ACÓRD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, învoială, convenție etc. între două sau mai multe părți în vederea încheierii, modificării sau desființării unui act juridic. ◊ Acord-cadru = înțelegere între parteneri sociali, care servește ca model înțelegerilor ulterioare mai detaliate. ♦ Concordanță, potrivire (în păreri, atitudini etc.). ♦ Aprobare, acceptare. ◊ Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. (În sintagmele) Plată (sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obținute. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. (Gram.) Concordanță (în persoană, număr, gen sau caz) a formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink

ACÓRD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, învoială, convenție etc. între două sau mai multe părți în vederea încheierii, modificării sau desființării unui act juridic. Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. (În sintagmele) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obținute. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. Expresie gramaticală care stabilește concordanța (în persoană, număr, gen sau caz a) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ACÓRD ~uri n. 1) Înțelegere între două sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi și îndatoriri. ~ internațional. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimțământ; înțelegere. ◊ De comun ~ în înțelegere deplină. A fi (sau a cădea) de ~ a se învoi cu...; a accepta. De ~! mă învoiesc! bine! Muncă în ~ muncă normată, remunerată în raport cu rezultatele obținute. 3) Concordanță de număr, gen, caz și persoană între cuvintele care se află în anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfectă a mai multor sunete muzicale (cel puțin trei), produse în același timp; armonie. 5) Garnitură de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ACÓRD s.n. 1. Comunitate de vederi asupra unui punct determinat într-o înțelegere; învoire, înțelegere. 2. Tratat, convenție între state, care reglementează domenii determinate ale colaborării internaționale. 3. Remunerare a muncii prestate, fixată pe unitatea de produs realizat. ◊ Acord global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă nemijlocit mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate. 4. Raport între două sau mai multe cuvinte ale căror forme trebuie să concorde potrivit genului, numărului, cazului, conjugării etc. 5. Armonie a mai multor sunete muzicale produse în același timp. ♦ Disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale și înlănțuirii lor. ♦ (Fiz.) Sintonie. [Cf. fr. accord, it. accordo].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ACÓRD s. n. 1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. ♦ a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate. 2. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații. 3. formă de retribuție a muncii prestate. ♦ ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate. 4. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice. 5. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie (1). 6. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale. (< fr. accord, it. accordo)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ACÓRD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, consimțământ la ceva. ♦ Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). A cădea de acord = a ajunge la o înțelegere deplină (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. Convenție (internațională) care stabilește relațiile reciproce dintre părți, privind drepturile și îndatoririle lor. 3. (În expr.) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare) în raport cu cantitatea de produs realizat. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată în acord. 4. Expresie gramaticală care stabilește concordanța (în persoană, număr, gen sau caz) între cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Fr. accord.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ACÓRD s. 1. v. înțelegere. 2. înțelegere, învoială, vorbă. (Așa ne-a fost ~ul?) 3. (JUR.) consens, înțelegere, (înv.) soglăsuire. 4. v. concordanță. 5. v. armonie. 6. v. încuviințare. 7. (FIZ.) sintonie. 8. (MUZ.) armonie, consonanță, unisonanță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Acord ≠ dezacord, disensiune, divergență, litigiu
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

acórd (acórduri), s. n. – Înțelegere, învoială. < Fr. accord. – Der. (din fr.) acorda, vb. (a da, a oferi); acordabil, adj. (care poate fi acordat); acordeon, s. n. (armonică, instrument muzical); acordeonist, s. m. (persoană care cîntă la acordeon); acordar, s. m. (acordor); acordor, s. m. (persoană care se ocupă cu acordarea unor instrumente muzicale).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

acórd s. n., pl. acórduri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*acórd n., pl. urĭ (fr. accord). Conformitate de sentimente, învoĭală, înțelegere: a fi de acord cu cineva. Armonie: acord între gest și cuvinte. Gram. Raport al cuvintelor, concordanță. Muz. Unirea armonică a maĭ multor sunete: acord perfect.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*acórd și -éz, a -á v. tr. (fr. accorder). Pun în acord: acordez doĭ adversarĭ. Conced, daŭ: acord un răgaz, o grație. Gram. Pun cuvintele în concordanță: acord sibiectu cu predicatu. Muz. Potrivesc vocea cu sunetele unuĭ instrument, potrivesc sunetele coardelor unuĭ instrument: acordez vioara.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din fr. accorder.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink

ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeași înălțime. – Din fr. accorder.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A ACORDÁ¹ acórd tranz. 1) A pune la dispoziție (prin acord); a oferi. 2) (părți de propoziție) A uni prin acord gramatical. /<fr. accorder
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ACORDÁ vb. I. tr. 1. A da (cu bunăvoință, cu atenție); a concede; a atribui. 2. A stabili între cuvintele unei propoziții un raport impus de regulile sintaxei (în ceea ce privește genul, numărul etc.). 3. A da coardelor sau sunetului unui instrument muzical un anumit ton. [P.i. (1,2) acord, (3) -dez, 3,6 (1,2) -dă, (3) -dează. / cf. fr. accorder, it. accordare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ACORDÁ vb. tr. 1. a da; a concede; a atribui. 2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziții. 3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton. 4. a sintoniza. (< fr. accorder, lat. accordare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință). 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeași înălțime. – Fr. accorder.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

acórd-cádru (-ca-dru) s. n., art. acórdul-cádru (dar: acordul acesta cadru); pl. acórduri-cádru
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink

