sor⁴ sn [At: LB / V: șor / Pl: ~uri, (reg) soare, ~e / E: ns cf lat solum „talpă”] (Trs; Mar) Șorici¹.

sor³ sm [At: GRECESCU, FL. 646 / Pl: ~i / E: fr sore] (Bot; mpl) Grup de sporangi care se află pe dosul frunzelor de ferigă.

sor² sm [At: ANTIPA, P. 601 / Pl: ~i / E: nct] (Reg) Fiecare dintre grinzile groase așezate pe părțile laterale ale coșului de pescuit pentru susținerea pereților acestuia.

soră [At: CORESI, EV. 97 / V: (îrg) sor, ~roră, suroră, (îvr) soară / Pl: surori, (înv) ~rori, (reg) ~re, ~ri / E: ml soror] 1 sf Persoană de sex feminin considerată în raport cu copii acelorași părinți ori aceluiași tată sau aceleiași mame. 2 sf (Îs) ~ bună (dulce sau dreaptă) Soră care are ambii părinți comuni cu frații săi. 3 sf (Îs) ~ de lapte Fată care a supt în aceeași perioadă cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. 4 sf (Îs) ~ vitregă, (reg) ~ de lingură, ~ de scoarță Fiică din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau cu copiii celuilalt soț ori cu copiii rezultați din noua căsătorie. 5 sf (Îas) Fiică nelegitimă considerată în raport cu copiii din legături diferite sau cu copiii legitimi ai aceluiași părinte. 6 sf (Pop; îs) ~ de cruce Prietenă nedespărțită a cuiva, de care este legată prin jurământ până la moarte. 7 sf (Îs) ~ de mire (sau de ginere ori de mireasă) Fată care însoțește mirele sau mireasa la cununie și care are anumite atribuții în ceremonia nunții Si: (reg) drușcă (1). 8 sf (Îla) ~ cu moartea Strașnic. 9 sf (Reg; îe) A se face ~ cu drumul A umbla mult. 10 sf (Îc) Sor-cu-frate Plantă erbacee cu tulpina erectă, simplă sau ramificată, cu flori galbene-aurii dispuse într-un spic unilateral Si: (reg) carpenă, ciormoiag, miazănoapte, scrabă¹, frate-cu-sor, fratele-și-sora, grâul-prepelițelor, grâu-negru (Melampyrum nemorosum). 11 sf (Bot; îac) Ciormoiag (Melampyrum arvense). 12 sf (Reg; îc) ~ra-soarelui Floarea-soarelui (Helianthus annuus). 13 sf (Reg) Ziua care urmează unei sărbători religioase. 14 sf (Reg; lpl) Cele două fire de pe ițul dinainte sau dinapoi. 15 sf (Reg) Copileț la tulpina porumbului. 16-17 sf, a (Fig) (Ceea) ce are afinități comune. 18-19 sf, a (Fig) (Ceea) ce se înrudește cu altceva. 20-21 sf, a (Ccr) (Țară, limbă etc.) care are aceeași origine cu alta. 22-23 sf (Fig) Ființă sau lucru care însoțește pe cineva în mod constant Si: prietenă, tovarășă. 24 sf (Fam; Vc) Termen de adresare pentru o femeie în semn de intimitate, prietenie, dragoste etc. 25 sf Cel mai mic grad în ierarhia călugărească din mănăstirile de femei. 26 sf Femeie care este soră (25). 22 sf (Șîs ~ de caritate, ~ de ocrotire sau urmat de determinări care indică felul) Infirmieră.

SOR s.m. (Bot.) Grup de sporangi situați pe dosul frunzei de ferigă. [< fr. sore, cf. gr. soros – grămadă].

SOR s. m. grup de sporangi pe dosul frunzelor, la ferigi. (< fr. sore)

2) sor n., pl. inuz. urĭ (cp. cu lat. sûber, plută, coajă de stejar). Trans. Maram. Șoric, șoricĭ.

sóră și (rar) suróră, pl. surorĭ și (vechĭ) sororĭ (lat. sŏror, de unde vine și vechea formă soru, ĭar suroră, din ac. sororem saŭ refăcut din pl. sorores; it. suora dim. sorella; sic. soru, pv. sor, fr. soeur. V. surată). Fiică a aceluĭașĭ tată și a aceleĭașĭ mame saŭ (dacă e vitrigă) numaĭ al unuĭa din eĭ față de altă soră saŭ de un frate. Epitet prietenesc adresat uneĭ femeĭ: adevărat să fie, soro? Titlu dat uneĭ călugărițe înainte de a fi numită „maĭcă”: sora Metania. Soră de caritate, îngrijitoare de bolnavĭ saŭ de rănițĭ. Soră de lapte, fată care a supt de la aceĭașĭ doĭcă de la care a supt și alt copil. Cele noŭă surori, muzele. Fig. Înrudit, asemenea: muzica e soră cu poezia. A mînca o bătaĭe soră cu moartea, a suferi o bătaĭe cruntă. – Vechĭ, azĭ vest și sor (din nom. soror) și soru-. În soru-mea, soru-ta, soru-sa și sor-mea, sor-ta, sor-sa, ĭar dacă ce consinderă eliziune din soră, atuncĭ se poate scrie sor’mea, sor’ta, sor’sa, ca și sor cu orĭ sor’cu.

sor s. m., pl. sori

SOR s. v. șorici.

sor s. v. ȘORICI.

sor (-ruri), s. n. – Piele rasă de porc. Origine incertă. Probabil trebuie admisă o formă vulgară sūs, *sūris „porc”, (în loc de sūs, suis), ca mus, mūris, ōs, ōris etc. Der. din lat. *sūbĕr „plută” (Candrea; Scriban) nu pare posibilă. Se folosește în Tran. și Maram. – Der. șorici (var. șoric, Mold. cioric(i), Banat sor()lic), s. n. (piele rasă de porc), care trebuie să provină din lat. vulgară suericulum, cuvînt ce apare în notele tironiene, fără explicație, între diferitele feluri de produse porcine (după Cihac, II, 341, din pol. skwarek, sb., cr. čvarek „jumări”; după Graur 188, din țig. čor „barbă”).

sor¹, sori, s.m. (reg.) fiecare dintre grinzile groase așezate pe părțile laterale ale coșului de pescuit, pentru susținerea pereților acestuia.

sor, soruri, s.n. – Șoric (de porc). (Maram., Trans.). – Cf. lat. solum „talpă, suprafață” (MDA).

sor, -uri, s.n. – Șoric (de porc). – Cf. lat. solum „talpă” (MDA).

SORU, Eugenia D. (1902-1998, n. Piatra Neamț), biochimistă română. M. coresp. al Acad. (1955). Cercetări în biochimia proteinelor („Biochimie medicală”), hidraților de carbon etc. A elaborat noi metode pentru obținerea unor enzime. A pus în evidență dereglări metabolice importante.

SOR (gr. soros, „grămadă”) s. m. Grup compact de sporangi așezat pe fața inferioară a frunzelor mature la ferigi. În funcție de specie, pot fi liniari, rotunzi, oblongi sau eliptici, dispuși de obicei în șiruri regulate, uneori foarte deși, acoperind în mare parte suprafața frunzei.