opțiuni

48 de definiții se potrivesc cu cel puțin două din cuvintele căutate

Dacă rezultatele nu sunt mulțumitoare, puteți căuta cuvintele separat sau puteți căuta în tot textul definițiilor.

Sunt permise maximum 5 cuvinte. Următoarele cuvinte au fost ignorate: kommt

ÉRBIU (< fr. {i}; {s} localit. Yterby) s. n. Element chimic (Er; nr. at. 68, m. at. 167,26) din grupa lantanoidelor; metal alb-argintiu (d 9,045, p. t. 522°C, p. f. 2.510 °C); intră în componența aliajelor magnetice cu fier, cobalt, nichel. A fost descoperit de chimistul și medicul suedez C.G. Mosander (1843).

iar1 adv. (Plouă ~.)

ERBIU s. n. element din grupa lantanidelor. (< fr. erbium, germ. Erbium)

-EZĂ1 suf. v. -ar2.

-EZĂ2 suf. v. -or4.

-IER2, -Ă suf. „referitor la...”. (< fr. -ier, -ière)

-IER1 elem. -ar2. ()

-IȚĂ2 elem. -er2.

-IȚĂ1 elem. or2. ()

-OR2, -eză, -iță, /-er, -eră, -iță elem. „nume de agent”, „practicant al unei meserii”. v. -ar2. (< fr. -eur, -euse)

IAR1 adv. 1) (indică repetarea unei acțiuni, a unei stări) Încă o dată; din nou; iarăși. 2) pop. La fel; de asemenea; tot. [Monosilabic; Var. iară] /<Orig. nec.

iar conj. arată o deosebire sau împotrivire (totdeauna la începutul propozițiunii): eu plec, iar tu rămâi ║ adv. indică o repețire: iar te întorci. [Origină necunoscută].

*érbiŭ n. Chim. Un corp care pare a nu fi simplu, cum se credea. E bivalent și are o greutate atomică de 169.

ére, V. ĭar.

1) erĭ, V. ĭar.

erbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. erbiul; simb. Er

iară1 (înv., pop.) adv. (Plouă ~.)

ERBIU s.n. Element din familia pămînturilor rare. [Pron. -biu. / < fr. erbium].

erbiu [biu pron. bĭu] s. n., art. erbiul; simb. Er

iar adv., conjcț.

iară (înv., pop.) adv., conjcț.

erbiu s. n. [-biu pron. -bĭu], art. erbiul; simb. Er

iar / iară adv., conjcț.

iar.

IAR adv. 1. iarăși, (înv.) rutes. (A venit ~ pe la noi.) 2. v. tot.

IAR adv. 1. iarăși, (înv.) rutes. (A venit ~ pe la noi.) 2. tot. (El avea o fată si ea ~ o fată.)

iar adv. – 1. Altă dată, din nou. – 2. La fel, de asemenea. – 3. (Conj.) Și, pe de altă parte. – 4. (Conj., înv.) Totuși, în ciuda. – 5. (Conj.) Dar, însă. – Var. iară, ar(ă). Mr. iar(ă), megl. ară. Pare să provină dintr-un lat. *era (Schuchardt, ZRPh., XV, 240; G. Paris, Rom., XX, 333; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 495; Pușcariu 756; REW 2886; DAR; Pascu, I, 102), cf. engad. eir, prov. er(a), v. gal. ar, cu același sens; cf. și ngr. ἄρα, ἔρα. – Der. iarăși, adv. (altă dată), cu -și, ca cineși, totuși.

iară s.f. (reg.) grâu de primăvară.

Er, simbol chimic pentru erbiu.

-AR2, -ER1, -ERĂ, -IER3, -IERĂ, -OR4, -EZĂ1 suf. „Referitor la...”; „cel (cea) care exercită o meserie, o funcție”, „care are calificare”. (din fr. -aire, -eur, -euse, cf. lat. -arius = nume de agent)

IARĂ1 adv. v. iar1.

-ER2, -ERĂ/-IȚĂ elem. or2.

ere[1] av, c vz iar2 modificată

  1. În original lipsește accentul — LauraGellner

er av, c vz iar2

-ER1 elem. -ar2. ()

IARĂ1 adv. v. iar1.

ERBIU s. n. Element chimic din familia pământurilor rare, metal alb-argintiu. – Din fr. erbium, germ. Erbium.

ERBIU s. n. Element chimic din familia pământurilor rare, metal alb-argintiu. – Din fr. erbium, germ. Erbium.

IAR adv., conj. I. Adv. 1. Încă o dată, din nou; iarăși. 2. De asemenea, la fel. II. Conj. 1. (Adversativ) Dar, însă. 2.[1] (Copulativ) Și. [Var.: iară adv., conj.] – Et. nec. corectat(ă)

  1. În original după 1. urmează 3.. — valeriu

IARĂ adv., conj. v. iar.

eră2 av, c vz iar2 corectat(ă)

erbiu sn [At: DEX / E: fr erbium, ger Erbium] Element chimic din familia pământurilor rare, metal alb-argintiu.

eri av, c vz iar2

iar2 [At: PSALT. SCH. 416 / V: ~ră, (Ban) ar, (înv) ară, are, eră[1], ere, eri, ~e / E: nct] 1 av Cuvânt care arată că acțiunea se repetă Si: iarăși. 2 av De asemenea. 3 av La fel. 4 av Tot. 5 av (După „și” sau „dar”) Acum. 6 av (După „și” sau „dar”) Cu toate acestea. 7 av (După „și” sau „dar”) În același timp. 8 av (Îvr; îcs) Cândai... ~ În caz că ... atunci. 9 c (Înv; exprimă opoziția) Dar. 10 c (Înv) Însă. 11 c Și. 12 c (Înv; după o propoziție negativă) Ci. 13 c (Înv; introduce o întrebare) Oare. corectat(ă)

  1. În original, fără accent — LauraGellner

iară1 av, c vz iar2

iare[1] av, c vz iar2 corectat(ă)

  1. În original, fără accent — LauraGellner

ire av, c vz iar2

IAR adv., conj. I. Adv. 1. Încă o dată, din nou; iarăși. 2. De asemenea, la fel. II. Conj. 1. (Adversativ) Dar, însă. 2. (Copulativ) Și. [Var.: iară adv., conj.] – Et. nec.

IAR1 adv. (Și în forma iară) 1. (Pe lîngă un verb, arătînd repetarea acțiunii, stării etc.) Încă o dată, din nou; iarăși. Plugul se înfige-n brazdă iară, Pe drumul tras de boul cel cuminte. CERNA, P. 161. Ah, iar sînt copilul nebun de-altădată! O floare, un flutur m-oprește din mers. IOSIF, P. 3. O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi. EMINESCU, O. I 120. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ (Pe lîngă o parte de vorbire care se repetă, totdeauna precedat de «și») Mereu. Omăt și iar omăt! CONTEMPORANUL, II 213. Frunză verde și iar verde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. 2. De asemenea, tot, la fel. Moșneagul avea o fată și baba iar o fată. CREANGĂ, P. 283. – Variantă: iară adv.