și cea mai îndelungată perioadă din istoria omenirii, care a durat circa un milion de ani și în care principala materie primă pentru confecționarea uneltelor, a ustensilelor și a armelor a fost piatra (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, utilizarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, folosită la confecționarea formelor de tipar litografice. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită în trecut la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și folosit de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

acmu av vz acum

acnu^[1] av vz acum

acnuma^[1] av vz acum

acrum^1[1] av vz acum

acruma av vz acum

acu av vz acum

acum av [At: ANON. CAR. / V: acuma, (pop) acu, acmu, acru, acruma / E: lat accum modo] 1 În momentul de față. 2 Imediat. 3 (Urmat de precizări cantitative) În urmă cu... 4 (Îe) Acu-i acu A sosit clipa hotărâtoare.

acuma av vz acum

amnu av vz acmu

ACU adv. Acum: a trăit pînă mai ~ șase luni; prov.: acu e acu, acum trebue să se aleagă într’un fel, acum e momentul hotărîtor.

ACUM, ACUMA, adv. 1 În momentul acesta; în timpul de față: de ~; pînă ~; de pe ~; (mi-aduc aminte) ca ~, ca și cînd s’ar fi întîmplat în momentul acesta; a apărut ~ un an, ~ o lună; de ~ înainte, pe viitor, cu începere de astăzi: prov. ~ e ~, acu e acu: ei părinte, ~ e ~, zise un voinic (DLVR.) ¶ 2 În zilele noastre: ~ s’a mai scumpit traiul ¶ 3 Îndată: – Cînd vii? – Uite ~ ¶ 4 Adineaori: ~ a plecat de aci ¶ 5 Acum... acum..., cînd... cînd...: Îți cere ~ una, ~ alta [lat. eccum-modo].

BURETE sm. 1 🐙 Animal zoofit alcătuit dintr’un fel de sac lipit la bază de stîncile din mare; acest sac are o deschizătură la partea superioară și un mare număr de găuri pe toată întinderea pereților lui; corpul lui e format dintr’un schelet compus din țesătura mai multor firicele elastice; trăește în colonii și se pescuește cu deosebire în marea Mediterană, pe țărmurile Greciei, Siriei și Tunisiei (🖼 655) ¶ 2 Scheletul elastic al acestui animal (sau mai bine al unei colonii din aceste animale), curățat de materiile organice și lăsat cîtva timp într’o soluțiune de acid sulfuric amestecat cu multă apă, e întrebuințat pentru spălat corpul, pentru șters tabla, etc.; Fig. a stoarce ca pe-un ~; bea sau suge ca un ~, e un mare bețiv ¶ 3 pr. ext. Burete artificial, de cauciuc, întrebuințat la toaletă ¶ 4 🌿 Nume generic dat unor plante dintr’o clasă specială de criptogame care trăesc în locurile gunoioase, grase și umede, sau ca paraziți, pe arbori sau pe alte plante; unele din ele sînt bune de mîncare (ciuperca, mănătarca, etc,), iar altele sînt foarte otrăvitoare: muierea ... fripse niște bureți ce aflase prin pădure (RET.); proverb: doar n’am mîncat bureți! (ZNN.), n’am înnebunit; a tăia dracului bureți (ZNN.), a sta fără nici o treabă, a sta cu gura căscată. – Dintre speciile cunoscute la noi în țară, cităm următoarele; ~ -ACRU (sau ~-ALB, ~ -GALBEN, ~ -IUTE, ~ -LĂPTOS, ~ -PIPERAT, ~ -USTUROS) = IUȚARI; -~ BĂLOS¹, ciupercă comestibilă albă, cu miros și gust plăcut; crește pe pămînt în pădurile de fag și de brad (Hygrophorus eburneus) (🖼 656); – ~ BĂLOS² – BĂLOȘEL; – BUREȚI-CĂLUGĂREȘTI, ciuperci foarte mari, comestibile, cu pălăria brună-cenușie, cu carnea albă; cresc toamna pe rădăcinile și trunchiul stejarilor bătrîni; o singură ciupercă cîntărește uneori pînă la 15 kgr. (Polyporus frondosus) (🖼 657); – BURETELE-CALULUI, ciupercă cu pălăria cenușie, verzuie sau roșiatică, cu miros plăcut; crește pe pămînt gras și pe bălegar (Coprinus fimetarius); (🖼 658); – BURETELE-CERBILOR, ciupercă veninoasă, de formă sferică, de coloare galbenă ca lămîia sau galben-brună; carnea e albă la început, apoi devine albăstrie, marmorată și în urmă brună, cu un miros tare și neplăcut; crește prin păduri, vara și toamna; numită în Mold. și „bășina-porcului” (Scleroderma vulgare) (🖼 659); – ~ -CRĂIESC = BURETE-DOMNESC; – ~ -CREȚ¹, ciupercă comestibilă, cu gust plăcut, foarte ramificată, la început albă, apoi gălbuie, crește toamna pe trunchiul copacilor bătrîni din păduri; numită și „burete-de conopidă” (Hydnum coralloides); – ~ -CREȚ² RĂMURELE; – ~ -CREȚ³ – BUREȚI-DE-CONOPIDE²; – ~ -CREȚ⁴ = TOGMĂGEL 1; – Olten. ~ DE-BUBĂ- ~-PUCIOS; – ~-DE-CASĂ CIUPERCĂ; – ~ -DE-CONOPIDĂ¹= ~ -CREȚ¹; – BURETE-DE-CONOPIDĂ² , ciupercă comestibilă, de coloare albă, cu tulpina groasă, din care pornesc rămurele dese și ascuțite, goale înăuntru și fragile; crește prin pădurile umbroase și umede, mai cu seamă în păduri de brad; numită și „barba-caprei”, „burete-creț”, „crețișoară”, „curălice”, „laba-mîței”, „meloșel”, „opintici” sau „togmăgel” (Clavaria coralloides) (🖼 660); – ~-DE-IARBĂ (PĂC.) VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DE-MESTEACĂN, ciupercă comestibilă, cu miros aromatic, cu pălăria cărnoasă de coloarea scorțișoarei, cu piciorul, gol înăuntru, de coloare gălbuie; crește pe pămînt, în păduri, în grămezi mai mari; numită și „pîinișoare” (Cortinarius cinnamomeus); – ~-DE-NUC, ciupercă, cu carnea albă, cu miros pătrunzător și cu gust plăcut; pălăria, galbenă-roșiatică, și prevăzută cu solzi bruni, are forma unui evantaliu; crește pe trunchiul nucilor, fagilor și ulmilor din păduri; numit și „(burete-) păstrăv” sau „păstrăv-de nuc” (Polyporus squamosus); (🖼 661); – ~-DE-PRUND, ciupercă comestibilă, cu gust amar, cu miros foarte aromatic, cu pălăria galbenă-cafenie; crește în grupuri prin păduri, de la primăvară pînă la toamnă; numită (în Bucov.) și „burete-de rouă” (Collybia esculenta); – ~-DE-ROUĂ¹, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare roșie-cafenie; crește pe bălegar și pe lemn putred (Coprinus micaceus); (🖼 662); – ~-DE-ROUĂ², = BURETE-DE-PRUND; – ~-DE-SOC, ciupercă moale, gelatinoasă, concavă, în formă de scoică, de coloare brună-roșiatică; crește pe trunchiurile bătrîne de soc (Hirneola auricula Judae) (🖼 663); – ~-DE-SPIN¹, ciupercă comestibilă, dulce la gust și fără nici un miros, cu pălăria cenușie, purpurie pe margini și verzuie sau gălbuie la centru; crește pe pămînt, prin păduri (Russula grisea); – ~-DE-SPIN², NICORETE; – ~-DE-STEJAR¹, ciupercă cu pălăria bombată, de coloare purpurie, puțin catifelată; crește prin păduri (Boletus purpureus); – ~-DE-STEJAR², ciupercă roșie ca sîngele ce crește pe trunchiul copacilor, mai ales pe stejar; din ea se extrage așa numitul „cleiu de stejar” (Fistulina hepatica) (🖼 664); – ~-DE-VEVERIȚĂ = RĂMURELE; – ~-DOMNESC, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare galbenă; crește pe drumurile de la cîmp; numită (în Trans.) și „burete-crăiesc” (Bolbitius fragilis); – ~-DULCE¹ = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DULCE² = RÎȘCOV; – ~- FLOCOS, ciupercă cu pălăria gălbuie-roșiatică, a cărei carne conține un suc lăptos alb și foarte acru; crește pe pămînt, mai ales prin pădurile de mesteacăn; numită (în Mold.) și „flocoșel” (Lactarius torminosus) (🖼 665); – ~-GALBEN¹, una din cele mai bune ciuperci comestibile cu carnea albă, spre periferie gălbuie, cu miros plăcut și gust puțin piperat; crește în grupuri mici prin pădurile umbroase de fag, de brad și de mesteacăn; numită și „gălbinele”, „gălbiori”, „unghia-caprei” sau „urechiușă” (Cantharellus cibarius) (🖼 666); – ~-GALBEN² = IUȚARI; – ~-GĂLBIȘOR, ciupercă a cărei carne conține un suc lăptos care devine mai tîrziu acru; crește toamna prin pădurile umbroase (Lactarius aurantiacus); – ~-NEGRU = PĂSTRĂV 2; – BURETELE-OILOR, ciupercă comestibilă cu carnea albicioasă, puțin amară și cu miros plăcut; e compusă din mai multe pălării neregulate și legate între ele, de coloare brună gălbuie; crește pe sub brazi și pini, prin mușchi, în grupuri mari, mai ales toamna (Polyporus confluens) (🖼 667); – ~-PESTRIȚ, ~-ȘERPESC, BURETELE-ȘARPELUI, BURETE-DOMNESC-NEBUN (PĂC.), ciupercă foarte veninoasă, cu pălăria de o coloare roșie, frumoasă, acoperită mai adesea de pete albe; crește pe pămînt, în păduri; numită (în Mold.) și „pălăria-șarpelui” (Amanita muscaria) (🖼 668); – ~-PUCIOS, ~-PUTUROS, ciupercă de o formă ciudată, cu piciorul lung de 12-14 cm., de coloare alburie, în vîrful căruia e așezată pălăria conică, foarte scurtă; mirosul puternic, foarte urît, al acestei ciuperci face ca să fie descoperită de la distanță, atrăgînd în același timp muștele și alte insecte, cari mănîncă pulpa conținută în alveole; numită și „burete-de-bubă”, „boțiți” sau „bozuz” (Phallus impudicus) (🖼 669); – ~-ROȘU¹, ciupercă roșie, cu pălăria cărnoasă și piciorul vîrtos; crește prin foile căzute din pădurile de fag și pe cucuruzii de pin (Mycena strobilina); (🖼 670) – ~-ROȘU² = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~ȘERPESC¹, ciupercă comestibilă, cu carnea albă și moale, cu gust și miros plăcut; numită și „pălăria-șarpelui” (Agaricus procerus, Lepiota procera) (🖼 671); – ~-ȘERPESC² = BURETE-PESTRIȚ; – ~ȚEPOS – FLOCOȘEL 1; – BURETELE-VACII, ciupercă comestibilă, cu pălăria cărnoasă, de coloare galbenă-roșiatică; crește pe pămînt, în pădurile de brad și de fag (Lactarius subdulcis); – ~-VÎNĂT, ciupercă comestibilă, de coloare violetă-închisă, cu carnea moale, fără nici un miros; crește izolat printre frunzele uscate din pădure (Cortinarius violaceus) ¶ 5 🔧 Capetele umflate ale butucului de la roțile carului în care sînt vîrîte capetele spițelor (👉 ROATĂ) [lat. vulg. *boletis = clas. boletus].

CERE (cer) I. vb. tr. 1 A exprima cuiva dorința de a i se da, de a i se acorda, de a i se îngădui ceva: cere și ți se va da; ~ dreptate; ~ un sfat; (P): de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere; ~ voie; ~ iertare; ~ cuvîntul ¶ 2 A arăta prețul cît voește să capete, să i se dea pe un lucru: cît ceri pe mîrțoaga asta? ¶ 3 A se ruga să i se dea de pomană, a cerși: ~ de pomană; (P): cine cere nu piere, dar nici nume bun nu are ¶ 4 A se adresa cuiva spre a lua în căsătorie: ~ o fată de la părinți, ~ de nevastă ¶ 5 A dori, a pofti; (P): ochii văd, inima cere; 👉 ACRU ¶ 6 A căuta ca un lucru de trebuință: grînele au început să se ceară ¶ 7 A avea nevoie, a fi de lipsă: boii cer multă îngrijire. II. vb. refl. 1 A se ruga să i se dea voie să facă ceva: găinăreasa se ceru... să o lase și pe dînsa să se ducă la preumblare (ISP.) ¶ 2 A fi cu tragere de inimă, a dori tare: băiatul se cere la carte ¶ 3 A fi de nevoie, a fi de lipsă: se cere să fim și noi acolo ¶ 4 unipers. se cere, se cuvine, se cade, trebue [lat. quaerĕre].

HIC ET NUNC (lat.) = Aici și acum. Trebue să-mi plătești hic et nunc; imediat.

NUNC EST BIBENDUM (lat.) = Acum e de băut. Se spune cu prilejul unei aniversări sau al unui succes.

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse întrebuințări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = prima și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin utilizarea uneltelor de piatră (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, întrebuințarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, care servește, în litografie, la prepararea clișeelor. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și întrebuințat de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

ACUM adv. 1. (Și în forma acuma) În prezent, în momentul de față. Acum, într-un cătun, departe, De greul muncii oțelit, Vreun responsabil de partid Mai stăruie plecat pe carte. DEȘLIU, M. 20. Pe stăpîna cosiței a furat-o un zmeu... Ea este acum în smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 23. ◊ (Purtînd accentul în frază sau întărit prin «chiar», «iată» etc.) Cai năzdrăvani! Acum vi-i rîndul, Zburați ca vîntul! BENIUC, V. 14. Dacă e așa, hai, pornește chiar acum la împăratul Verde. CREANGĂ, P. 274. O! fluieraș, acum să-ți văd puterea. ALECSANDRI, T. I 465. Acum întîiași dată vedem ideea de unitate a se arăta. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ (În opoziție expresă cu trecutul sau cu viitorul) Ce-i în mînă nu-i minciună și e mai bine acum un ou decît la anul un bou. NEGRUZZI, S.T 248. Ai fost floare trandafir, Dar acum ești borș cu știr. PANN, P. V. II 98. ◊ (Precizînd un circumstanțial de timp) De trei zile-acum pe mare... Noi pămîntul n-am zărit! ALECSANDRI, P. A. 83. ◊ (Precedat de prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pînă acum = pînă în clipa de față. Pe unde n-a fost pînă acum nimic, O lume nouă eu am să ridic! BENIUC, V. 15. De pînă acum = de pînă în momentul de față. Oamenii muncii își sporesc eforturile pentru consolidarea succeselor de pînă acum. ◊ De pe acum = chiar din acest moment; înainte de vreme. De pe acum se pregătește pentru examene. era ◊ (În forma acu) De pe acu căști; te pregătești de somn, măi frate, ha!... SADOVEANU, O. vi 258. De acum (înainte sau încolo) = de aci înainte. Soțioară dalbă... Singură vei sta de-acum, Că eu plec la drum. BENIUC, V. 155. Eu, măi băieți, de acum nu mă mai desprind de voi. CAMILAR, TEM. 53. ◊ (Corelativ, introducînd propoziții care exprimă o succesiune de acțiuni alternative) Acum plînge, acum rîde. ◊ Expr. (În forma acu) Acu-i acu = a sosit momentul hotărîtor. Acu e acu, gîndi el, și se căzni să stea deștept toate nopțile pînă în zori. VISSARION, B. 12. Ei, Cătălin, acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. EMINESCU, O. I 174. Să te văd, Balașo... acu-i acu... Ian să-mi mai dreg fiongu de la testemel. ALECSANDRI, T. I 343. ♦ În împrejurările actuale, în condițiile date. O eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți, Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți. EMINESCU, O. 1 149. ◊ (Cu funcțiune copulativă, servind în cazul schimbării de idei, la înșiruirea noilor idei) Hei-hei! dragul tatii... D-apoi calului meu de pe atunci cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele!... – Tată, atîta cer și eu de la d-ta. Acum, ori c-a fi trăind calul, ori că n-a fi trăind, aceasta mă privește pe mine; numai vreu să știu dacă mi-l dai ori ba. CREANGĂ, P. 194. Dar n-auzii vorba ta, Ci-auzii pe maică-ta... Blăstămîndu-mă pe mine De ce șed, mîndră, cu tine!... Acum, deacă-i treaba-așa, Spune-i, dragă, maică-ta Să-ngrădească ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61. 2. (În vorbirea afectivă, adesea repetat, indicînd viitorul foarte apropiat) Acuși, îndată, imediat. Ies puțin în oraș, și-acum mă înapoiez. 3. (În legătură cu noțiuni de timp) Înainte cu... Acum șase zeci de ani trecuți, unde se pomeneau școlit. CREANGĂ, A. 19. – Variante: acu, acuma adv.

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (Numai la sg.) Nume generic pentru orice rocă comună, răspîndită la suprafața și în interiorul pămîntului, în mase continue sau în bucăți dure, solide; (la sg. sau la pl.) fragment dintr-o astfel de rocă. Pe marginea rîului, așezat pe o piatră, Gîngu stă cu capul în pumni uitîndu-se-n rostogolirea turbure a apelor. C. PETRESCU, S. 55. Iar prin mîndrul întuneric al pădurii de argint, Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind. EMINESCU, O. I 85. Găsi pe daci preparați pentru o rezistență puternică, apărați în cetăți de piatră. ODOBESCU, S. II 280. ◊ (În metafore și comparații) Horia e omul de piatră, în care s-a concentrat toată tăria munților aspri și stîncoși, toată amărăciunea veacurilor de iobăgie. BOGZA, Ț. 38. Străinul parcă n-auzea Cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Bade inimă de piatră! Ce nu vii la noi vreodată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 143. ◊ Ori (sau cînd) cu capul de piatră, ori (sau cînd) cu piatra de cap, se zice cînd cineva este pus într-o situație grea, din care, oricum ar face, tot rău iese. Stăpîne, zise atunci calul, de-acum înainte ori cu capul de piatră, ori cu piatra de cap, tot atîta-i; fii odată bărbat și nu-ți face voie rea. CREANGĂ, O. A. 233. Da rău îi pe ulița d-tale! Nu poți face doi pași făr-a fi... povestea vorbei: cînd cu capul de piatră, cînd cu piatra de cap. ALECSANDRI, T. I 148. Piatra care se rostogolește nu prinde mușchi, se zice despre omul superficial, care începe de toate și nu isprăvește nimic. Piatră în (sau piatra din) casă = fată nemăritată (considerată ca o povară pentru familie). După optsprezece ani [fetele] erau socotite pietre în casă, fete bătrîne. PAS, Z. I 221. Se simțea străină, împresurată de ostilități, piatră în casă. C. PETRESCU, C. V. 95. ◊ (În expresii, zicători, proverbe) A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge cuiva bine. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărîre nestrămutată. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = e ger strașnic. A scoate apă (și) din piatră (seacă) v. apă (I 1). A scoate bani (și) din piatră seacă v. sec. A aduce (ceva) și din piatră seacă v. sec. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra sau de piatră = (a fi) foarte sănătos. Sorcova, vesela: Peste vară Primăvară Să-nfloriți, Să mărgăriți, Ca un măr, Ca un păr, Ca un fir De trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata. TEODORESCU, P. P. 159. A fi de piatră = a fi fără de milă, a rămîne insensibil. Apa trece, pietrele rămîn v. rămîne. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, o mare neliniște, a fi îngrijorat. A i se lua (cuiva) o piatră (de moară) de pe inimă (sau de pe cuget) = a se elibera de o grijă, de o teamă, a găsi sau a primi o soluție care pune capăt unei situații grele. Surîde ca un om căruia i s-a luat o piatră de moară de pe cuget. CAMIL PETRESCU, O. II 637. A nu (mai) rămîne (sau a nu mai lăsa) piatră pe piatră = a nu se (mai) alege nimic (din ceva), a distruge (ceva) din temelii; a face praf și pulbere. A mișca din loc (sau a răsturna) toate pietrele = a face tot posibilul pentru a obține ceva. A număra pietrele = a umbla haimana, fără căpătîi; a bate drumurile. A arunca cu piatra (în cineva) = a acuza, a învinui (pe cineva). A călca din piatră în piatră = a depune toate eforturile pentru a dobîndi ceva. De-ai călca din piatră-n piatră, Din străin nu-i face tată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 203. Piatra filozofală v. filozofală. 2. (În expr.) Epoca de piatră = veche epocă arheologică caracterizată prin utilizarea de către om a uneltelor de piatră. 3. (Urmat de determinări indicînd întrebuințarea obiectului sau o proprietate esențială a lui) Bucată de piatră (1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră cioplită. ◊ Piatră kilometrică v. kilometric. Piatră ponce v. ponce. Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă care servește în litografie la prepararea clișeelor de imprimare. Piatră de încercare = rocă silicioasă foarte dură, folosită la verificarea purității aurului și argintului; fig. mijloc de verificare a capacității sau a sentimentelor cuiva; dovadă, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = piatră care intră în construcția fundamentului unei clădiri; fig. principiu de bază, principiu esențial. Piatră unghiulară = piatră așezată la colțul fundației unei clădiri; fig. bază, fundament. Lucrările sale în cercul literar... vor rămîne ca pietre unghiulare pe care s-au așezat temeliile literaturii noastre. ODOBESCU, S. I 329. Piatră de ascuțit = cute. Piatră de moară = fiecare dintre cele două discuri mari și grele, întrebuințate la moară pentru măcinatul grăunțelor (dintre care una stă pe loc, iar cealaltă se învîrtește). Era un turn înalt și îngust cu ferestre mici și nepotrivite, avînd jos o portiță boltită căria îi slujea de prag o piatră de moară crestată în două. ODOBESCU, S. I 148. La arnăut poruncea, Piatră de moară-aducea, Cu parale c-o plătea. PĂSCULESCU, L. P. 246. (În metafore și comparații) Rușinea ce i-o făcuse Vasile Baciu i se așezase pe inimă ca o piatră de moară. REBREANU, I. 35. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă. CREANGĂ, O. A. 178. Piatră prețioasă (scumpă sau nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește foarte rar în natură și din care se fac bijuterii. Cînd e vorba de pietre prețioase, de valoarea acestora, orice presupunere este permisă. C. PETRESCU, A. 326. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pămînt. EMINESCU, O. I 88. Am o piatră nestimată Care noaptea viu lucește. ALECSANDRI, P. A. 44. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat, care are un aspect frumos și se găsește relativ frecvent în natură, întrebuințat la confecționarea bijuteriilor de mică valoare. 4. Material pietros, fabricat pe cale artificială, avînd diferite întrebuințări. Piatră de mozaic. ▭ Între munții cu granitul sur, Arieșul, șoseaua și linia îngustă a trenului șerpuiesc, împletindu-se cu poduri de piatră. C. PETRESCU, S. 225. 5. Piesă la jocul de domino și la alte jocuri, confecționată din piatră (1), os sau lemn. 6. (Popular) Aerolit, meteorit. Piatră căzută din cer. 7. (Adesea în construcții cu verbele «a bate» sau «a cădea») Grindină. A mai avut, sărmanul, și păcatul că l-a bătut piatra și n-a putut strînge mai nimic de pe cîmp. BUJOR, S. 161. Bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pămîntul. ISPIRESCU, L. 206. II. 1. (Popular) Crustă de săruri minerale care se depune cu vremea pe pereții unui vas în care se fierbe apă. ◊ Piatră de vin = crustă de săruri minerale depuse pe pereții butoaielor în care se păstrează must sau vin. 2. Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților; tartru. 3. (Nume popular dat unor substanțe chimice; numai în compuse) Piatră-acră = alaun de potasiu, v. alaun; piatră-vînătă = sulfat de cupru, v. sulfat. Negustor de băcan... piatră-vînătă... salcie, fumuri și alte otrăvuri. CREANGĂ, P. 112; piatră-vitriolică = sulfat feric, v. sulfat; piatra-iadului = azotat de argint, v. azotat; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf în formă de bucăți; piatra-sulimanului = numele pietrei din care se prepară un fel de suliman. 4. (Med.) Calcul¹. Piatră la rinichi. Piatră la ficat. - Pronunțat: pia-.

ACUM adv. 1. În prezent, în momentul de față. Pornește chiar acum (CREANGĂ). ◊ Expr. Acu-i acu = a sosit momentul hotărîtor. ♦ În împrejurările actuale. 2. Îndată, imediat. 3. Înainte cu... Acum doi ani. [Var.: acu, acuma adv.] – Lat. eccum-modo.

ACU adv. v. ACUM. ◊ ~-i ~ a sosit momentul decisiv. lat. eccum modo

ACUM adv. 1) În momentul de față; în prezent. ◊ De ~ înainte de azi înainte. 2) Nu demult; adineaori. ~ s-a dus. 3) Înainte cu... ~ un an. [Var. acuma] /<lat. eccum modo

PIATRĂ pietre f. 1) Rocă dură răspândită la suprafața sau în interiorul pământului, având diferite întrebuințări. ◊ Epoca de ~ perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin confecționarea uneltelor și armelor din piatră. Epoca pietrei cioplite paleolitic. Epoca pietrei șlefuite neolitic. ~ abrazivă rocă foarte dură, întrebuințată la confecționarea abrazoarelor. ~ ponce v. PONCE. ~ de mozaic amestec de minerale mărunțite, întrebuințat la confecționarea mozaicurilor. ~ litografică rocă sedimentară de calcar, folosită în litografie pentru confecționarea clișeelor. ~ de încercare a) rocă foarte dură întrebuințată pentru controlarea purității aurului și a argintului; b) mijloc de control al capacității morale și/sau fizice ale unei persoane. ~ prețioasă (sau nestemată, scumpă, rară) mineral cristalizat, transparent, strălucitor, de mare valoare, întrebuințat pentru confecționarea bijuteriilor și a altor podoabe. ~ semiprețioasă mineral cristalizat, având o valoare mai mică decât piatra prețioasă. ~ filozofală a) substanță miraculoasă, care, după părerea alchimiștilor medievali, poate preface toate metalele în aur și poate vindeca bolile; b) mare descoperire. (A fi) tare ca ~a (a fi) foarte rezistent. A avea inimă de ~ a fi foarte crud, nemilos. A fi de ~ a fi nesimțitor. A scoate apă și din ~ seacă a obține ceva dorit în orice împrejurări. ~ acră sulfat dublu de aluminiu și de potasiu; alaun. ~ vânătă sulfat de cupru hidratat. ~ de var carbonat de calciu. ~a iadului azotat de argint. ~ pucioasă sulf în formă de bucăți. 2) Bucată dintr-o astfel de rocă. Clădire de ~. Drum de ~. ◊ ~ de ascuțit cute. ~ de moară fiecare dintre cele două pietre mari rotunde și plate ale morii, care servesc pentru măcinatul grăunțelor. ~ de temelie a) piatră care se pune drept fundament la o construcție; b) component fundamental și esențial pentru ceva. ~ de hotar a) piatră pusă pentru a marca un hotar; b) obiect care delimitează, separă ceva. ~ kilometrică piatră paralelipipedică, pe care se indică numărul de kilometri de la locul unde este așezată aceasta până la o localitate. ~ în casă fată mare nemăritată (stătută), considerată ca o povară pentru familie. A pune prima (sau cea dintâi) ~ a iniția ceva. A arunca cu ~a în cineva a aduce învinuiri cuiva. A nu lăsa (sau a nu rămâne) ~ pe ~ a distruge până în temelie, complet. A scula pietrele din somn a se împiedica. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o ~ pe inimă a se zbuciuma. A i se lua (sau a i se ridica) cuiva o ~ de pe inimă (sau de pe suflet) a scăpa de o stare sufletească apăsătoare, plină de griji și de zbucium. Ori cu ~a de cap, ori cu capul de ~ oricum ai proceda, e tot rău. 3) Strat dur depus pe pereții vaselor în care se fierbe sau se păstrează apă. ◊ ~ de vin tartru. 4) Substanță calcaroasă care se depune pe coroana dinților; tartru dentar; detritus. 5) med. Concrețiune formată din săruri în unele organe interne (ficat, rinichi, etc.); calcul. 6) Fiecare dintre piesele jocului de domino sau ale altor jocuri de societate. 7) pop. Precipitații atmosferice sub forma unor bucățele de gheață (provenite prin înghețarea picăturilor de ploaie); grindină. [G.-D. pietrei; Sil. pia-] /<lat. petra

acù adv. fam. acum; acu e acu, acum e momentul decisiv: acu’i acu ca să-ți ’ncerci norocul EM. [V. acum].

