TEDEUM, tedeumuri, s. n. 1. (În forma Te Deum) Imn în limba latină, în formă de psalm, de preamărire a lui Dumnezeu. 2. Scurt serviciu religios (oficiat într-o împrejurare solemnă). [Scris și: Te Deum] – Din lat. Te Deum [laudamus].

tedeum sn [At: CR (1829), 92¹/30 / S și: Te Deum, te-deum / Pl: ~uri / E: lat Te Deum (laudamus)] 1 Imn de preamărire a lui Dumnezeu în formă de psalm (originar cu textul în limba latină). 2 Scurt serviciu religios în care se cântă tedeumul (1) Si: (înv) moleben.

TEDEUM, tedeumuri, s. n. 1. Vechi imn latin în formă de psalm de preamărire a lui Dumnezeu. 2. Scurt serviciu religios (oficiat într-o împrejurare solemnă). [Scris și: Te Deum] – Din lat. Te Deum [laudamus].

TEDEUM s. n. 1. serviciu divin care se oficiază cu prilejul unor momente solemne. 2. (muz.) compoziție scrisă pentru astfel de ceremonie. (< lat. Te Deum /laudamus/)

TEDEUM ~uri n. 1) Cântec religios, în limba latină, având ca subiect proslăvirea lui Dumnezeu. 2) Serviciu divin scurt, oficiat la începutul unor festivități. [Sil. -de-um] /<lat. Te Deum

te-deum n. cântec bisericesc de mulțumire, recitat la împrejurări solemne.

Te Deum (lat.) (imn) (desp. De-um) s. propriu n.

*Te Deum (imn religios) (lat.) (De-um) s. propriu n.

Te-Deum.

tedeum (cuv. lat.) 1. Imn (1) atribuit lui Niceta de Remesiana (335-404), care începe cu cuvintele: Te Deum laudamus.... 2. Slujbă bis. ținută cu prilejul unor momente solemne (în afara liturghiei*), care începe cu imnul t. (1). Sin.: molénie (sl. молини, gr. τέησις, lat. preces, „rugăciune [de mulțumire]”). 3. Compoziție muzicală de tipul cantatei*. Cultivat de clasici, a atins punctul culminant prin T. lui Bruckner.