ORBESC, -EASCĂ, orbești, adj. 1. Care aparține orbului², de orb². 2. Fig. (Despre acțiuni și sentimente) Care se manifestă orbește, nechibzuit, nesocotit, fără discernământ, lipsit de rațiune; necugetat. ♦ Peste măsură de mare; exagerat, exorbitant. – Orb² + suf. -esc.

ORBI, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb², a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb².

orbesc, ~ească a [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~ești / E: orb² + -esc] 1 (Rar) De orb² (1). 2 (Fig ) Care se manifestă irațional. 3 Exagerat. 4 (Reg; îs) Coș ~ Coș de nuiele fără fund.

orbi [At: CORESI, EV. 468 / V: (îvr) ur~ / Pzi: ~besc / E: orb²] 1 vi A deveni orb² (1). 2 vt A face pe cineva să-și piardă vederea Si: (îvr) a orbici. 3 vt A scoate cuiva ochii. 4 (Pop; îe) Nici cât (sau măcar) să ~bești un șoarece (chior) Foarte puțin. 5 (Îae) Deloc. 6 vt (D. lumină sau d. obiecte strălucitoare) A tulbura vederea. 7 vt (Pan) A acoperi. 8 vt (Pan) A înăbuși. 9 vt (Fig) A face pe cineva să-și piardă rațiunea Si: a zăpăci. 10 vt (Fig) A împiedica pe cineva să judece obiectiv. 11 vt (Fig) A înșela. 12 vt A uimi.

urbi v vz orbi

ORBESC, ORBEASCĂ, orbești, adj. 1. Care aparține orbului², de orb². 2. Fig. (Despre acțiuni și sentimente) Care se manifestă orbește, nechibzuit, nesocotit, fără discernământ, lipsit de rațiune; necugetat. ♦ Peste măsură de mare; exagerat, exorbitant. – Orb² + suf. -esc.

ORBI, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb², a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-și piardă rațiunea, clarviziunea, a-l face să nu mai judece obiectiv. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb².

ORBESC, -EASCĂ, orbești, adj. (Despre acțiuni și sentimente) Care se manifestă orbește; nesocotit, orb³. Afecțiune orbească. încredere orbească. ♦ Fig. ◊ Exagerat, exorbitant. Luase iar bani cu procente orbești. CARAGIALE, N. S. 28.

ORBI, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb, a-și pierde vederea. Dă-mi-i mie ochii negri. Căci de noaptea lor cea dulce vecinie n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. ◊ (În metafore și comparații) Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire. EMINESCU, O. IV 134. 2. Tranz. A face (pe cineva) să-și piardă vederea, a scoate (cuiva) ochii. Îi dete cu frigarea peste ochi de orbi. ISPIRESCU, L. 340. Doamnele care ar voi să mă orbească m-ar nenoroci foarte mult, condamnindu-mă astfel a nu mai putea admira grațiile lor. ALECSANDRI, O. P. 132. ♦ (Prin exagerare, despre lumină sau despre un obiect strălucitor) A tulbura vederea, a lua ochii. Roșii fulgere sclipesc, Săbii, săbii mă orbesc. MACEDONSKI, O. I 275. Fluturi ard, sclipesc în soare, orbind ochii ce îi vede. EMINESCU, O. IV 131. 3. Tranz. Fig. A face (pe cineva) să-și piardă rațiunea, a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile clar, a-l face să nu mai judece obiectiv. V. zăpăci. Iubirea nu mă poate orbi. REBREANU, R. I 123. Groaznic orbește ura pe oameni. ODOBESCU, S. III 103. Te-a fi orbit vestea cea mare. ALECSANDRI, T. I 273. ♦ A înșela (pe cineva), a arunca praf în ochii cuiva. Ai văzut ce rău îi venea pălăria?... Pe cine crede că orbește cînd se laudă că a cumpărat-o de la «Papagal» și a dat pe dînsa cincisprezece franci? BASSARABESCU, V. 9.

ORBESC ~ească (~ești) 1) Care este caracteristic pentru orbi; propriu orbilor. 2) fig. (despre manifestările oamenilor) Care se produce fără participarea activă a rațiunii; mecanic; mașinal; Supunere ~ească. /orb + suf. ~esc

A ORBI orbesc 1. intranz. A deveni orb; a pierde vederea. 2. tranz. 1) A face să devină orb; a face să piardă vederea. 2) (persoane) A supune acțiunii unei lumini puternice. 3) fig. A face să piardă clarviziunea sub acțiunea unor factori frapanți. /Din orb

orbì v. 1. a face orb; 2. a lua ochii: o lumină ce te orbește; 3. fig. a scoate din minți: să nu te orbească laudele; 4. a pierde vederea, a deveni orb.

orbésc v. tr. (d. orb). Fac orb: împăratu Vasile Bulgaroctonu pus să se orbească 80,000 de Bulgarĭ. Fac să nu vadă bine: era o lumină de te orbea. Fig. Furia-l orbise. V. intr. Devin orb: Milton a orbit la bătrîneță.

orbesc (rar) adj. m., f. orbească; pl. m. și f. orbești

orbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbesc, 3 sg. orbește, imperf. 1 orbeam; conj. prez. 1 sg. să orbesc, 3 să orbească

orbesc (rar) adj. m., f. orbească; pl. m. și f. orbești

orbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbesc, imperf. 3 sg. orbea; conj. prez. 3 să orbească

orbesc adj. m., f. orbească; pl. m. și f. orbești

orbi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbesc, imperf. 3 sg. orbea; conj. prez. 3 sg. și pl. orbească

ORBI vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina puternică m-a ~.)

ORBI vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina m-a ~.)

A orbi ≠ a vedea

ORBEASCA, com. în jud. Teleorman, situată în câmpia Găvanu-Burdea, pe râurile Teleorman și Clanița; 8.337 loc. (2003). Reșed. com. este satul Orbeasca de Jos, unde se află biserica Cuvioasa Parascheva (1844).