Sturul (Muntele) m. pisc al Carpaților, jud. Mehedinți.

stur¹ [At: PSALT. 306 / V: (reg) ~ă / Pl: ~i / E: stylus] 1 sm (Înv) Țurțur (de gheață). 2 sm (Pex) Promoroacă. 3 s (Înv) Sare de proastă calitate care nu se valorifică, abandonându-se în jurul minei. 4 sm (Trs; Olt) Zgură. 5 sm (Pex) Scrum (1). 6 sm (Înv) A se alege ~ și praf (de cineva) A se alege praful Vz praf. 7 sm (Îe) A se face ~ A se usca foarte tare. 8 s (Mar) Pojar. corectat(ă)

stură sf vz stur¹

stur m. (lat. stylus. V. stil). Ps. S. (148, 8). Hațeg. Țurțur. Meh. (Boc.). A se face stur, a se face sfarog, a se usca de tot (a înțepeni ca țurțuriĭ de gheată). Trans. Zgură.

STUR s. v. țurțur, zgură.

stur s. v. ȚURȚUR. ZGURĂ.

stur (-ri), s. m. – 1. Țurțure, ciucure de gheață, promoroacă. – 2. Funingine. – 3. Stivă de sare de proastă calitate care se aruncă. – 4. (Trans.) Zgură. – Mr. stur „coloană”. Origine îndoielnică. Ar putea fi vorba de lat. stylus (Pușcariu 1664; Candrea), cf. alb. stülj. Cuvînt rar. Cf. tureatcă.

stur s.m. 1. (înv. și reg.) țurțur de gheață; promoroacă. 2. (înv.) bucată de sare de proastă calitate, aruncată în jurul minei. 3. (reg.) zgură; scrum. 4. (reg.) pojar.

stur, sturi, s.m. – 1. Țurțure, chiciură de gheață, promoroacă. 2. Stivă de sare de proastă calitate. 3. Zgură. 4. (med.) „Puncte roșii, care ies pe față, după bărbierit, din cauza briciului” (ALRRM, 1969: 55; Faiciuc, 1998: 102). Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). ♦ (top.) Valea Sturului, pârâul ce izvorește din apropiere de pasul Stedia, din Munții Gutâi (nu departe de Tăul lui Dumitru) și se varsă în Firiza, în amonte de lacul de acumulare Strâmtori-Firiza. – Lat. stylus „vergea subțire, vârf” (Scriban; Pușcariu, Candrea, cf. DER; MDA).

stur, -i, s.m. – 1. Țurțure, chiciură de gheață, promoroacă. Valea Sturului, pe cursul superior al Văii Firiza. Pârâul prezintă patru cascade, în care apa se prăvălește cu zgomot de la înălțimea de 5+8+11+19 m (Meruțiu 1936: 34). 2. Stivă de sare de proastă calitate. 3. Zgură. 4. (med.) „Puncte roșii, care ies pe față, după bărbierit, din cauza briciului” (ALR 1969: h 55; Faiciuc 1998: 102). – Lat. stylus.

Sturul v. Nistor 7.