PALADIU¹ s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, folosit drept catalizator în unele reacții sau ca înlocuitor al platinei în construcția unor instrumente de precizie, a unor obiecte de artă etc. – Din fr. palladium.

paladiu² sni [At: STAMATI, D. / E: fr palladium] Metal alb-cenușiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, folosit drept catalizator în unele reacții sau ca înlocuitor al platinei la fabricarea unor instrumente de precizie, a unor obiecte de artă etc.

PALADIU¹ s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, întrebuințat drept catalizator în unele reacții sau ca înlocuitor al platinei în construcția unor instrumente de precizie, a unor obiecte de artă etc. – Din fr. palladium.

PALADIU ¹ s. n. Metal alb-cenușiu din familia platinei, întrebuințat la prepararea unor catalizatori speciali sau ca înlocuitor al platinei în construcția unor instrumente de precizie.

PALADIU¹ s.n. Metal alb-argintiu din familia platinei. [Pron. -diu, var. paladium s.n. / < fr. palladium].

PALADIU² s. n. metal alb-argintiu, ductil și dur, din familia platinei. (< fr., lat. palladium)

PALADIU¹ n. Metal alb-argintiu, maleabil și ductil, întrebuințat drept catalizator în industria chimică și sub formă de aliaje. /<fr. palladium

2) *paládiŭ n. (cuv. format de chimiștĭ de la numele grecesc al zeițeĭ Minerva. V. paladiŭ 1). Chim. Un metal alb bivalent foarte ductil și dur a căruĭ proprietate maĭ însemnată e că absoarbe idrogenu. (Densitatea luĭ e între 11 și 12, greutatea atomică 106,5, gradu de topire la 1500°. Aliajele luĭ se întrebuințează în ceasornicărie și la fabricarea instrumentelor de fizică. Unele sărĭ ale luĭ se utilizează în fotografie).

PALADIUM¹ s.n. v. paladiu¹.

paladiu¹ (element chimic) [diu pron. dĭu] s. n., art. paladiul; simb. Pd

paladiu¹ (element chimic) [diu pron. dĭu] s. n., art. paladiul; simb. Pd

paladiu (chim.) s. n. [-diu pron. -diu], art. paladiul; simb. Pd

paladiu

PALÁDIU¹ (< fr., engl. {i}) s. n. Element chimic (Pd; nr. at. 46, m. at. 106,42, gr. sp. 12,02, p. t. 1.554 °C, p. f. între 2.200 și 3.800 °C), metal alb-cenușiu, lucios, din familia platinei, foarte maleabil și ductil, având proprietatea de a absorbi hidrogenul. În combinații este divalent și, mai puțin, tetravalent; formează combinații complexe. Se întrebuințează sub formă de aliaje (la bijuterii, aparate chimice, proteze dentare) și drept catalizator de hidrogenare. A fost descoperit (1803) de W.H. Wollaston.

Pd, simbol chimic pentru paladiu.