acum adv. 1. în acest moment; 2. în timpul de față. [Lat. ECCU MODO, de unde *acumù (arhaic acmu), scurtat în acu și amu, acest din urmă particular Moldovei].

alaun n. sulfat de alumină și de potasiu, numit popular piatră acră: sare albă, înțepătoare la gust, întrebuințată de boiangii pentru limpezirea apei și în medicină ca astringent.

acmú, V. acum.

acú, V. acum.

acúm (vest) și acúma (est) adv. (lat. eccú-modo, ca cum d. quo-modo. Eccu saŭ eccum e îld. ecce eum, ĭacătă-l). În acest timp, în acest moment: acuma e fericit, dar altă dată a suferit multe. Îndată, imediat: acuma plec, plec acuma. Loc. adj. De acuma, actual: cel de acuma. De acum, de acum înainte saŭ de acum în colo, de azĭ înainte, pe timpu rămas, începînd din acest moment: de acuma m’am liniștit. – Fam. și acú: acú-ĭ acú, acu e momentu hotărîtor saŭ critic; acuș și acușa, în nord amú și amuș, ĭar în vechime acmú și ĭacmú. În sud acușica (după vsl. -ka, ca’n bg. túka, aci; rus. zdĭeka, aci; ș. a.

acúș, acúșa și acușica, V. acum.

2) amúș adv. V. acum.

acru³ (unitate de măsură) (desp. a-cru) s. m., art. acrul; pl. acri, art. acrii

acru¹ (desp. a-cru) adj. m., pl. acri; f. acră, pl. acre

acru² (gust) (desp. a-cru) s. n., art. acrul

acru² (unitate de măsură) (a-cru) s. m., art. acrul; pl. acri, art. acrii

acru¹ (a-cru) adj. m., pl. acri; f. acră, pl. acre

acru³ (gust) (a-cru) s. n., art. acrul

acru (unitate de măsură) s. m. (sil. -cru), art. acrul; pl. acri, art. acrii

acru adj. m. (sil. -cru), pl. acri; f. sg. acră, pl. acre

acum/(pop.; fam.) acuma adv.

piatră-acră (alaun) (pop.) (desp. pia-tră-a-cră) s. f., g.-d. art. pietrei-acre (desp. pie-trei-)

acum/(pop., fam.) acuma adv.

apă acră (reg.) s. f. + adj.

piatră-acră (alaun) (pop.) (pia-tră-a-cră) s. f., g.-d. art. pietrei-acre

acum/acuma adv.

de acum prep. + adv. (tempo lent)

piatră-acră s. f. (sil. -tră)

acru (ră), adj. – 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămîii etc. 2. Murat (în oțet sau în saramură). 3. Aspru. – Mr., megl. acru. < Lat. ācrus, formă vulg. de la ācer (Pușcariu 15; Candrea-Dens., 13; REW 92; DAR; Pascu, I, 28); cf. alb. egrë, it., port. agro, fr. aigre, cat. agre, sp. agrio. Der. acreală, s. f. (gust acru); acri, vb. (a înăcri; a irita; a se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva); acricios, adj. (acrișor); acrime, s. f. (acreală); acriș, s. n. (zer înăcrit); acritură, s. f. (murătură); acriu, adj. (acrișor); înăcri, vb. (a acri; a amărî; a sătura).

acum, adv. – 1. În prezent, în momentul acesta. – 2. Înainte cu... Var. acu(ma), acmu, amu. Mr. amu, amó, megl. (a)cmo, mo(ți), istr. acmo(țe). Acu este reprezentant al lat. *eccum hῡc; acum derivă de la un compus de tipul *eccum hῡc modo; în sfîrșit, *eccum modo a dat rezultatul normal acmu (Philippide, Principii, 92; Pușcariu 18; REW 5630; DAR). Candrea-Dens., 14, deduce toate formele rom. din *eccum modo › acmu; acesta din urmă ar fi dat acum, prin analogie cu quomodo › cum; și de la acum s-ar fi ajuns, prin fonetică sintactică, la acu. Roesler 564 se gîndea la gr. ἀϰόμ(α). – Der. cu -și) (cf. același): acumuși, acuși, cu var. (fam.) acușa, acușica.

ACRU adj. 1. Compuse: Meriacre, fam., mold. 2. Dermat Necreală, P. (Met 117).

ET NUNC... ERUDIMINI, QUI IUDICATIS TERRAM (lat.) și acum... luați aminte voi, cei ce judecați Pământul – Psalmii, 2, 10. O mare răspundere apasă pe umerii celor chemați să hotărască destinele semenilor.

HIC ET NUNC (lat.) aici și acum – A lua inițiative, decizii hic et nunc, pe loc.

