ABJURÁȚIE s.f. Abjurare. [Cf. fr. abjuration, lat. abiuratio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

abjuráție s. f. abjurare. (< fr. abjuration, lat. abiuratio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

ABJURÁȚIE s. v. abjurare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

abjuráție s. f., g.-d. art. abjuráției; pl. abjuráții
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*abjurațiúne f. (lat. abjurátio, -ónis). Acțiunea de a abjura. – Și -áție, dar ob. -are.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink