ab- Elem. de compunere „îndepărtare”, „separare”, „lipsă”. • /<fr. ab-, abs-; cf. lat. ab, abs „departe de”.

AB-/ABS- pref. „îndepărtare”, „separare”, „lipsă”. (< fr. ab-, abs-, cf. lat. ab, abs)

ab initio [abi’nitsio] loc. adv. De la capăt; de la început. • / < lat. ab initio.

ab intéstato loc.adj. (jur.; despre succesiuni) Care se află în situația absenței unui testament, situație în care legea reglementează transmiterea bunurilor. • /<lat. ab intestato.

*AB INTESTATO loc. adv. lat. ⚖️ Fără a se fi făcut testament: moștenire ~; moștenitor ~.

AB INTESTAT loc. adj. (jur.; despre o succesiune) care se află în absența unui testament, situație în care legea reglementează transmiterea bunurilor. (< lat. ab intestat)

AB ORIGINE loc. adv. de la origine. (< lat. ab origine)

AB OVO loc. adv. de la începutul începuturilor. (< lat. ab ovo, de la ou)

ABS- v. ab-.

*intestát, -ă adj. (lat. in-testatus, care n’a făcut testament). Jur. Care n’a făcut testament: a muri intestat.

+antiquo (ab ~) (lat.) [quo pron. rom. kvo] loc. adj., loc. adv. (drepturi ~, cunoscute ~)

!initio (ab ~) (lat.) [ti pron. rom. ți] (desp. -ti-o) loc. adj., loc. adv.; abr. a.i. (greșeală ab initio, greșit ab initio)

!intestat (ab ~) (jur.) (fr.) [pron. rom. abintestat] loc. adj., loc. adv. (moștenire ~, a deceda ~)

ab initio (lat.) [ti pron. ți] (-ti-o-) loc. adv.; abr. a.i.

ab intestat (lat.) loc. adv.

ab intestato loc. adv.

AB ANTIQUE (lat.) din vechime; de demult – Faptul e cunoscut ab antique.

AB INITIO (lat.) dintru început, de la capăt – A întreprinde sau a relata ceva ab initio.

AB ORIGINE (lat.) de la origine, de la obârșie – A istorisi evenimentele ab origine.

A, ab, ad... Cu aceste prepoziții latine s-au format numeroase expresii. lată cîteva mai răspîndite: Ab absurdo (prin reducere la absurd); Ab antiguo (din vechime); Ab hoc et ab hac (de la aceasta și de la aceea); Ab imo pectore (din tot sufletul); Ab initio (de la început); Ab intestat (fără testament); Ab irato (sub imperiul mîniei); Ab origine (de la obîrșie); ș.a. Ad acta (la acte, la dosar); Ad gloriam (pentru glorie); Ad hominem (la om, personal); Ad honores (onorific, fără plată); Ad infinitum (la nesfîrșit); Ad interim (interimar, provizoriu); Ad libitum (după plac, pe alese); Ad litem (pentru un proces); Ad litteram (după literă, cuvînt cu cuvînt); Ad patres (referitor la strămoși); Ad perpetuam rei memoriam (spre veșnică amintire); Ad rem (la problemă, la obiect, precis); Ad unum (pînă la unul); Ad usum (după obicei); Ad valorem (după valoare); ș.a. A fortiori (cu atît mai mult); A minima (prea puțin); A priori (din cele dinainte); A posteriori (din experiență) ș.a.

Ab ovo (lat. „De la ou”, adică de la naștere, de la început) – Horațiu, Arta poetică, vers 147. Poetul latin îl laudă pe Homer că în Iliada a început povestea războiului Troiei de la minia lui Ahile și nu ab ovo, adică de la nașterea frumoasei Elena, care – pretinde legenda – s-a născut din oul Ledei. Horațiu a întîlnit expresia în graiul poporului, căci latinii, cînd voiau să spună „să începem cu începutul”, sau – cum zicem noi astăzi – „s-o luăm de la A”, foloseau formula ab ovo. LIT.