turelă sf [At: SANDU-ALDEA, U. P. 134 / Pl: ~le / E: fr tourelle] 1 Locaș blindat (în formă de turn mic acoperit cu o cupolă) care se poate roti în jurul unui ax și care adăpostește tunurile¹ (7) la tancuri, nave de luptă, cazemate etc. 2 Cap-revolver. 3 (Cig) Parte a camerei de filmat care asigură o schimbare rapidă a obiectivelor.

TURELĂ, turele, s. f. Suport metalic mobil, de obicei în formă de cupolă, care se poate roti în jurul unui ax (sau poate avea mișcări ascendente și descendente) și care servește ca blindaj sau pe care sînt montate tunurile sau mitralierele la tancuri, vapoare, avioane etc. ♦ Deschizătură în partea superioară a tancurilor, care permite intrarea și ieșirea oamenilor. Porniră în fugă tancurile de pe deal... împroșcînd foc din țevile tunurilor; pe alocurea turelele se deschideau deodată, săreau afară niște oameni negri. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/2. A aruncat prin turelă... o sticlă cu material inflamabil. STANCU, U.R.S.S. 130.

TURELĂ s.f. 1. Dispozitiv blindat orientabil pe o navă de război, pe un tanc, pe un avion etc., în care sunt așezate tunuri, mitraliere sau alt armament greu. 2. (Cinem.) Parte a camerei de luat vederi care asigură o schimbare rapidă a obiectivelor. [< fr. tourelle].

TURELĂ s. f. 1. dispozitiv blindat orientabil pe o navă de luptă, pe un tanc, avion etc., în care sunt așezate tunuri, mitraliere sau alt armament greu. 2. (cinem.) parte a camerei de luat vederi care asigură o schimbare rapidă a obiectivelor. (< fr. tourelle)

TURELĂ ~e f. mil. Adăpost mic, blindat care păstrează armament și permite tragerea în diferite direcții din tancuri, nave de lupte, cazemate etc. /<fr. tourelle

*turélă f., pl. e (fr. tourelle, turnuleț). Fort. Loc chĭurasat în care se află cîte-va tunurĭ ale unuĭ fort orĭ ale unuĭ bastiment.

turelă s. f., g.-d. art. turelei; pl. turele

turelă s. f., g.-d. art. turelei; pl. turele

turelă s. f., pl. turele

turelă s. f., g.-d. art. turelei; pl. turele