ABATERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate² și rezultatul ei. ♦ Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate².

abatere² sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: abate³] (Frm) 1 Culcare pe pământ Si: doborâre. 2 (Fig) Deprimare.

abatere¹ sf [At: (a. 1776) URICARIUL XI, 248 / Pl: ~ri / E: abate²] 1-2 Îndepărtare de la un drum, de la o direcție Si: deviere. 3 Îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită sau de judecată etc. 4 (Înv; îls) ~ de la vorbă Digresiune. 5 (Îls) ~ de la regulă Excepție. corectat(ă)

abátere s.f. 1 Îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală. ◊ Abatere de la regulă = excepție. ♦ fig. Îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gîndire etc. ♦ (jur.) Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. Abaterile Turciei de la tractatele ce le avea (GHICA). 2 (tehn.) Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese. 3 (mar.) Operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție. 4 (gram.) Excepție. 5 (econ.) Abatere fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit. Abatere monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi. ◊ Compus: abatere-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii. • pl. -i. /v. abate².

ABATERE sf. 1 Faptul de a abate, înlăturare ¶ 2 Faptul de a se abate, de a se depărta de calea care trebue urmată; călcare (a legii, a unei porunci, etc.): ~ din drum; ~ de la datorie; ~ de la subiect; să nu vă fie cu supărare pentru abaterile ce fac (ISP.) ¶ 3 📖 Îndepărtare de la regula obicinuită, excepție.

ABATERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate² și rezultatul ei. ◊ Expr. Abatere de la regulă = excepție. ♦ Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre valoarea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate².

ABATERE, abateri, s. f. Acțiunea de a (s e) abate și rezultatul ei; îndepărtare (de la drumul inițial, fig. de la un principiu, de la o directivă, o regulă, o dispoziție legală etc.); călcare, încălcare, contravenire. Abaterile de la regulamentul circulației se sancționează. ◊ Preocuparea pentru unitatea de neclintit a partidului, pentru puritatea rîndurilor sale, pentru întărirea disciplinei de partid, pentru educarea membrilor de partid în spiritul de vigilență împotriva dușmanului de clasă din interior și din afară, al intransigenței împotriva abaterilor de la linia partidului este o sarcină permanentă a fiecărei organizații a partidului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 566.

ABATERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei; îndepărtare; călcare, încălcare; infracțiune, contravenție. ◊ Expr. Abatere de la regulă = excepție. 2. Diferența dintre valoarea măsurată și valoarea reală a unei mărimi. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.

ABATERE s.f. Acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei. ♦ Diferența dintre valoarea măsurată a unei mărimi și valoarea ei reală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă și dimensiunea ei proiectată. ♦ Întoarcere a prorei unei nave într-o anumită direcție. [< abate].

abatere s. f. 1. acțiunea de a (se) abate. ♦ încălcare a unor dispoziții. 2. diferența dintre valoarea nominală a unei mărimi și valoarea ei măsurată. 3. (tehn.) diferența dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă și dimensiunea ei proiectată. (< abate)

abatere, abateri, s.f. 1. Încălcare a unor dispoziții, a unor norme. 2. Diferența dintre valoarea măsurată a unei mărimi și valoarea ei reală.

ABATERE ~i f. 1) jur. Încălcare a unor dispoziții legale. 2) tehn. Diferență între valoarea măsurată a unei mărimi și valoarea ei reală. [G.-D. abaterii] /v. a abate

ABATERE s. f. (Mold.) Înclinație, vocație, aptitudine. Să cerce buni dascali, să-i învețe legea și alte învățături și meșteșu<gu>ri, după abaterea lor. BUCOAVNĂ 1775, 43^v. Etimologie: abate. Vezi și abătut.

abatere f. 1. depărtare (și fig.): digresiune; 2. contravenție polițienească; 3. Gram. excepțiune.

abátere f. Acțiunea de a saŭ de a se abate. Digresiune. Deviere. Infracțiune. Excepțiune.

ABATE², abat, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.

abate³ vt [At: ALECSANDRI, P. III, ap. DA ms / Pzi: abat / E: fr abattre] (Frm) 1 A culca pe pământ Si: a doborî. 2 (Fig) A deprima.

abate² v [At: DOSOFTEI, V. S. 242/1 / Pzi: abat / E: lat abbatere] 1-2 vtr A (se) îndepărta de la un drum, de la o direcție Si: a devia. 3-10 vtr (Fig) A (se) îndepărta de la o normă, de la o linie de conduită sau de judecată etc. 11 (Spc; îe) A se ~ din (sau de la) vorbă A face digresiuni. 12-14 vr A se opri (în treacăt) undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 15-16 vri (D. fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni (cu putere) pe neașteptate. 17 vti (Ccd) A-i trece prin minte Si: a apuca, a cășuna, a năzări, a veni. 18 vi (îvr; fig; urmat de o construcție finală introdusă prin pp „de”) A-și da silința.

abáte² vb. III. 1 tr., intr., refl. A (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală. Abătură cătră stînga, la mănăstire, și poposiră tocmai la slujba de sară (SADOV.). ♦ fig. A (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gîndire etc. Mi se pare că te-ai abătut de la subiect (SADOV.). 2 refl. A se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). Rebegiți de frig, ne abatem pe la Neculai Moraru (VLAH.). 3 refl. (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce pe neașteptate (cu forță). Uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuseră asupra lui..., se gîndea cum s-ar putea furișa mai la o parte (REBR.). 4 refl., intr. A-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări. De-mi va abate vrodată să-mi vînd moșia, am gînd să pun în publicație (c. NEGR.). 5 tr. A întrista, a deprima, a descuraja. Vestea l-a abătut. 6 tr. (calc. după fr. „abattre”) A doborî (la pămînt). Năprasnica secure... abate toți copacii (ALECS.). ♦ (refl.) A cădea. Arabul e-n viață și calul sosește, Dar vai, cînd s-oprește, S-abate jos mort! (MACED.). • prez.ind. abát. /lat. abbattĕre; cf. și fr. abattre.

*ABATE³ (-at) I vb. tr. A doborî: moartea … abate și pe cel tare și pe cel slab (ALECS.). II vb. refl. A se năpusti: peste cîte-va minute un adevărat potop s’abate vijelios asupra noastră (VLAH.) [fr. abattre].

ABATE² (-at) I vb. tr. 1 A înlătura, a da la o parte, a depărta din drum, din direcțiunea pe care o urmează cineva, spre care se îndreaptă ceva: Ercule se puse de abătu din matca lor două rîuri (ISP.); vîntul alunga norii și abătea grindina în alte părți; prov.: Ce vînt te-a abătut pe-aici? se zice văzînd pe cineva sosind întrun loc unde nu te-ai fi așteptat să vie ¶ 2 fig.: ~ de la datorie; an început... a face vuet... ca doară l-or ~ de la citit (SB.). II vb. intr. 1 A trece printr’un loc, părăsind drumul apucat: a vrut s’abată din drumul mare și s’o ia pe sub deal la dreapta (CAR.) ¶ 2 A coti: abatem la stînga și urcăm pe podișuri verzi înnecate de soare (VLAH.) ¶ 3 A-i ~, a-i veni o dorință, un gînd neașteptat, a-i trece prin minte (să facă ceva): la vîrsta de patruzeci de ani îi abătuse să se însoare (NEGR.); mă-si i-a abătut să nască tocmai despre ziuă (CAR.). III vb. refl. 1 A se depărta din drumul apucat, a lua o altă direcțiune, spre a se opri în treacăt într’un loc, a se da în lături: s’a abătut la stînga; prov. din calea bețivului și Hristos s’a abătut ¶ 2 fig. A se ~ de la datorie, din calea cea dreaptă, din calea Domnului; din cuvîntul lui nu se abătea (ISP.) [lat. abbattěre].

