ABSOLUTIZÁ, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A ABSOLUTIZÁ ~éz tranz. A da caracter absolut; a considera (ceva) ca absolut. /absolut + suf. ~iza
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ABSOLUTIZÁ vb. I. tr. A da un caracter absolut; a rupe o latură a unui lucru din complexul căruia aparține și a o considera ca o entitate de sine stătătoare. [După rus. absolutizirovati].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

absolutizá vb. tr. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută. (< fr. absolutiser)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

absolutizá vb., ind. prez. 1 sg. absolutizéz, 3 sg. și pl. absolutizeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink