acreditare sf [At: HASDEU, I. C. I, 138 / Pl: ~tări / E: acredita] 1 (Înv) Atestare. 2 Numire a unui reprezentant diplomatic permanent într-o țară străină Si: acreditat¹. 3 (Îs) Scrisori de ~ Documente oficiale care atestă calitatea unui diplomat de a-și reprezenta statul în raporturile sale cu un alt stat.

ACREDITARE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita. 1. Împuternicire a unei persoane ca reprezentant plenipotențiar pe lîngă guvernul unui stat străin. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar și pe care acesta le remite guvernului pe lîngă care este acreditat. [Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne] primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai statelor străine, acreditați pe lîngă Prezidiu. CONST. R.P.R. 23. 2. Prezentare a unui fapt ca fiind demn de crezare.

ACREDITARE, acreditări, s. f. Acțiunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar.

ACREDITARE s.f. Acțiunea de a acredita. ◊ Scrisori de acreditare = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant plenipotențiar. [< acredita].

ACREDITARE s. f. acțiunea de a acredita. ♦ scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant diplomatic. (< acredita)

ACREDITARE ~ări f. v. A ACREDITA. ◊ Scrisoare de ~ document oficial prin care se confirmă împuternicirea unui agent diplomatic de a reprezenta un stat în relațiile cu alt stat. /v. a acredita

acreditare f. fapta de a acredita; scrisoare de acreditare, prin care se anunță că aducătorul ei merită încredere.

*acreditáre f. Acțiunea de a acredita. Scrisoare de acreditare, pin care se anunță că cel ce o prezentă merită încredere.

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotențiar) într-o țară străină. ♦ A împuternici o persoană într-o anumită calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva să apară, să devină credibil. – Din fr. accréditer.

acredita vt [At: CADE / Pzi: ~tez / E: fr accréditer] 1 (Fin) A deschide cuiva un credit comercial. 2 A numi un reprezentant diplomatic permanent într-o țară străină. 3 (Îe) A ~ o idee A susține o idee.

*ACREDITA (-itez) I. vb. tr. 1 ⚚ A deschide credit, a da credit ¶ 2 ⏲ A da cuiva scrisori care să dovedească că lucrează ca împuternicit al țării sale ¶ 3 A face să fie crezut, să se dea crezare (unui svon, unei știri îndoioase). II. vb. refl. A începe să fie crezut, a i se da crezămînt: acel svon s’a acreditat în ultimul timp [fr.].

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accréditer.

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici (pe cineva) ca reprezentant plenipotențiar al unui stat pe lîngă guvernul unui stat străin. [Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne] acreditează și recheamă pe reprezentanții plenipotențiari ai Republicii Populare Romîne în statele străine. CONST. R.P.R. 23. [La ședința Marii Adunări Naționale] au asistat reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în R.P.R., reprezentanți ai presei romîne și străine și numeroși oameni ai muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2566. 2. (Cu privire la o știre, la un fapt neconfirmat) A face să apară demn de crezare, să fie acceptat, primit ca adevărat. Robii de zestre ai neneacăi voiau să acrediteze o legendă necuviincioasă. SADOVEANU, N. F. 9.

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant plenipotențiar al unui stat pe lîngă guvernul unui stat străin. 2. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Fr. accréditer.

ACREDITA vb. I. tr. 1. A da puteri unui reprezentant pe lîngă un guvern străin; a împuternici. 2. A face demn de crezare. 3. A deschide un credit; a credita. [< fr. accréditer, cf. it. accreditare, germ. akkreditieren].

ACREDITA vb. tr. 1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici. 2. a face demn de crezare. 3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. (< fr. accréditer)

ACREDITAR, -Ă adj., s. n. (stat) în care este numit un diplomat. (< acredita + -ar)

A ACREDITA ~ez tranz. 1) (persoane) A învesti cu drepturi de reprezentant diplomatic. 2) rar A face să dispună de un acreditiv. /<fr. accréditer, it. accreditare

acredità v. 1. a da credit; 2. a da scrisori de acreditare, a face să fie recunoscut (un ambasador); 3. fig. a face să se crează, a autoriza.

*acreditéz v. tr. (fr. accréditer, d. crédit, credit; it. accreditare). Daŭ credit: lealitatea sa l-a acreditat. Fac să se creadă ceva: acreditez o știre. Acreditez un trimes, îi autorizez misiunea V. refl. Obțin crezămînt, mă adeveresc: această informațiune se acreditează.

acreditare (desp. a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditării; pl. acreditări

acreditare (a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditării; pl. acreditări

acreditare s. f. (sil. -cre-) → creditare

acredita (a ~) (desp. a-cre-) vb., ind. prez. 1 sg. acreditez, 3 acreditează; conj. prez. 1 sg. să acreditez, 3 să acrediteze corectat(ă)

acredita (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 3 acreditează

acredita vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. acreditez, 3 sg. și pl. acreditează

acreditar adj. m., pl. acreditari; f. sg. acreditară, pl. acreditare

ACREDITA A acredita o idee = A susține o idee, a o face demnă de crezare: În fața „ofensivei” variantelor-colind […] s-a născut o mișcare de rezistență cu scopul de a acredita ideea că versiunea-colind e o degradare a versiunii baladă. (DORIN ȘTEF) „Evenimentele recente acreditează ideea selecției procurorilor în funcții de conducere pe alte criterii decât cele ale performanței profesionale”, se mai arată în comunicatul în care DNA îi menționează pe cei 71 de procurori […] (http://www.mediafax.ro)