NUNC EST BIBENDUM (lat.) acum să bem! – Horațiu, „Ode”, I, 37, 1-2: „Nunc este bibendum, nunc pede libero pulsanda tellus!” („Acum să bem, acum să batem cu piciorul, liber (în voie), pământul!”). Poetul salută victoria romanilor la Actium. Îndemn entuziast la sărbătorirea unui mare succes.

QUID SI NUNC CAELUM RUAT? (lat.) ce-ar fi de s-ar prăbuși acum cerul? – Arian, „Anabasis”, I, 4. Solii celților, vestiți pentru neînfricarea lor, întrebați de Alexandru cel Mare dacă se tem de ceva, ar fi răspuns prin această întrebare.

a se sătura de ceva ca de mere acre / pădurețe expr. a fi plictisit / dezgustat (de ceva).

a-i veni acru (de ceva) expr. a-i fi silă / greață / scârbă (de ceva); a i se face greață (de ceva).

ACRU adj. 1. acrit. 2. v. bătut. 3. v. murat. 4. v. alterat.

ACRU adj. v. morocănos, posac, răutăcios, ursuz.

ACRU adj. 1. acrit, înăcrit, oțetit, (înv. și reg.) oțetos. (Vin ~.) 2. bătut, prins, (înv. și pop.) searbăd, (prin Ban.) saur. (A băut niște lapte ~.) 3. acrit, murat. (Varză ~.) 4. acrit, alterat, descompus, fermentat, împuțit, înăcrit, stricat, (înv. și pop.) searbăd, (reg.) mocnit, sărbezit, (prin Maram.) scopt. (Aliment ~.)

acru adj. v. MOROCĂNOS. POSAC. RĂUTĂCIOS. URSUZ.

ACUM adv. 1. imediat, îndată, numaidecât, (pop.) acuși, (înv. și reg.) așași, (înv.) așa. (Vin ~!) 2. actualmente. (~ e plecat la mare.) 3. v. adineauri. 4. deocamdată, momentan, (prin Mold.) deodată. (~ nu am timp.)

BURETE-ACRU s. v. iuțari.

PIATRĂ-ACRĂ s. v. alaun.

ACUM adv. 1. imediat, îndată, numaidecît, (pop.) acuși, (înv. și reg.) așași, (înv.) așa. (Vin ~.) 2. actualmente. (~ e plecat la mare.) 3. adineauri, (reg.) dinioare. (~ a plecat.) 4. deocamdată, momentan, (prin Mold.) deodată. (~ nu am timp.)

burete-acru s. v. IUȚARI.

piatră-acră s. v. ALAUN.

Acru ≠ dulce

Acum ≠ atunci

Hic et nunc (lat. „Aici și acum”) – expresie foarte răspîndită în scrieri și discuții. A izvorît din vorbirea poporului. Prin „aici și acum” se înțelege „de îndată”. Se spune, bunăoară: răspundeți hic et nunc, sau venim hic et nunc, adică imediat. FOL.

Nunc est bibendum (lat. „Acum să bem!”) – Oda a 37-a din cartea întîi a Odelor lui Horațiu a fost scrisă după ce romanii au repurtat marea și neașteptata victorie de la Actium. Oda începe astfel: Nunc est bibendum, nunc pede libero, pulsanda tellus! (Acum să bem, acum cu pas voios (liber) să batem pămîntul!). Adică o invitație la chef și joc, spre a sărbători o biruință deosebită, un succes neprevăzut. LIT.

„Să mor acum, acum să mor?… ”Tocmai acum să-mi vină sfîrșitul cînd în sfîrșit aș putea începe să trăiesc?" Sînt cuvintele pe care Mozart le-a rostit cu puține zile înainte de a muri, în decembrie 1791. Avea 35 de ani. O dusese greu pînă atunci. Și cînd s-a aflat că e pe patul de moarte, au început să-i vină din toate părțile ofertele cele mai ispititoare. Directorii de teatre îi propuneau contracte foarte avantajoase. Catedrala din Viena îl numea maestru de capelă cu un salariu remarcabil (de unde înainte vreme avusese o leafă mai mult decît modestă ca șef de orchestră). Și atunci a exclamat marele compozitor cuvintele de mai sus, la care se face aluzie cînd reușita îți vine o dată cu... sfîrșitul! MUZ.

Strugurii sînt acri! (grec. Τα σταφύλια είναι ξινά) – Esop, fabula nr. 170 Vulpea și strugurii. Pe bolta unei podgorii atîrnau niște struguri mari și zemoși. O vulpe flămîndă, neputîndu-se cățăra pînă acolo, invocă pretextul că „strugurii sînt tari” (adică necopți). Tema a fost reluată aproape identic de poetul latin Fedru în Vulpes et uva (IV, 2) și de fabulistul francez La Fontaine în Le renard et les raisins (cartea III, fab. 11). Vorbele lui Esop cu vulpea și strugurii sînt servite ironic acelora care, neputînd atinge un obiectiv rîvnit, născocesc explicații puerile. LIT.