ACORDÁ vb. 1. a da, (înv.) a dărui. (~-mi, te rog, puțină atenție!) 2. v. conferi. 3. (FIZ.) a sintoniza. 4. a potrivi, a regla. (A ~ un aparat, un instrument.) 5. v. înstruna.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A acorda ≠ a dezacorda, a discorda,
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

acordá (a da, a face acordul gramatical) vb., ind. prez. 1 sg. acórd, 3 sg. și pl. acórdă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

acórd s.n. 1. În limbile cu flexiune, manifestare a relațiilor sintactice de dependență, constând în impunerea de către termenul regent subordonatului său a obligației de a repeta integral sau parțial informația gramaticală a regentului. 2. Acordul substitutelor cu antecedentul constă în repetarea de către substitut a informației de gen.
Sursa: DSL (1997) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

acórd s.n. 1. În limbile cu flexiune, manifestare a relațiilor sintactice de dependență, constând în impunerea de către termenul regent subordonatului său a obligației de a repeta integral sau parțial informația gramaticală a regentului. 2. Acordul substitutelor cu antecedentul constă în repetarea de către substitut a informației de gen.
Sursa: DSL (1997) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

acord (it. accordo; fr. accord; germ. Akkord), structură sonoră alcătuită prin asocierea a trei sau mai multe sunete de înălțimi diferite care se emit simultan. În armonia (III, 1) clasică, a. este explicat pe baza principiului rezonanței naturale (armonicelor* superioare) a corpurilor sonore, formându-se prin suprapunerea de sunete la distanță de terță*. A. poate fi alcătuit din 3, 4, 5, 6, 7... sunete. Nota de la baza a. se numește fundamentală*. prima notă suprapusă peste fundamentală se numește terța a., a doua, cvinta, a., a treia, septima a., ș.a.m.d. Denumirea a. se dă în funcție de intervalele* pe care le formează fundamentala cu celelalte note componente. A. de trei sunete (sin.: trison; echiv. lat. trias harmonica; germ. Dreiklang) este a. de bază al armoniei clasice și prototipul formării celorlalte a. în didactica armoniei (III, 2). Aceasta poate fi: a. major sau perfect (format din terță mare + terță mică sau, pornind de la fundamentală, din terță mare și cvintă perfectă), a. minor (terță mică + terță mare sau terță mică și cvintă perfectă; dualismul* și polarismul* consideră a. minor ca o imagine inversă a a. major), a. micșorat (terță mică, cvintă micșorată), a. mărit (terță mare, cvintă mărită). A. de patru sunete se numește a. de septimă; a. de cinci sunete se numește a. de nonă; a. de șase sunete se numește a. de undecimă* etc. Toate a. care au nota fundamentală la bază (suprapunere de terțe) se află în stare directă. Nota fundamentală poate fi răsturnată la octavă* rămânând terța la bază; se obține astfel a. în răsturnarea întâia. Prin răsturnarea, în continuare, a terței, bază rămânând cvinta; se obține a. în răsturnarea a doua. După materialul sonor din care sunt alcătuite, a. pot fi diatonice* sau cromatice*. De asemenea, după senzația auditivă de „înțelegere” sau „neînțelegere” pe care o produc, a. pot fi consonante* sau disonante*. Evoluția armoniei a dus la crearea unor noi a. care nu mai sunt bazate pe principiul suprapunererii de terțe, ci prin suprapuneri de cvarte*, cvinte sau chiar secunde*, septime sau none. Armonia modernă cunoaște noi a. ce se nasc din îmbogățirea cu scări* muzicale (v. gamă, mod) diferite de cele tradiționale. A. mistic, denumirea acordului de cvarte, construit pe imaginea seriei armonicelor* superioare, ce generează și așa-numita gamă acustică (ex. 3), acord propriu muzicii lui Skriabin.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

acórd-cádru s.n. Înțelegere la nivel general, care servește drept cadru pentru convorbiri ulterioare ◊ „Avem cu România un acord-cadru pentru colaborarea științifică și tehnică.” Sc. 7 IX 66 p. 6. ◊ „Acorduri-cadru de cooperare” Sc. 9 XII 73 p. 3. ◊ „Acord-cadru între socialiștii și comuniștii spanioli” Sc. 6 IV 79 p. 4 (din acord + cadru; cf. fr. accord-cadre; DMN 1950)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ACORDUL GENERAL PENTRU TARIFE ȘI COMERȚ (în engl.: General Agreement on Tariffs and Trade – G.A.T.T.), organizație internațională guvernamentală, cu sediul la Geneva, creată în 1947 (își începe activitatea în 1948), în scopul dezvoltării comerțului mondial prin reducerea taxelor vamale, acordarea reciprocă a clauzei națiunii celei mai favorizate. Interzicerea restricțiilor cantitative la import și acordarea de concesii comerciale fără reciprocitate țărilor în curs de dezvoltare. Face parte din sistemul O.N.U. G.A.T.T., are 104 membri cu drepturi depline (1991), printre care și România (din 1971) și relații speciale cu încă 31 de state.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink