2 definiții pentru Socrate
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
Socrate, m. celebru filozof grec, născut la Atena, maestrul lui Platon: el profesa morala cea mai pură și totuș, acuzat ca inamic al religiunii naționale și de corupător al tinerimii, Socrate fu condamnat la moarte, bând cucută (470-400 a. Cr.).
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
SOCRATE (SOKRATES) (469-399 î. Hr.), filozof grec. Nu a scris, dar a influențat dezvoltarea filozofiei europene prin discipolii săi, cel mai celebru fiind Platon. Viața și învățăturile lui S. sunt reconstruite pe baza relatărilor din scrierile lui Platon, Xenophon sau Aristotel. A luptat ca soldat în Războiul peloponesiac, apoi s-a ținut departe de frământările vieții politice dar, la 70 de ani, a fost condamnat la moarte de Adunarea Ateniană, pentru impietate și coruperea tinerilor. Contribuțiile filozofice efective ale lui S. sunt subiect de dispută; de regulă, îi sunt atribuite metoda și doctrinele din dialogurile din tinerețe ale lui Platon. Cert este că S. a motivat filozofia prin cunoașterea de sine („Cunoaște-te pe tine însuți!”) și că a fost atașat față de metoda dialectică riguroasă ca instrument de delimitare a adevărului de eroare.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni