ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ABURÍT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi; care scoate, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ABURÍT adj. (fig.) brumat. (Un pahar ~ cu apă rece.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aburít, -ă adj. Acoperit de abur: geamurĭ aburite. Fig. Înfierbîntat, aprins: față aburită.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ABURÍ, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ABURÍ ~ésc 1. tranz. A face să se aburească. 2. intranz. 1) A scoate aburi. Câmpia ~ește. 2) rar (despre vânt) A sufla lin; a adia. /Din abur
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE ABURÍ mă ~ésc intranz. 1) A se acoperi cu aburi; a asuda. 2) fig. (despre față, obraji) A se înroși ușor; a se îmbujora; a se rumeni. /Din abur
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ABURÍ, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. și tranz. A scoate aburi (1). Codrii aburesc ca după ploaie (VLAHUȚĂ). 3. Refl. Fig. A se aprinde la față; a se înroși. 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Despre vânt) A adia ușor. – Din abur.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ABURÍ vb. a asuda. (Pereții se ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRĂSURĂ CU ÁBURI s. v. locomotivă, mașină, tren.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aburí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburésc, imperf. 3 sg. abureá; conj. prez. 3 sg. și pl. abureáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aburésc v. (d. abur). Scot abur: cîmpu aburește. Se zice despre vînt cînd adie: vîntu aburește (cp. și cu boare). V. tr. Expun aburului, acoper c' o ceață provenită din abur, ca atunci cînd sufli pe sticla ochelarilor ca să-i ștergĭ apoĭ. Fig. Amețesc, îmbăt puțin. V. refl. Mă acoper c' o ceață provenită din abur (ca geamurile). Fig. Mă înfierbînt, mă aprind la față. – Vechi și aburez, de unde și aburat, amețit, beat.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aburí vb. IV (lb. vorbită) A învălui cu vorbele ◊ „Emanoil l-a aburit pe Eduard.” (din abur + -i; comunicat Mihaela Macovei)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aburit, -ă aburiți, -te adj. 1. aprins la față roșu (de băutură sau de supărare) 2. păcălit, fraierit
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aburi, aburesc v. t. a minți, a păcăli
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a o aburi expr. (eufem.) a practica felația
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink