VITALISM s. n. Doctrină inspirată de Aristotel, potrivit căreia fenomenul vieții nu poate fi explicat exclusiv în termeni materiali, acesta putând fi datorat prezenței în organismele vii a ceva imaterial. – Din fr. vitalisme.

vitalism sn [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~e / E: fr vitalisme] 1 (Flz; Blg) Doctrină potrivit căreia procesele vieții se explică prin acțiunea în organismul viu a unui principiu vital. 2 (Rar) Capacitatea de a se bucura intens de viață. 3 (Rar) Proprietatea de a exprima dinamismul vieții.

vitalism s.n. (filos., biol.) Curent idealist în biologie, care explică natura vieții prin prezența în organismele vii a unui principiu imaterial și incognoscibil, căruia îi sînt subordonate toate procesele fizico-chimice. • /<fr. vitalisme.

VITALISM s. n. Curent în biologie, opus atât materialismului cât și spiritualismului, care explică procesele de viață prin prezența în organismul viu a unui principiu imaterial și incognoscibil, căruia îi sunt subordonate toate procesele fizico-chimice. – Din fr. vitalisme.

VITALISM s. n. Curent idealist în biologie care explică procesele de viață prin prezența în organismul viu a unei «forțe vitale» căreia îi sînt subordonate toate procesele fizico-chimice ale ființelor vii.

VITALISM s.n. Curent idealist în biologie, care explică procesele biologice prin prezența în organismele vii a unei „forțe vitale” speciale, incognoscibile și imateriale. [< fr. vitalisme].

VITALISM s. n. concepție idealistă despre natura vieții, care explică fenomenele acesteia prin prezența în organismele vii a unui principiu imaterial, animator, diriguitor (forță vitală, entelehie, suflet etc.). (< fr. vitalisme)

VITALISM n. filoz. Curent idealist în biologie, conform căruia în organisme există forțe supranaturale, care dirijează procesele biologice. /<fr. vitalisme

*vitalízm n. (d. vital). O teorie biologică după care acțiunile organice ar depinde de un principiŭ vital deosebit și de suflet, și de organizm.

vitalism s. n.

vitalism s. n.

vitalism s. n.