sustentație sf [At: DL / Pl: ~ii / E: fr sustentation] Proprietate a unui corp de a se menține la un anumit nivel în masa unui fluid prin mijloace adecvate. 2 Forța verticală care împinge în sus o aeronavă.

SUSTENTAȚIE, sustentații, s. f. Proprietatea unui corp de a se menține la un anumit nivel în masa unui fluid.

SUSTENTAȚIE s.f. Proprietate a unui corp de a se menține la un anumit nivel în masa unui fluid; susținere. ♦ (Av.) Forța verticală care împinge în sus o aeronavă. [Gen. -iei, var. sustentațiune s.f. / cf. fr. sustentation].

SUSTENTAȚIE s. f. proprietate a unui corp de a se menține la un anumit nivel în masa unui fluid; susținere. ◊ forța verticală care împinge în sus o aeronavă. (< fr. sustentation)

SUSTENTAȚIE ~i f. 1) Proprietate a unui corp de a se menține la un anumit nivel în interiorul unui fluid. 2) Forță care asigură propulsia în sus a unei aeronave, făcând-o să-și păstreze echilibrul. [G.-D. sustentației] /<fr. sustentation

SUSTENTAȚIUNE s.f. v. sustentație.

sustentație (desp. -ți-e) s. f., art. sustentația (desp. -ți-a), g.-d. art. sustentației; pl. sustentații, art. sustentațiile (desp. -ți-i-)

sustentație (-ți-e) s. f., art. sustentația (-ți-a), g.-d. art. sustentației; pl. sustentații, art. sustentațiile (-ți-i-)

sustentație s. f. (sil. -ți-e), art. sustentația (sil. -ți-a), g.-d. art. sustentației; pl. sustentații, art. sustentațiile (sil. -ți-i-)

SUSTENTAȚIE fenomen care menține un corp cufundat într-un fluid la un anumit nivel prin mijloace adecvate. Sustentația este două feluri: statică, realizându-se conform legii lui Arhimede, pentru corpuri cu densitate medie mai mică decât cea a aerului (aerostate) și dinamică, obținută printr-o mișcare relativă, cu un consum de energie, necesar realizării portanței (avion, elicopter etc.).

sustentație sin. suspensie.

sustentație retorică (lat. sustentatio „ținere în suspensie”), figură ce reprezintă o specie de communicatio, care constă în gradarea întrebărilor, întrerupte printr-o pauză, după care urmează o acuzare neașteptată și foarte gravă; alteori, pauza este urmată, contrar așteptării, de o învinuire mai ușoară, care nu comportă nimic criminal. În acest caz, unii autori o numesc paradoxon, adică „inopinată” (Q., vol. III, p. 27) (A).