ABNEGÁRE s. f. (Rar) Abnegație. – V. abnega.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ABNEGÁRE s. f. (Rar) Abnegație. – Abstract verbal al lui abnega (rar folosit).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

abnegáre s. f., g.-d. art. abnegării; pl. abnegări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink

ABNEGÁ, abnég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a se lepăda de cineva sau de ceva. – Din lat. abnegare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A ABNEGÁ abnég intranz. A se consacra în întregime; a se dedica; a se devota. /Din abnegație
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ABNEGÁ vb. I. tr. A tăgădui, a nega, a se lepăda de ceva sau de cineva. [< lat. abnegare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

abnegá vb. tr. a tăgădui, a nega, a se lepăda de ceva sau de cineva. (< lat. abnegare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

abnegá vb., ind. prez. 1 sg. abnég, 3 sg. și pl. abneágă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink