TIRA interj. (în expr.) A ține tira = a ține hangul. – Onomatopee.

tira² vi [At: LEXIC REG. 87 / Pzi: ~rez / E: nct] (Reg) A pleca.

tira¹ i [At: ARVINTE, TERM. 160 / E: tira (Imt al rtr central tirar, friulană tirâ, it tirare)] (Plu; Mol) 1 Termen prin care se dă comanda ca bușteanul să fie prins și tras în lungul lui printr-o mișcare continuă, cu ajutorul țapinelor. 2 (Îe) ~granda Trage încontinuu. 3 (Îe) A ține ~ A ține hangul.

TIRA interj. (În expr.) A ține tira = a ține hangul. – Onomatopee.

ȚÂRĂ, țâre, s. f. (Pop.) Ruptură, zdreanță. ◊ Loc. adj. și adv. O țâră = puțin, nițel. ◊ Expr. A se face țâră = a) a se rupe, a se face bucăți; b) a se ghemui de frică. – Et. nec.

tir⁴ sn [At: I. IONESCU, M. 590 / Pl: ~uri / E: fr tir] 1 Tragere cu o armă de foc. 2 Tragere la țintă (în procesul de instruire militară). 3 Locul unde se execută un tir⁴. 4 Ramură sportivă care cuprinde probe de tragere la țintă cu o armă de foc sau cu arcul. 5 Tragere la țintă, ca joc distractiv sau de noroc practicat la iarmaroace, la bâlciuri etc. 6 Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul spre țintă. 7 (Fam; fig) Atac verbal la care este supusă o persoană.

tir³ sm [At: BĂCESCU, PĂS. 165 / Pl: ~i / E: nct] (Orn; reg) Pițigoi-de-brad (Parus ater).

tir² sn, i [At: ALR I, 251/831 / E: fo] (Reg; rep) 1-2 (Cuvânt care) imită cântecul greierului.

tir¹ av, c vz tiri²

țără sf vz țâră¹

țâră² sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Prăjină lungă de grosimea unui par de vie.

țâră¹ sf [At: ANON. CAR. / V: țără, țiră^[1] / Pl: ~re / E: ns cf alb cërre] (Pop; de obicei udp „de”) 1 Cantitate (foarte) mică. 2 Durată (foarte) mică. 3 Măsură (foarte) mică Si: pic¹. 4 (Îlav) O ~ (sau o țâr') Puțin. 5 (Îla) Nici ~ de... Nici un fel de... 6 (Îlav) Cu ~ra sau ~ra-~ra Câte puțin. 7 (Îlav) Nici o ~ Deloc. 8 (Pop) Zdreanță. 9-10 (Reg; îljv) Tot (sau toată) ~ Găurit peste tot Si: ciuruit³ (5). 11-12 (Reg; îe) A (se) face (tot) ~ (sau ~re) A (se) găuri în multe locuri Si: a (se) ciurui¹ (4-5), a (se) zdrențui. 13-14 (Reg; îae) A (se) face bucăți Si: a se rupe, a se sfărâma. 15 (Îae; d. oameni) A ucide. 16 (Îae) A se frământa foarte tare. 17 (Îae) A se teme. 18 (Îae) A se ghemui de frică. 19 (Reg; îe) A face ~ și fărină (sau praf și ~), a se face ~ și nemică A se face praf și pulbere Si: a se sfărâma. corectat(ă)

țiră¹ sf vz țâră¹

țiră^2[1] sf vz țâră²

ȚÂRĂ s. f. (Pop.) Ruptură, zdreanță. ◊ Loc. adj. și adv. O țâră = puțin, nițel. ◊ Expr. A se face țâră = a) a se rupe, a se face bucăți; b) a se ghemui de frică. – Et. nec.

ȚIRĂ s. f. v. țîră².

ȚÎRĂ¹ s. f. (În loc. adj. și adv.) O țîră = puțin. Stai o țîră, să vă-ntreb eu ceva, că tot sînteți aici. DUMITRIU, N. 280. S-a depărtat o țîră de noi, pășind de-a-ndăratelea. VORNIC, P. 100. Intră în coliba mea de te ospătează și te odihnește o țîră. POPESCU, B. II 30. ◊ (Legat de substantiv prin prep. «de») Îngăduiți să mai iau o țîră de putere din ploscă. SADOVEANU, N. F. 18. Veneam înapoi pe vagon, de mă udase o țîră de ploaie. C. PETRESCU, S. 148. Îi vîram o țîră de minte lui Gavril. ALECSANDRI, T. 1533. (În contexte figurate) Mi-a trimis mîndra d-acasă, Într-o foaie de bujor, Mi-a trimis o țîr* de dor. BIBICESCU, P. P. 25.

ȚÎRĂ² s. f. (Regional) Bucată ruptă (de undeva); ruptură, zdreanță. (Atestat în forma țiră) Avea o pălărie rea-n cap și niște desagi tot țiră-n spate. RETEGANUL, P. I 6. ◊ Expr. A se face țîră = a) a se rupe, a plesni, a se face fărîme. Cămășile pe ei erau negre ca coșul, nespălate cu lunile și făcute țîră de nu găseai petec bun să legi sare. ȘEZ. XII 105. (Fig.) Se cătrăni și să-nfioră, de gîndeai că toată țîră se face. RETEGANUL, P. V 42; b) a se strînge ghem (de frică). Să făcea țîră de frică ce-i era. ȘEZ. VII 184. – Variantă: țiră s. f.

ȚÂRĂ f. pop.: O ~ a) o cantitate foarte mică; puțin de tot; un pic; oleacă; nițel; b) o clipă; un moment. /Din țâr

ȚÎRĂ s.f. (Ban., Trans. SV) Bucățică, fragment. Czerĕ. Mica. Fragmentum. AC, 333. ◊ Loc. adj. O țîră = puțin. Să beai... o țîră de stregoie. BL, 149^v. Îți voi da o țîră de comendație pă hîrtie. OG, 369. Etimologie necunoscută. Cf. ș t i u c u l e ț.

țără f. 1. picătură; 2. fig. mică cantitate, puțin de tot: o țără de pâine; 3. moment: numai o țără cât a stat de s’a uitat CR. [V. țăr!].

țîră f. (d. țîr 1). Maĭ ales în Olt. Fam. (o țîră). O leacă, un pic, puțin: o țîră de apă, de mîncare, de vreme. Vest. Est. Cu țîra saŭ țîra-țîra, cu țîrîita, cîte puțin: a plăti țîra-țîra. Trans. Un suman țîră, un suman hărtănit, ferfeniță.

tira interj.

țâră (pop.) s. f., g.-d. art. țârei; pl. țâre

!țâră (pop.) s. f., g.-d. art. țârei; pl. țâre

țâră s. f., pl. țâre

țâră.

ȚÂRĂ s. v. fărâmă, fir, jerpelitură, pic, picătură, pișcătură, ruptură, strop, zdreanță.

țîră s. v. FĂRÎMĂ. FIR. JERPELITURĂ. PIC. PICĂTURĂ. PIȘCĂTURĂ. RUPTURĂ. STROP. ZDREANȚĂ.

țâră, țâre, s.f. – (reg.) Cantitate mică din ceva. În expr. a se face țâră = a se rupe, a se face bucăți. „Că de nu-i îndărăpta, / Din vârv până-n rădăcină / Te fac țâră și făină” (Papahagi, 1925: 280). ♦ (onom.) Țâră, Țâra, nume de familie în Maramureș. – Et. nec. (DEX); cuvânt autohton, din i.-e. *k’er, dac. *sar- (Reichenkron, 1966); posibil cuvânt autohton (Brâncuș, 1983); cf. alb. cërre (MDA).

țâră, -e, s.f. – Cantitate mică din ceva. O țâră = un pic, un strop, puțin. În expr. a se face țâră = a se rupe, a se face bucăți. „Că de nu-i îndărăpta, / Din vârv până-n rădăcină / Te fac țâră și făină” (Papahagi 1925: 280). – Posibil cuvânt autohton (Brâncuși 1983); Cf. alb. cërre (MDA).

Tir/a, -e, -ea v. Stelian II 10.

tira, tirez (intl.) I. v. t. a fura. II. v. i. a sta de pază în apropierea locului unde se comite o infracțiune pentru a evita ca infractorul să fie prins asupra faptului.

a ține tira expr. (intl.) a distrage atenția victimei în timp ce este buzunărită de către complice.

tiră, tire s. f. (intl.) 1. v. tirangiu. 2. obiect cu care hoțul își acoperă mâna.