Riga f. 1. cetate tare și port, cap. Letoniei: 283.000 loc.; 2. golf format de Marea Baltică.

rigă¹ sm [At: (a. 1829) AR, 71/11 / Pl: rigi / E: ngr ῥήγας] 1 (Înv) Rege¹ (1). 2 Carte de joc cu figura regelui Si: popă, crai (26).

RIGĂ, rigi, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Rege. Este un semn de război între riga leșilor și spurcatul de Mehmed-sultan. Mare zdruncin va fi deci pentru creștinătate. SADOVEANU, F. J. 96. O alianță să cat ele m-obligă, Pentru-ale mele planuri... cu spița unui rigă. ALECSANDRI, T. II 161. 2. Carte de joc cu figura regelui; popă, crai. Riga de verde și valetul de verde mă prigonesc. SADOVEANU, N. F. 8. Cărți de joc unse la suprafață: rigi pe jumătate șterși, valeți pătați de muște, asul de cupă refăcut de mînă cu cerneală violetă. BASSARABESCU, V. 32. De ce ai tras acu pe riga dedesubtul cărților? ALECSANDRI, T. I 162.

RIGĂ rigi m. 1) înv. (în unele state; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; rege; monarh; suveran; împărat. 2) rar (la jocul de cărți) Figură pe care este reprezentat chipul unui bărbat în vârstă cu coroană; rege; popă. /<ngr. righas

rigă m. 1. od. rege: cu trufie riga ungur către țară ’naintează GR. AL.; 2. carte de joc ce înfățișează un rege: rigă de cupă. [Gr. mod.].

rígă m., pl. ĭ, gen. al rigăĭ (ngr. rígas, d. lat. rex, regis, rege. Cp. cu ducă 1). Sec. 18-19. Rege. Azĭ. Rar. Rege saŭ popă la cărțĭ.

rigă (înv.) s. m., g.-d. art. rigăi; pl. rigi

rigă (înv.) s. m., g.-d. art. rigăi; pl. rigi

rigă s. m., g.-d. art. rigăi; pl. rigi

RIGĂ s. v. popă.

RIGĂ s. v. cap încoronat, monarh, rege, suveran.

rigă s. v. MONARH. REGE. SUVERAN.

RIGĂ s. popă, rege, (înv.) crai. (~ la jocul de cărți.)

RIGA 1. Golf al M. Baltice, mărginit de Letonia și Estonia; 19 mii km². Lungime: 160 km; lățime max.: 97 km; ad. max.: 54 m. Salinitate: 3,5-6‰. Închis parțial de ins. Saaremaa la NNV. Comunică cu M. Baltică prin str. Irbeni. În el se varsă Daugava (Dvina de Vest). Îngheață din dec. până în apr. 2. Capitala Letoniei, situată pe ambele maluri ale fl. Daugava (Dvina de Vest), la 15 km de vărsarea acestuia în G. Riga; 747,1 mii loc. (2002). Port fluvio-maritim. Aeroport. Nod feroviar și rutier. Șantier naval. Ind. constr. de mașini, chimică, a mat. de constr., de prelucr. a lemnului, textilă, a confecțiilor, celulozei și hârtiei, sticlăriei și alim. Academie de Științe (1919); Universitate (1919), Institut Politehnic, Institut de Medicină; Conservator, opt teatre. Muzeu etnografic în aer liber. Stațiune balneară. Centru turistic. Monumente: catedrală (c. 1215, restaurată în ec. 16 și 19), cu o orgă renumită instalată în 1883; Fortăreață (1201); Castel al cavalerilor teutoni (sec. 14-16); biserica Petri (1211, reconstruită în sec. 14, renovată în sec. 17); catedrala Sfinții Petru și Pavel (sec. 18), în stil neoclasic; Turnul Pulberăriei (sec. 16, azi muzeu). Centru istoric al orașului a fost inclus (în 1997) în Patrimoniul cultural universal. Așezare anterioară sec. 13, a devenit în 1201 domeniul lui Albert I de Buxhoevden, episcopul Livoniei, iar în 1253 centru episcopal și apoi arhiepiscopal. În 1282 a aderat la Liga hanseatică, afirmându-se ca important centru comercial. În perioada 1237-1561 a fost dominat de Cavalerii teutoni; declarat oraș liber în 1561. Stăpânit de poloni (din 1561), apoi de suedezi (din 1621), care i-au garantat autoguvernarea; ocupat de Rusia, în 1710, în timpul Războiului Nordului. Populația orașului a fost convertită la luteranism în sec. 16. Capitala Letoniei independente (1918-1940), apoi a R.S.S. Letone (1940-1990) din cadrul U.R.S.S. și a Letoniei independente (din 1991). Tratatul de la R. încheiat în 1921 între Polonia și Rusia Sovietică, pune capăt Războiului ruso-polon (1919-1920).

Riga, -ni, Rigu, v. Grigorie II 4.