Ruso (Alecu) m. june moldovean, entusiast admirator al spiritului popular, scrise franțuzește Cântarea României, cea tradusă de Bălcescu (mort 1859).

RUSSO, Alecu (1819-1859, n. Strășeni, Basarabia), scriitor român. Militant pașoptist și unionist. Proză memorialistică inspirată de peisaj, legende, amintiri, scrisă, în mare parte, în limba franceză („Soveja”, „Amintiri”, „Piatra teiului”, „Stânca corbului”); observații lucide asupra realităților sociale autohtone („Iașii și locuitorii lui la 1840”). Poemul în proză „Cântarea României” (atribuit de unii istorici literari și lui N. Bălcescu) evocă în versete cu rezonanțe mesianice istoria patriei, văzută ca o succesiune ciclică a epocilor de robie și de libertate. Pionier al criticii literare românești, a sintetizat ideile generației pașoptiste: necesitatea dezvoltării literaturii naționale, inspirația folclorică și istorică, funcția socială a artei, importanța tradiției, valoarea creației populare („Critica criticii”, „Poezia poporală”); a combătut tendințele latiniste, italienizante, galomane („Studie moldovană”, „Cugetări”). Piese de teatru, ulterior pierdute („Jitnicerul Vadră”).

RUSSO, Demostene (1869-1938, n. Peristéri, Grecia), istoric român. M. coresp. al Acad. (1919), prof. univ. la București. Specialist în bizantologie. A publicat o serie de studii privind relațiile greco-române, precum și o lucrare de metodologie filologică, „Critica textelor și tehnica edițiilor”.

RUSSO, Luigi (1892-1961), critic și istoric literar italian. Profesor la Școala normală superioară din Pisa și director al mai multor reviste („Belfagor” ș.a.). Discipol al lui B. Croce (de a cărui estetică s-a depărtat în ultima parte a vieții), R. a fost influențat și de De Sanctis și Carducci. Atitudinea consecvent cetățenească, soliditatea formației culturale, robustețea și impetuozitatea temperamentală și tonul polemic sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui R. Ele se manifestă și în vioiciunea stilului, bogat în note de ironie și de umor („Giovanni Verga”, „Povestitorii”, „F. de Sanctis și cultura napolitană”, „Critica literară contemporană”, „Machiavelli”, „Dialogul popoarelor”).