căutare avansată
Din totalul de 31 sunt afișate 19 definiții pentru Romania, România, românie   declinări

Romània f. 1. numele imperiului roman sub Justinian; 2. mai târziu, o parte a acestui imperiu, Tracia, numită apoi de Turci Rumelia; 3. (sau Romagna), veche provincie a Italiei cu cap. Ravena; 4. în evul mediu, Tesalia și o parte în Grecia de Nord.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie) Condiție a țăranilor din Țara Românească dependenți de stăpânul feudal al moșiei (domn, boieri, mănăstiri); condiție de rumân; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

româníe (limba română, înv.) s. f., art. românía, g.-d. româníi, art. româníei
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMÂNÍE s. v. română.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMÎNÍE s. f. (Învechit) Limba romînă. Tălmăcirile uricilor slobozite o dată cu acturile oficiale slavone sînt încă dovezi a româniei. RUSSO, S. 82. ◊ Expr. Pe romînie = în romînește, în limba romînă. Titlul era scris... pe romînie tîlcuită. EMINESCU, N. 45. – Variantă: rumîníe (Mat. FOLK. 93) s. f.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

româníe (limba română) s. f., art. românía, g.-d. româníi, art. româníei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Muntenia f. 1. sau România-Mare (numită în vechime Țara-Românească, de străini Valahia și de Românii ardeleni Țara), partea României cu munți mai înalți și cu ramificațiuni mai numeroase, coprinsă între Olt, Milcov, Dunăre și Carpați. Muntenia coprinde 17 districte (cu cele 5, din Oltenia) și a avut succesiv de capitală orașele Câmpulung, Curtea-de-Argeș, Târgoviște și București. Ea a fost întemeiată în sec. XIII (1250) de Litovoiu, zis și Litean-Vodă (după tradițiune de Radu Negru, zis și Negru-Vodă), care avu de urmași printre cei mai iluștri pe Mircea cel Bătrân, Mihaiu-Viteazul, Mateiu Basarab. La 1359 Muntenia fu unită cu Moldova într’un singur Stat numit România. Seria cronologică a Domnilor Munteni (cifrele indicând anul urcării pe tron): Seneslav, 1247; Litovoiu, 1250; Tăhomir, 1290; Basarab, 1330; Al. Basarab, 1340;. Vladislav Basarab, 1364; Radu I, 1374; Dan I, 1384; Mircea, 1386; Mihail, 1418; Dan II, 1420; Radu III, 1425; Vlad II. 1430; Dan III, 1439; Vladislav III, 1452; Vlad Țepes, 1456; Radu IV, 1462; Laiot, 1471; Vlad Călugărul, 1483; Radu V, 1496; Mihnea, 1507; Vlad VII, 1511; Neagoe, 1512; Radu Călugărul, 1521; Radu dela Afumati, 1522; Vlăduță, 1524; Moise, 1529; Vlad IX, 1530; Vintilă, 1532; Radu Paisie, 1534; Petru din Argeș, 1535; Mircea II, 1546; Pătrașcu, 1554; Petru Șchiopul, 1560; Alexandru II, 1567; Mihnea II, 1577; Petru Cercel, 1583; Ștef. Bogdan, 1591; Alexandru III, 1592; Mihaiu Viteazul, 1593; Sineon Movilă, 1601; Radu Șerban, 1602; Radu Mihnea, 1611; Al. Iliaș, 1616; Gavril Movilă, 1618; Al. Coconul, 1623; Leon Tomșa, 1629; Matei Basarab, 1633; Const, Șerban, 1654; Mihnea III, 1658; Gh. Ghica, 1659; Gr. Ghica, 1660; Radu Leon, 1664; Anton din Pitești, 1669; Gh. Duca, 1674; Șerb. Cantacuzino; 1679; C. Brâncoveanu, 1688; Ștef. Cantacuzino, 1714; Nic. Mavrocordat, 1716; Mib. Racoviță, 1730; C. Mavrocordat, 1731; Gr. Ghica, 1733; Matei Ghica, 1752; Const. Racoviță, 1753; Scarlat Ghica, 1758: Ștef. Racovită, 1764; Al. Ghica, 1766; Gr. Al. Ghica, 1768; Al. Ipsilante, 1774; Nic. Caragea, 1782; Mih. Șuțu, 1783; Nic. Mavrogheni, 1786; Al. Moruzi. 1793; C- Hangerli, 1797; C. Ipsilante. 1802; I. Caragea, 1812; Al. Șutu, 1818; Gr. Ghica, 1822; Al. Ghica, 1834; Gh. Bibescu, 1842; Barbu Știrbei, 1849; Căimăcămia, 1856-1859. [Muntenia, nume dat de Moldoveni fostului principat al Țârii românești, după lat. TRANSALPINA («Țara de peste munți», cum numiau Ungurii țara românească în limba lor oficială), tradus cu Țara Muntenească sau Muntenia]. Muntenia a fost ocupată de Nemți îm cursul răsboiului austro-român (Noemvrie 1916-Octomvrie 1918).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

Oltenia f. partea României de-a dreapta Oltului, între Dunăre și Carpați, numită și România Mică: ea coprinde azi cinci județe și formă odinioară un banat cu cap. Craiova. Oltenia fu ocupată de Austriaci între anii 1718-1739.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

România f. numele comun (dela 1859) al Principatelor Unite: Muntenia și Moldova, contopite dela 24 Ian. 1862 într’un singur stat România, sub domnia mai întâi a lui Cuza și apoi a lui Carol I de Hohenzollern, pusă sub suzeranitatea Turciei până la 1877, când țara deveni cu totul independentă. Dela 1881, Principatul României fu ridicat la rangul de Regat formând un Stat în Europa răsăriteană, compusă din Muntenia, Moldova și Dobrogea (v. aceste nume) și împărțit în 32 de județe, ocupând o suprafață de 131.555 km. Monarhie constituțională și ereditară în linie bărbătească a dinastiei Hohenzollern, cu cap. București și cu o populațiune de 6.684.000 suflete dintre cari 81% săteni și 19% orășeni. Producțiuni: cereale, tutun, animale domestice, sare și petrol. Prin pacea încheiată la București în 10 Aug. 1913, România obținu dela Bulgaria Cadrilaterul (v. acest nume), așa că frontiera-i actuală, pornind dela Dunăre în sus la Turtucaia, ajunge la Marea-Neagră, la S. de Ecrena. Prin această achizițiune teritorială, suprafața României ajunse la 139.713 km. p., iar populația-i la 7½ mil. loc. Luând parte la răsboiul mondial, România a declarat în 14/27 Aug. 1916 răsboiu Austro-Ungariei (v. Răsboiul austro-român). După lupte crâncene, armatele române, se retraseră în Moldova, pe când Muntenia fu ocupată de Nemți (Nov. 1916-Oct. 1918). În 1919, prin tractatul din Versailles, România și-a anexat țările din trecut – Banatul, Basarabia, Bucovina și Transilvania, îndoindu-și teritoriul și populațiunea (v. România-Mare).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

România Mare f. alt nume dat Munteniei și în special părții sale din dreapta Oltului (numire modernă și necunoscută documentelor).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

România Mare f. nume recent dat (după răsboiul cel mare de liberare) Statului român, care a întrunit ramurile împrăștiate ale neamului. Teritoriul ei, coprins între Nistru, Tisa, Dunărea și Marea Neagră, are astăzi o suprafață de aproape 300.000 km. p., cam de mărimea Italiei sau a Angliei. România Mare, locuită de aproape 18 mil. suflete, ocupă în această privință al optulea rang între statele Europei. Dintre acești locuitori, 14 mil. sunt Români, restul e format de Nemți (Șvabi, Sași), Slavi (Sârbi, Ruteni, Poloni, Ruși), Armeni, Greci, Țigani și Evrei, în afară de Unguri (Ceangăi, Săcui), Turci și Tătari. Sub raportul administrativ, România Mare se împarte în 7 mari regiuni teritoriale coprinzând 71 județe împărțite în 322 plăși formate fiecare dintr’un număr de comune. Pentru descentralizare, fiecare regiune este administrată de câte un director ministerial local cu reședința la București, Cernăuți, Chișinău, Cluj, Craiova, Iași, Timișoara. În fruntea județelor stă câte un prefect, plășile sunt conduse de câte un pretor, iar comunele au câte un primar.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

România Mică f. alt nume dat Olteniei (numire ce datează dela ocuparea ei de către Austriaci).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

româníe și rumâníe f. (d. Român). Șerbia țăranilor în Țara Românească (instituită în seculu [!] XVI, întărită de legătura luĭ Mihaĭ Viteazu la 1596 și desființată de reforma luĭ Mavrocordatu la 1748). Limba românească. Pe rumânie, pe românește: a tălmăci pe rumânie. – P. ro-, ru-, vezĭ cele zise la Român.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ROMANIA 1. Denumire convențională dată de lingviști și istorici terit. pe care sunt răspândite limbile și popoarele romanice; denumirea datează încă de la sfârșitul Antic., când prin Romania se înțelegea, în opoziție cu Barbaria, un terit. stăpânit de romani au, mai târziu. locuit de o populație romanizată. 2. Denumire a Imp. Roman, Imp. Bizantin și apoi a Imp. Latin de Constantinopol (1204-1261).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMÁNIA s. f. (< lat. Rōmaniā „imperiul roman”): 1. denumire dată în antichitate teritoriului stăpânit de romani (în opoziție cu Barbaria, teritoriul locuit de „barbari”), iar mai târziu teritoriului locuit de populațiile romanizate. 2. denumire convențională dată de lingviști și istorici teritoriului pe care sunt răspândite limbile și popoarele romanice.
Sursa: DTL (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CÎNTAREA ROMÂNIEI, formație corală bucureșteană, fundată în 1919. A activat în perioada dintre cele două războaie mondiale. Întemeietor și conducător permanent, Marcel Botez.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

COMISIUNEA ISTORICĂ A ROMÂNIEI, comisie științifică înființată în 1910 de către Spiru Haret, cu scopul de a publica izvoarele istoriei naționale. A funcționat pînă în 1938; a editat „Buletinul Comisiunii Istorice a României”.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

PARTIDUL ROMÂNIA MARE (P.R.M.), partid de centru-stânga, creat la 20 iun. 1991, din inițiativa unui grup de redactori ai revistei săptămânale „România Mare”, a cărei bază teoretică și ideologică o constituie „Doctrina națională”, ca „expresie sintetică a existenței multimilenare a românilor”..., înmănunchind „credința pentru glia străbună și tradițiile strămoșești”. La primul Congres (5-6 mart. 1993), în spiritul doctrinei naționale, se fundamentează obiectivul partidului care constă în „asigurarea prosperității întregii națiuni și afirmarea societății românești în sistemul de valori european și mondial în condiții de deplină suveranitate, independență și integritate teritorială a țării”. La primul congres al P.R.M. (5-6 mart. 1993) se adoptă Statutul și Programul. Cu prilejul celui de-al doilea congres al P.R.M. (8-9 nov. 1997), conducerea partidului se pronunță în materie de politică internă pentru o justă distribuire a bogățiilor țării, o protecție socială efectivă, cât și pentru respectarea principiului prosperității și legilor economiei de piață, având în vedere „protecția producției naționale”; în domeniul politicii externe susține necesitatea existenței statelor naționale arătându-se, totodată, favorabil integrării României în structurile europene și euro-atlantice, cu condiția „respectării de către organismele internaționale a demnității și tradițiilor poporului nostru”. A participat la alegerile locale (febr. 1992), situându-se pe locul 13, iar la alegerile legislative (27 sept. 1992) a obținut 16 mandate de deputați și șase de senatori. La 20 ian. 1995, P.R.M. semnează, alături de P.U.N.R. și P.S.M., cu F.S.N. un protocol privind colaborarea în parlament, în probleme de politică internă și externă, structura executivului și promovarea specialiștilor în structurile guvernamentale (un post de ministru-secretar de stat și un post de prefect); la 19 oct. 1995, P.R.M. acuzat de P.D.S.R. de manifestări extremiste, își retrage sprijinul pentru guvernul Văcăroiu și pentru președintele Ion Iliescu. În vederea alegerilor din nov. 1996, P.R.M. formează (15 mart. 1995) o alianță electorală Partida Națională (P.N.) cu Partidul Român pentru Noua Societate și Uniunea Liberală „Brătianu”, la care aderă (24 mart. 1995) Partidul Popular Republican, Partidul Tânăra Democrație și Uniunea Republicană. Partida Națională s-a dovedit ineficientă, autodizolvându-se înainte de alegeri. La alegerile locale (iun. 1996), P.R.M. a obținut 1,93% din mandate pentru primari, 3,13% din mandate pentru consiliile locale, iar pentru consiliile județene 4,13% din mandate; la alegerile legislative a obținut 19 mandate de deputați și opt de senatori. Liderul partidului, Corneliu Vadim Tudor, candidând la prezidențiale, s-a plasat pe locul cinci (4,72% din voturi) dintre cei 16 pretendenți. La 11 febr. 1998, P.R.M. a semnat un protocol de colaborare cu P.U.N.R. (denunțat în 11 nov. 1998, când Gh. Funar a demisionat din P.U.N.R. și s-a înscris în P.R.M.), iar la 27 nov. 1999, a realizat comasarea prin absorbție a Partidului Forțelor Democrate '89 (denunțată de P.R.M., la 2 mai 2001, și cu excluderea, la 16 mai 2001, a doi deputați, proveniți din P.F.D. '89). La 16 nov. 1998, Gheorghe Funar devine secretar general al P.R.M., ca urmare a fuziunii prin absorbție a Partidului Alianța pentru Unitatea Românilor de către P.R.M., creat de Gh. Funar, care fusese exclus (4 nov. 1997) din P.U.N.R. Participând la alegerile locale (iun. 2000), P.R.M. obține pentru posturile de primari 2,23% din mandate, la consiliile locale 5,30% din mandate și 8,32% din mandate pentru consiliile județene. Secretarul general al partidului, Gh. Funar a obținut un nou mandat de primar general la Cluj-Napoca. La alegerile legislative, a obținut în Parlament 84 mandate de deputați și 37 de senatori, situându-se astfel pe locul doi; totodată, liderul partidului s-a calificat în turul secund al alegerilor prezidențiale (din 12 candidați), cu 28,34% din totalul de voturi, dar a pierdut (33,17%) în fața contracandidatului său, Ion Iliescu, care a întrunit 66,82% din total. În Adunarea Deputaților, P.R.M. a protestat împotriva adoptării Legii administrației publice locale (18 ian. 2001), retrăgându-se de la vot, întrucât legea, prin una dintre prevederile ei, oficializa introducerea limbii materne a unei minorități naționale acolo unde aceasta depășește 20% din populația unei localități. Pe această temă a introdus (12 febr. 2001) o moțiune simplă în Senat, care a fost respinsă. Congresul al III-lea al P.R.M. (24 nov. 2001) adoptă mai multe programe de natură economică, cât și cel privitor la eradicarea corupției și crimei organizate. În urma alegerilor din nov. 2000, P.R.M. a devenit cel mai puternic partid din opoziție. Președinte: Corneliu Vadim Tudor (1991-); președinte de onoare: Eugen Barbu (20 iul. 1991-7 sept. 1993). Editează publicațiile săptămânale: „România Mare” (din 9 iun. 1990) și „Politica” (din 15 febr. 1992).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink