Romul m. rege și fondator legendar al Romei.

Romulus, în mitologia romană, urmașul lui Aeneas și întemeietorul cetății Romei. Era fiul vestalei Rea Silvia și al zeului Mars și frate geamăn cu Remus. (Pentru împrejurările nașterii lor, v. Amulius). Cruțați de la moarte de către slujitorii unchiului lor, care primiseră porunca să-i ucidă, cei doi copii sînt abandonați într-un coș pe apa rîului Tiber. Purtați de valuri, ei sînt aruncați pe un mal, unde-i găsește o lupoaică. Ea îi hrănește cu laptele ei în sălbăticie, pînă în ziua cînd trece prin partea locului un păstor, pe nume Faustulus. Acesta, minunîndu-se de ciudata întîmplare, ia cu sine copiii și-i duce la el acasă, unde soția sa îi crește pînă se fac mari, alături de copiii ei (v. și Acca La(u)rentia). Cînd ajung la vîrsta bărbăției, Romulus și Remus în fruntea cetelor lor atacă și pradă împrejurimile. O dată, în timp ce prădau turmele regelui Amulius, Remus este prins și dus la palatul acestuia. Bătrînul Faustulus îi dezvăluie atunci lui Romulus taina nașterii lor minunate și-l trimite pe urmele fratelui său. Romulus atacă cetatea, îl eliberează pe Remus și, ucigîndu-l pe Amulius, îl întronează din nou pe bunicul său, Numitor. Cei doi frați hotărăsc după aceea să întemeieze o nouă cetate. Pentru a vedea cui îi este soarta mai favorabilă, ei se urcă pe două coline apropiate – Remus pe Aventinus și Romulus pe Palatinus – și de acolo scrutează zarea: lui Remus i se înfățișează șase vulturi, iar lui Romulus doisprezece, fapt care arată că lui au hotărît zeii să-i încredințeze soarta noii cetăți. În timp ce acesta din urmă trage cu plugul brazda care avea să delimiteze așezarea viitoarei Rome, Remus îl ia în derîdere. Acest fapt îi atrage moartea (v. și Remus). Rămas singur, Romulus domnește asupra noii cetăți. Un episod legat de domnia sa este răpirea sabinelor – dintr-un neam vecin Romei – cu care romanii se căsătoresc, sporindu-și neamul. Romulus a cîrmuit îndelung cetatea Romei – peste treizeci de ani – și a dispărut, se spunea, în mod misterios, în urma unei furtuni. Dispariția aceasta, precum și amintirea frumoasă lăsată de el supușilor săi i-a făcut pe aceștia să-l divinizeze după moarte, dîndu-i numele de Quirinus.

ROMULUS (în mitologia romană), fondatorul legendar, alături de fratele său geamăn Remus, al Romei. Fiul Reei Silvia, o vestală, prințesă de Alba Longa, și al zeului Marte. Abandonați, dar cruțați de slujitorii unchiului lor Amulius, care primiseră poruncă de la acesta să-i ucidă, R. și Remus au fost crescuți de o lupoaică, iar apoi de păstorul Faustulus. Ajungând la vârsta bărbăției, cei doi frați au ucis pe Amulius și au reîntronat pe bunicul lor Numitor; după aceea s-au hotărât să întemeieze o nouă cetate. Revenit pe meleagurile natale, după ce a fixat hotarele orașului și și-a ucis fratele rival, R. a pus bazele organizării constituționale a cetății, a organizat cultele unor divinități, a fixat sărbătorile, devenind (c. 753 î. Hr.) primul rege al Romei. A pus la cale răpirea Sabinelor. După 30 de ani de domnie, potrivit legendei, a fost răpit de un nor în timp ce vorbea poporului. Identificat mai târziu cu zeul Quirinus.

Romulus Prenume apreciat la noi în ultima vreme, Rómulus continuă în onomastica modernă numele celebrului erou legendar al istoriei romane. Fiu al zeului Marte și al vestalei Rea Silvia, Romulus și fratele său geamăn → Remus au fost crescuți de păstorul Faustulus și hrăniți de o lupoaică (motivul animalelor care hrănesc copii părăsiți apare și în alte mitologii); după ce îl alungă pe Amulius (cel care poruncise ca pruncii să fie înecați) și îl repune pe tronul cetății Albalonga pe Numitor, Romulus fondează, pe Palatin, o nouă cetate căreia îi dă numele Roma. Primul rege din istoria romană (între 753-716 î.e.n.) și creator al principalelor instituții civile și religioase, Romulus ar fi fost ridicat la cer în timpul unei furtuni, preschimbat în zeu și celebrat ca atare sub numele de Quirinus, alături de Iupiter și Marte, unul dintre cei mai vechi zei ai Romei. După cum se vede, celebra poveste a lui Romulus și Remus face parte din seria creațiilor etiologice, prin care s-a încercat explicarea cauzelor lucrurilor; la întrebarea de unde vine numele Roma, legenda ne răspunde: de la Romulus, fondatorul, primul ei rege și erou eponim. Fără a nega legătura dintre cele două cuvinte, lingviștii pun problema invers: Romulus este un derivat de la Roma (cu sufixul de apartenență -lo) numele personal fiind sinonim cu Romanus. În ceea ce privește originea și semnificația toponimului Roma, lucrurile sînt foarte complicate, discuțiile sînt vechi și continuă și astăzi, iar ipotezele, numeroase. Se conturează clar două direcții: prima consideră numele de origine italică (deci indo-europeană), a doua de origine etruscă. Din prima grupă se remarcă încercările de a explica Roma prin numele vechi al Tibrului, Rumon sau printr-un termen topografic cu referire la una din cele șapte coline tradiționale pe care este așezat orașul, Palatinul; cealaltă ipoteză pornește de la cele două vîrfuri ale Palatinului și de la cuvîntul ruma „mamelă”, cu care sînt asemuite. În ceea ce privește originea etruscă care întrunește acordul multor specialiști, se propune legătura cu numele gentilic etrusc Ruma (de la acesta ar putea proveni și Romulus). Păstrat în uz și după apariția creștinismului, Romulus pătrunde în onomasticonul sacru și se răspîndește prin biserică. Cum martirul celebrat mai ales în apus are un cult prea puțin cunoscut, numele a fost susținut de valoarea sa evocatoare și de legendă, aceasta fiind de altfel și singura explicație a popularității și răspîndirii lui Romulus în epoca contemporană, atît la noi, cît și în alte părți. ☐ It. Romolo, sp. Rómulo, magh. Romulusz, rus. Romul etc. ☐ Romulus Augustulus, ultimul împărat al Imperiului roman de apus, anul 476, cînd Odoacru îl detronează pe acesta, este considerat sfîrșitul Imperiului roman de apus (deci istoria veche a Romei începe și se sfîrșește cu cîte un Romulus).

Quirinus 1. În mitologia romană, veche divinitate războinică, de origine sabină, identificată uneori cu zeul Mars, alteori cu Ianus. 2. Denumire purtată de Romulus după moarte, cînd a fost trecut în rîndul zeilor.

BOILĂ, Romulus (1881-1946, n. Tîrnăveni, jud. Mureș), jurist și om politic român. Prof. univ. al Cluj. Fruntaș al Partidului Național Român și al Partidului Național-Țărănesc, deputat și senator. Membru al Consiliului Dirigent (1918-1920). Preocupat de organizarea constituțională a statului român.

CÂNDEA, Romulus (1886-1973, n. Avrig, jud. Sibiu), istoric și teolog român. M. coresp. al Acad. (1929). Prof. univ. la Sibiu, Cernăuți și Cluj. Cercetător al istoriei bisericești („Concordate. Un capitol de istorie politică”, „Biserica ardeleană în anii 1916-1918”).

CIOFLEC, Romulus (1882-1955, n. sat Araci, jud. Covasna), scriitor român. Schițe și nuvele inspirate din viața satului („Doamne, ajută-ne”), romane de război; însemnări de călătorie în Spania.

CRISTESCU, Romulus (n. 1928, Ploiești), matematician român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Cercetări în domeniul analizei funcționale (în special referitoare la spațiile liniare ordonate), al teoriei probabilităților și al teoriei dirijării automate („Spații liniare ordonate și operatori liniari”, „Spații liniare topologice”). Acad. (1991).

ROMULUS AUGUSTULUS, ultimul împărat al Imp. Roman de Apus (475-476). Detronarea lui de către Odoacru, căpetenia mercenarilor, germani, marchează sfârșitul Imp. Roman de Apus și începutul dominației germanice în Italia.