ABRAZIÚNE, abraziuni, s. f. 1. Proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor mării. 2. Roadere a unui corp ca urmare a frecării lui de alt corp abraziv sau mai dur; abrazare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. abrasion.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ABRAZIÚNE ~i f. 1) Proces de eroziune a țărmului prin acțiunea valurilor. 2) Roadere a unui corp prin frecarea cu altul mai dur. [Sil. a-bra-zi-u-ne] /<fr. abrasion
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ABRAZIÚNE s.f. 1. Proces de eroziune a țărmului de către valurile mării sau ale lacurilor. 2. Roadere a unui corp rezultată din frecarea lui cu altul mai dur; abrazare. [< fr. abrasion].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
abraziúne s. f. 1. roadere a scoarței terestre datorită vântului sau curenților apei. 2. roadere a unui material prin frecare cu un abraziv. (< fr. abrasion, lat. abrasio)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
tavi
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ABRAZIÚNE, abraziuni, s. f. 1. Roadere a țărmurilor de către valurile mării. 2. Roadere a unui corp prin frecarea lui de alt corp mai dur. [Pr.: -zi-u-] – Fr. abrasion.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ABRAZIÚNE s. (TEHN.) abrazare, atrițiune. (~ unui material.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
abraziúne s. f. (sil. -bra-zi-u-), g.-d. art. abraziúnii; pl. abraziúni
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*abraziúne, f. (lat. abrásio, -ónis, d. ab-rádere a rade). Med. Radere, răzuĭală.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
abraziune, (engl. = abrasion) proces de eroziune a țărmurilor marine și lacustre, desfășurat sub acțiunea mecanică a valurilor, mareelor, curenților, blocurilor de gheață etc. A. marină este foarte activă în dreptul țărmurilor înalte, cantitatea de material clastic eliberată fiind dependentă de natura petrografică și de structura geologică a țărmurilor respective. Prin a. îndelungată, faleza se retrage, lăsând în fața ei o plat. de a. care, afectată de mișcări oscilatorii verticale, devine terasă de a. (emersă sau submersă). acaustobiolit,(engl. = acaustobiolith) rocă sedimentară, organoge-nă, necombustibilă; ex. calcar recifal, radio-larit etc. Ant. caustobiolit. accesoriu, constituent ∼ ,(engl. = accsessory) calificativ atribuit unui min. existent în roci în cantități reduse, de regulă sub 5%, care nu influențează diagnos-ticul și rezultatul analizelor (zircon, rutil, apatit în rocile magmatice; granat, spinel, disten în rocile metamorfice); în rocile sedimentare clastice min. a. sunt remaniate din formațiuni preexistente și constituie fracțiunea grea a acestora. V. min. grele. În cazul piroclastitelor, min. a. sunt fragmentele provenite din efuziuni sau extruziuni mai vechi (Carozzi, 1960).
Sursa: Petro-Sedim
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink