zarzuelă sf [At: DER / Pl: ~le / E: sp zarzuela] Gen al operetei spaniole, asemănător operei comice franceze, caracterizat prin introducerea unor interludii muzicale în cadrul unei piese de teatru.

zarzuelă [sarsu’elə] sf. (muz) Gen al operetei spaniole, asemănător operei comice franceze, apărut în sec. 17, caracterizat prin integrarea unor intermedii muzicale într-o piesă de teatru. • pl. -e.l <sp. zarzuela.

ZARZUELĂ s. f. Gen al operetei spaniole, asemănător operei comice, apărut în sec. XVII prin integrarea unor intermedii muzicale într-o piesă de teatru. [Pron. sarsuelă] (din sp. zarzuela)

zarzuelă [z pron. sp. s] (desp. -zu-e-) s. f., g.-d. art. zarzuelei; pl. zarzuele

!zarzuelă (hisp.) [z pron. s] (-zu-e-) s. f., g.-d. art. zarzuelei; pl. zarzuele

zarzuela s. f. (sil. -zu-e-) [z pron. s], g.-d. art. zarzuelei

zarzuela s. f. (sil. -zu-e-) [z pron. s], g.-d. art. zarzuelei

zarzuela (cuv. sp.), comedie muzicală spaniolă, construită pe principiul alternanței text declamat-text cântat, prezentând afinități cu opera* comică franceză și cu Singspiel*-ul german. Originile z. se află în teatrul popular (scurte scenete în proză, pasos, dansurile macabre, spectacole de batjocură juegos de escarnia), care se dezvoltă alături de teatrul religios în sec. 13-15 și independent de sărbătorile bis. catolice ulterior. Poetul și compozitorul Juan del Encina (sec. 15) scrie 14 eglogas sau darsas care cuprind romanțe pop. și, în special, villancicos*. Autorul primei z., intitulată El Jardin de Falerina (1649), este Calderón de la Barca. Z. cunoaște o mare înflorire până la mijlocul sec. 18, când începe să decadă ca urmare a pătrunderii și răspândirii în Spania a operei it. În sec. 19 se produce un reviriment al genului, construindu-se în 1856 la Madrid Teatro real de la Zarzuela. Actualmente, termenul z. denumește în egală măsură spectacolele de tip tradițional și cele de operetă* sau revistă*.