Din totalul de 23 sunt afișate 20 definiții pentru absolvent, absolvență   declinări

ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSOLVÉNȚĂ, absolvențe, s. f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire. – Din absolvent.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSOLVÉNȚĂ, absolvențe, s. f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire. – Din absolvent.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

absolvént s. m., pl. absolvénți
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

absolvénță s. f., g.-d. art. absolvénței; pl. absolvénțe
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSOLVÉNȚĂ s. v. absolvire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSOLVÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f: Persoană care a absolvit o formă de învățământ. /<germ. Absolvent, lat. absolvens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSOLVÉNT, -Ă s.m. și f. Cel care a absolvit o formă de învățământ. [< germ. Absolvent, cf. lat. absolvens].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSOLVÉNȚĂ s.f. Terminare a unei forme de învățământ; absolvire. [< absolvent].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

absolvént, -ă s.m. f. cel care a absolvit o formă de învățământ. (< germ. Absolvent, lat. absolvens)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

absolvénță s. f. absolvire (1). (< absolvent + -ență)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu anumit de învățământ. – Germ. Absolvent (lat. lit. absolvens, -ntis).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSOLVÉNȚĂ s. f. Terminare a unui ciclu de învățământ (după care urmează examenele pentru primirea diplomei); absolvire. – Din absolvent.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu de învâțămînt. Comitetele de partid sînt datoare de a controla felul cum sînt folosiți în muncă absolvenții universităților și școlilor de partid și de a urmări creșterea lor. REZ. HOT. I 266.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSOLVÉNȚĂ S. f. Terminarea unui ciclu de învățămînt după care urmează examenele pentru primirea diplomei; absolvire. Certificat de absolvență.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

absolvént s. m., pl. absolvénți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

absolvéntă s. f., pl. absolvénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

absolvénță s. f., pl. absolvénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink