TRIREMĂ, trireme, s. f. (În Antichitate) Ambarcațiune cu trei pânze și trei rânduri de rame dispuse pe trei niveluri suprapuse; trieră. – Din fr. trirème, lat. triremis.

triremă sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~me / E: lat triremis, fr trirème] (Ant) Corabie de război cu pânze și cu trei rânduri de vâsle, dispuse la trei niveluri diferite Si: (rar) trieră.

TRIREMĂ, trireme, s. f. (În antichitate) Corabie sau navă de război cu trei rânduri de vâsle dispuse la trei niveluri diferite; trieră. – Din fr. trirème, lat. triremis.

TRIREMĂ, trireme, s. f. (În antichitate) Vas, navă, corabie cu trei rînduri de vîsle. (Fig.) Valul lui Traian... se-întinde ca o brazdă ce pe urma-i colosală A săpat, în primul secul, o triremă ideală. ALECSANDRI, P. III 92.

TRIREMĂ s.f. (Ant.) Galeră cu trei rînduri de lopeți; trieră. [Cf. lat. triremis, fr. trirème].

TRIREMĂ s. f. navă de război la romani, cartaginezi etc., rapidă și ușoară, cu trei rânduri de rame pe o singură parte, dispuse în grupuri de câte trei. (< fr. trirème, lat. triremis)

TRIREMĂ ~e f. (în antichitatea greacă) Corabie de război, prevăzută cu trei rânduri de vâsle suprapuse; trieră. /<fr. trireme

triremă f. galeră antică cu trei rânduri de lopeți.

*trirémă f., pl. e (lat. trirémis, d. tres, treĭ, și remus, ramă, vîslă. V. biremă). Corabie antică cu doŭă rîndurĭ de rame de fiecare parte.

triremă (navă) s. f., g.-d. art. triremei; pl. trireme

triremă s. f., g.-d. art. triremei; pl. trireme

triremă s. f., g.-d. art. triremei; pl. trireme

TRIREMĂ s. (MAR.) (rar) trieră.

TRIREMĂ s. (MAR.) (rar) trieră.