olariu sm vz olar

olar [At: PSALT. 3 / V: (înv) ~iu, (reg) ul~ sm / Pl: (1-5) ~i, (6) ~e / E: oală + -ar] 1-2 sm Persoană care (fabrică sau) vinde oale de pământ. 3 sm (Îs) Neam de ~ Persoană care minte cu ușurință. 4 sm (Pop; îe) A râde râsul ~ului A râde forțat. 5 a Leneș. 6 sn (Reg) Dulap în care se țin oale.

OLAR, olari, s. m. 1. Meșter care face (și vinde) oale sau alte obiecte din lut ars. Toamna coboară olarii la șes cu căruțe cu oale. STANCU, D. 43. 2. Par cu crăci, în care se agață vasele de la stînă, după ce s-au spălat; prepeleac.

OLAR¹ ~e n. reg. Par cu crăcane pe care se usucă oalele. /oală + suf. ~ar

OLAR² ~i m. 1) Meșter care face oale și alte obiecte din argilă arsă. 2) înv. Negustor de obiecte de acest fel. /oală + suf. ~ar

olar m. fabricant de oale. [Lat. OLLARIUS].

olár m. (d. oală saŭ lat. ollarius). Fabricant orĭ vînzător de oale.

olar s. m., pl. olari

olar s. m., pl. olari

olar s. m., pl. olari

OLARIU, Iosif (numele de botez Iuliu) (1859-1920, n. Maidan, azi Brădișoru de Jos, jud. Caraș-Severin), teolog român. Prof. la Facultatea de Teologie din Cernăuți; prof. și director (1885-1920) al Institutului Teologic-Pedagogic din Caransebeș. Preot, apoi protosinghel. Primul mare exeget român ortodox care a comentat „Vechiul Testament” („Introducere în Sfintele cărți ale Vechiului și Noului Testament”, „Evanghelia după Ioan. Introducere și comentarii”). Autor de manuale pentru învățământul teologic.