Pegas m. Mit. cal înaripat care, dintró lovitură de picior, făcu să țâșnească pe muntele Helicon fântâna Hipocrena, cea consacrată Muzelor: a încăleca pe Pegas, a face versuri.

Pegasus, cal înaripat care s-a născut din picăturile de sînge căzute pe pămînt atunci cînd Perseus i-a retezat capul Meduzei. Imediat după aceea, Pegasus s-a înălțat la ceruri și, ajungînd în Olympus, a devenit slujitorul lui Zeus. Mai tîrziu, dăruit de zeița Athena lui Bellerophon, Pegasus și-a slujit cu credință noul stăpîn, ajutîndu-l să ucidă Himera și să le învingă pe amazoane (v. și Bellerophon(tes)). După moartea lui Bellerophon, Pegasus s-a înapoiat în Olympus, intrînd din nou în slujba zeilor. El era considerat drept calul muzelor și se spunea că izvorul Hippocrene de pe Helicon ar fi luat ființă pe locul unde Pegasus ar fi lovit, la porunca lui Poseidon, pămîntul cu copita. După moarte, Pegasus a fost transformat într-o constelație.

PEGAS 1. (În mitologia greacă) Car miraculos, înaripat, născut din sângele Meduzei ucise de Perseu. Dăruit de zeița Atena lui Belerofon, care, călare pe P., a ucis Himera; mai târziu a slujit, în Olimp, zeilor și muzelor. Lovind cu copita vârful muntelui Helikon, P. a făcut să țâșnească izvorul Hipokrene, din care își sorbeau poeții inspirația. Imaginea lui P. este simbolul inspirației poetice. 2. (Pegasus) Constelație din emisfera boreală, situată la N de constelația Vărsătorul. Se caracterizează prin patru stele strălucitoare (Markab, Scheat, Algenib, Andromeda sau Sirrah), dispuse în formă de pătrat.

Pegas – e numele vestitului cal înaripat din mitologie. Ajuns în Olimp, a intrat în slujba zeilor, dar îndeosebi era considerat calul muzelor. Legenda spune că Pegas a lovit cu copita o stîncă din muntele Helikon (Grecia) și pe loc a țișnit un izvor miraculos. Este vorba de fîntîna Hippocrene, de unde beau poeții ca să capete inspirație. Scriitorii moderni, în dorința de a urca mai lesne pe Parnas (vezi), se servesc de faimosul Pegas, căruia, împrumutîndu-i pe lîngă aripile legendare, aripile fanteziei lor, i-au atribuit rolul de purtător al inspirației poetice. Astfel: „Pegas” sau „a încăleca pe Pegas”, sau „a zbura pe Pegas” etc. au devenit expresii literare care înseamnă: a te lăsa în voia inspirației, a te înălța spre Parnas, spre culmile poeziei. „Odată cal! Cel din Parnas, ce zborul Și-l lua, azi nu-l întrece. Dar Pegasul E știrb, bătrîn – secat îi e izvorul Și de urzici e năpădit Parnasul…” (Pușkin, Căsuța din Colomna, strofa 8) „Cei mai mulți poeți își țin în grajd, în locul Pegasului, un dicționar de cuvinte” (Lucian Blaga, Aforisme). Schiller îl pomenește într-o renumită poezie satirică Pegassus im Joche (Pegas în jug, 1795): e vorba de un poet înfometat care vine la iarmarocul de vite să-și vîndă singura lui avere: calul muzelor. Dar Pegas, supus la probe grele, nu găsește nici un cumpărător. MIT.