*ABATE¹ sm. ⛪ 1 Superiorul unei abații, stareț, egumen (în Franța, Italia) (🖼 5) ¶ 2 Om al bisericii (în genere); preot [it.].

ABĂTUT¹ adj. p. ABATE² ¶¶ contr. NEABĂTUT.

*ABĂTUT² adj. 1 p. ABATE³ ¶ 2 Slăbit, istovit, doborît de o boală, de o suferință, vlăguit: ~ă de mîhnire și cu nădejdea în inimă, ajunse la o căsuță (ISP.) [fr. abattu].

ABATE², abat, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.

ABATE², abat, vb. III. 1. Refl. (Determinat uneori prin «din drum», «din cale») A părăsi direcția pe care o avea și a lua altă direcție; fig. (urmat de determinări introduse prin prep. «de la») a se depărta de la o linie de conduită sau de gîndire, de la o normă sau o regulă fixă. Abătîndu-se din drum, a vizitat ruinele cetății. ◊ Mi se pare că te-ai abătut de la subiect. SADOVEANU, N. F. 8. ♦ Tranz. Demascarea și zdrobirea devierii de dreapta a arătat forța partidului, capacitatea sa de a lichida cu fermitate orice încercare de a-l abate de pe drumul marxism-leninismului, de pe drumul apărării intereselor oamenilor muncii și al luptei pentru fericirea poporului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 697. Vînturi dușmănoase... abat navigatorii spre prăpăstii de apă. BARANGA, V, A. 9. Văzînd baba că nu poate abate pe ficiorașul său din voia lui, i-au gătit merinde de ducă. SBIERA, P. 141. ◊ Intranz. Abătură cătră stîngă, la mănăstire, și poposiră tocmai la slujba de sară, între lumini și cîntări. SADOVEANU, B. 69. Abatem la stingă și urcăm pe podișuri verzi, înecate de soare. VLAHUȚĂ, O. A. II 149. A doua zi, mergînd iarăși cu vitele la păscut, abătu din drum și dete iarăși pe la copaciul cu pricina. ISPIRESCU, L. 231. ◊ (Rar, subiectul este drumul) Pe drumul care abate din șosea încoace se aud venind pași de cai. CARAGIALE, O. I 290. ♦ (Cu privire la ochi, căutătură etc.) A întoarce. Nu-ți abate ochii; taina ce-mi ascunzi e prea ușoară. DAVILA, V. V. 82. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe la» sau «prin») A se opri în treacăt într-un loc sau la cineva, uneori apucînd pe alt drum. Trebuia să găsesc numai vreme potrivită ca să mă abat o zi prin părțile astea. SADOVEANU, M. C. 118. Rebegiți de frig, ne abatem pe la Neculai Moraru, să ne mai încălzim. VLAHUȚĂ, O. A. 387. ◊ (Eliptic) Dacă aș ști anume la ce baltă..., m-aș abate călare. SADOVEANU, N. F. 86. Tranz. fact. Ce vînt te-a abătut pe la noi? Intranz. (Rar) Au și plecat după leac, abătînd iarăși pe la Ileana Cosînțana. SBIERA, P. 29. 3. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni, a cădea pe neașteptate. După perioada ploilor de primăvară, pe Bărăgan se abătuseră valuri neobișnuite de căldură. MIHALE, O. 489. Afară, vîntul nopții s-abătu pe la geamuri, le cercă dacă-s bine prinse, apoi fugi mai departe, chiuind. DUNĂREANU, CH. 112. Aristide, uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuseră asupra lui, îngrămădit printre bocancii și opincile țăranilor, se gîndea cum s-ar putea furișa mai la o parte și apoi să se facă nevăzut. REBREANU, R. II 131; Fig. Cînd s-a abătut peste lume viforul celui dinții război, erau mai puțini [din neamul Roșculeștilor]: SADOVEANU, P. M. 39. Mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici, peste a căror țară se abătuse – se vede – o margine din poalele nesfîrșit de lungi ale mantalei mele. HOGAȘ, M. N. 11. ♦ Intranz. unipers. (Construit cu dativul) A-i trece prin minte, a-i cășuna, a i se năzări. Niță Stanciu e pus la toate muncile. Trage de el și unul și altul. E și la cheremul bucătăreselor. Cui îi abate ceva își aduce aminte de el. PAS, L. I 97. Mai dăunăzi îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier, ca pe vremea veche. ALECSANDRI, T. I 337. 4. Tranz. A doborî, a culca la pămînt. Încarcă, Joe, cerul tău Cu nouri în mînie! Ș-asemenea unui copil Ce-abate scaiul pe poteci, Deprinde-ți apriga mînie Trăsnind stejari și piscuri reci! CERNA, P. 78. Crud e cînd intră prin stejari Năprasnica secure De-abate toți copacii mari Din falnica pădure! ALECSANDRI, P. A. 205. ♦ Refl. A cădea. Se abătu cu fața la pămînt: cu mîinile întinse pe lîngă cap, înaintă pînă la picioarele bătrînului. SADOVEANU, O. I 277. Arabul e-n viață și calul sosește, Dar vai, cînd s-oprește, S-abate jos mort! MACEDONSKI, O. I 16.

ABATE², abat, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată etc.). 2. Refl. A se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). ♦ Tranz. A aduce. Ce vînt te abate pe la noi? 3. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni, a cădea pe neașteptate (cu furie, cu forță). ♦ Intranz. A-i trece ceva prin minte. Îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier (ALECSANDRI). 4. Tranz. A-l descuraja, a-l deprima, a-l mîhni. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A culca la pămînt; a doborî. Năprasnica secure... abate toți copacii (ALECSANDRI). ♦ Refl. (Rar) A cădea. Se abătu cu fața la pămînt (SADOVEANU). – Lat. abbattere, (5) fr. abattre.

ABATE vb. III. 1. tr., refl., intr. A (se) îndepărta de la o direcție, normă, linie de conduită etc. 2. tr. A doborî. 3. refl. A se năpusti, a cădea. [Cf. fr. abatire, it. abbattere].

abate² vb. I. tr., refl. a (se) îndepărta de la o direcție, o normă, o linie de conduită. II. tr. a doborî, a culca la pământ. III. refl. a se năpusti (asupra). IV. intr. a-i veni cuiva o idee, a i se năzări. (< lat. abbattere, fr. abattre)

abate², abat, vb. III. 1. Tr. și refl. A (se) îndepărta (de la o direcție, fig.) de la o normă, de la o linie de conduită. 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii) A veni pe neașteptate, cu putere.

A SE ABATE mă abat intranz. 1) A-și schimba direcția inițială. ~ din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunțând la traseul inițial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neașteptate (și cu putere). /<fr. abattre, lat. abbattere

A ABATE abat 1. tranz. 1) A îndepărta de la o direcție inițială sau de la o anumită normă morală. 2) (persoane) A face să se abată. 2. intranz. (despre intenții, gânduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neașteptate. /<fr. abattre, lat. abbattere

abate v. 1. a depărta, a înlătura: a abate un car din drum; 2. a-i veni cuiva pe neașteptate (o dorință, un gând): ce-i abătuse? 3. a se depărta: se abate din cale; fig. se abate dela subiect; 4. a se opri în treacăt: se abătu la colibă; 5. (galicism) a doborî, a se precipita: timpuri ce abateți tot pe pământ BOL.; pe simțirea-mi dureroasă s’abate dorul greu AL. [Lat. ABBATTERE: sensul 5 după fr. abattre].

abát, abătút, a abáte v. tr. (lat. pop. abbatíere, it. abáttere, fr. obattre, sp. abatir pg. abater. V. bat. Fac să-șĭ schimbe drumu saŭ direcțiunea: a abate un pîrăŭ, (fig.) a abate pe cineva de la răŭ V. refl. Mă daŭ în lăturĭ, îmĭ schimb drumu pe la: înturnîndu-se acasă, s’a abătut și pe la noĭ. Fig. A-ți abate ceva, a-ți cășuna, a-ți veni o dorință subită: ĭ-a abătut să plece. I-a abătut ca luĭ Drăgoĭ de oaste, l-a apucat o dorință súbită. – Barb. după fr.: a abate, a doborî; a se abate, a se ofili. V. deviez.

abatere s. f., g.-d. art. abaterii; pl. abateri

abatere s. f., g.-d. art. abaterii; pl. abateri

abatere s. f., g.-d. art. abaterii; pl. abateri

abate¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abat, 2 sg. abați, 3 sg. abate; conj. prez. 1 sg. să abat, 3 să abată; ger. abătând; part. abătut

abate² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abat, 1 pl. abatem, 2 pl. abateți, imperf. 3 sg. abătea; conj. prez. 3 să abată; imper. 2 sg. abate, 2 pl. abateți; part. abătut

abate vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abat, 1 pl. abatem; conj. prez. 3 sg. și pl. abată; part. abătut

ABATERE s. 1. v. deviere. 2. culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, vină, vinovăție, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. și reg.) teahnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (O ~ de mică importanță.) 3. v. neregulă. 4. anomalie, deviere. (S-a produs o ~ inexplicabilă.) 5. v. excepție.

ABATERE s. 1. deviație, deviere, îndepărtare, mutare, schimbare. (~ a cursului unei ape.) 2. culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, vină, vinovăție, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. și reg.) teahnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (O ~ de mică importantă.) 3. anomalie, deviere. (S-a produs o ~ inexplicabilă.) 4. excepție. (Există cîteva ~ de la regulă.)

ABATE vb. 1. v. devia. 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum și pe la el.) 4. a distrage, a sustrage. (Gândurile îl ~ de la lucru.) 5. v. contraveni.

ABATE vb. v. apuca, cășuna, năzări, veni.

abate vb. v. APUCA. CĂȘUNA. NĂZĂRI. VENI.

ABATE vb. 1. a devia, a muta, a schimba. (~ cursul unei ape.) 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum și pe la el.) 4. a sustrage. (Gîndurile îl ~ de la lucru.) 5. a călca, a contraveni, a încălca, a nesocoti, a viola, (înv.) a o păși, a sparge, a stropși, a știrbi. (Se ~ de la o lege.)

A (se) abate ≠ a (se) îndrepta

abate (abat, abătut), vb. – 1. A doborî la pămînt, a dărîma, a da jos. – 2. A devia, a îndepărta. – 3. A schimba drumul. – 4. (Refl.) A se opri. – 5. A se grăbi, a face tot ce este cu putință. – 6. A trece cuiva ceva prin minte, a i se năzări (cu pron. în dat.). – Mr. abat, istr. abotu < Lat. abbattĕre (cuvînt probabil tîrziu, care apare doar în Legea Salică), sau mai curînd formație internă a rom., plecînd de la a bate (Pușcariu 2; REW 11). DAR explică sensul 1 ca galicism și pe celelalte ca împrumut din sl. biti „a bate” și „a ciocăni”. Ambele opinii par discutabile, căci biti nu este suficient pentru a explica toate sensurile rom. care, pe de altă parte, s-ar putea explica foarte bine plecîndu-se de la cuvintele romanice (cf. Gamillscheg, abat). – Der. abătător, adj. (muncitor); abatere, s. f. (deviere, anomalie); abătut, adj. (deviat, deprimat, melancolic). – Din rom. provine sb. abati „a devia”.

ABATERE distanța măsurată pe sol de la verticala părăsirii aeronavei de către un parașutist sau o parașută la locul de aterizare.

ABATERE (GREȘEALĂ DE LIMBĂ) s. f. (< abate, cf. fr. abattre, it. abbatere): îndepărtare de la o anumită regulă lingvistică, încălcare – orală sau scrisă – a normelor limbii literare. Abaterea sau greșeala de limbă vizează pronunțarea sunetelor, a silabelor și a cuvintelor, accentuarea și despărțirea în silabe a cuvintelor; folosirea cuvintelor cu sensul lor propriu, scrierea cu majuscule, scrierea cuvintelor compuse, folosirea neologismelor, a expresiilor și a locuțiunilor, folosirea formulelor corelative, dezacordurile, abrevierile, exprimările pleonastice, folosirea adjectivelor fără grade de comparație și a adjectivelor invariabile, folosirea semnelor de ortografie și de punctuație etc. Ea poate fi deci abatere de pronunțare (fonetică), de vocabular (lexicală), de gramatică (gramaticală), de ortografie (ortografică), de punctuație. Dar greșeala de limbă mai vizează și interpretarea unor anumite situații lingvistice, aspectul exterior al comunicării, conținutul sau esența comunicării, măsura în care greșeala se repetă sau este proprie unuia sau mai multor vorbitori etc. De aceea se mai poate vorbi și despre abatere de interpretare, de formă, de fond, tipică etc.

ABATERE Termen impus de gramatica normativă* pentru a desemna nerespectarea regulilor* unei limbi sau, mai restrictiv, devierile de la normele* statornicite, pentru o anumită epocă, de uzul literar* al limbii; sin. greșeală; incorectitudine; interferează, ca semnificație, cu agramaticalitate*, fiind însă mai larg și mai puțin tehnic decât ultimul, care este specializat pentru gramatica generativă* (vezi AGRAMATICALITATE). Termenul abatere are o conotație defavorabilă, implicând o atitudine de condamnare a devierilor de la normă și, dimpotrivă, de recomandare a regulii, a normei. în funcție de tipul de reguli și de norme nerespectate, se disting: a) abateri în raport cu competența* lingvistică, deci abateri de la regulile de construcție gramaticală (morfologice, sintactice, inclusiv reguli de acord* și de topică*) și de la regulile de construcție semantică; b) abateri în raport cu competența comunicativă, deci de la normele de adecvare* situațională și stilistică; c) abateri de la normele de pronunție și de la convențiile ortografice și de punctuație statornicite pentru o anumită epocă în limba literară*. Abaterea poate fi utilizată conștient, cu funcție stilistică (vezi, de ex., pentru literatura română, rolul abaterii la I.L. Caragiale). Abaterea constituie, pentru anumiți autori, criteriu esențial în definirea stilului*. Vezi AGRAMATICALITATE; CORECTITUDINE; GRAMATICALITATE. G.P.D.

abatere standard (engl.= standard deviation) → deviație standard.

abate, abat, v.t.r. 1. (t.) A aduna, a strânge, a direcționa: „Și p-acela l-o mânat / S-abată oile-n sat. / Când oile le-abătea / Ei mare lege-i făcea” (Lenghel, 1985: 220). 2. (r.) A se aduna, a se însoți; a se căsători. – Lat. abbattere (DER, DEX). ■ Cuv. rom. > sb. abati „a devia” (DER).

abate, abat, vb. intranz., refl. – 1. A aduna, a strânge, a direcționa: „Și p-acela l-o mânat / S-abată oile-n sat. / Când oile le-abătea / Ei mare lege-i făcea” (Lenghel, 1985: 220). 2. (refl.) A se aduna, a se însoți, a se căsători. – Lat. abbattere (Șăineanu, DER, DEX). Cuv. rom. > sb. abati „a devia” (DER).

abate, abat, vb. intranz., refl. – 1. A aduna, a strânge, a direcționa: „Și p-acela l-o mânat / S-abată oile-n sat. / Când oile le-abătea / Ei mare lege-i făcea” (Lenghel 1985: 220). 2. (refl.) A se aduna, a se însoți, a se căsători. – Lat. abbattere.

QUIDQUID DELIRANT REGES, PLECTUNTUR ACHIVI (lat.) orice le trăznește prin minte regilor se abate pe capul grecilor – Horațiu, „Epistulae”, I, 2, 14. Oamenii simpli au de suferit de pe urma nechibzuinței monarhilor.

abatere, abateri s. f. (glum.) căsătorie