O definiție pentru Sikkim

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SIKKIM, stat în extremitatea de NE a Indiei, la poalele de S ale m-ților Himalaya, la granița cu China, Nepal și Bhutan; 7,1 mii km2; 540 mii loc. (2001). Centrul ad-tiv: Gangtok. Relief muntos cu alt. medii de peste 1.500 m. Alt. max.: 8.598 m (vf. Kānchenjunga). Climă foarte umedă. Păduri de conifere și foioase, pășuni alpine. Zăcăminte de cupru, grafit, fier, aur, argint, plumb, zinc și gips. Se cultivă orez, mei, porumb, grâu, secară, cartofi, orz. Unul dintre pr. producători de nucșoară. Pomicultură. Creșterea bovinelor, ovinelor și iacilor. Prod. meșteșugărească dezvoltată. Terit. independent, s-a aflat în cursul sec. 18-19 în conflict deschis cu Bhutanul și Nepalul, intrând, din 1817, sub influența Marii Britanii, care l-a folosit drept stat tampon între coloniile sale indiene și Tibet. Din 1950 devine un protectorat al Indiei, iar din 1975, unul dintre cele 25 de state ale Uniunii Indiene.

Intrare: Sikkim
Sikkim
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.