măselariță² sf [At: LEXIC REG. 82 / Pl: ~țe / E: ns cf mașala] (Reg) Torță.

măselariță¹ sf [At: LB / V: (reg) ~sălăr~ / P: ~țe / E: măsele (pll măsea) + -ariță] 1 Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori galbene pătate cu violet și ale cărei semințe și frunze sunt folosite în medicina populară contra durerilor de măsele Si: (reg) măsălare (1), măsălarniță, măsălniță, măselar (1), nebunariță, sunătoare (Hyoscyamus niger). 2 (Reg) Măsea (29) a coasei Si: măselar (4).

MĂSELARIȚĂ, măselarițe, s. f. (Și în forma regională măsălariță) Plantă erbacee cu flori galbene și cu tulpina și frunzele acoperite cu peri lungi vîscoși; are miros greu și e foarte otrăvitoare (Hyoscyamus niger); nebunariță. Peste temelii au crescut tufe de scăi și de măsălariță. PETRESCU, R. DR. 96. – Variantă: măsălariță s. f.

MĂSELARIȚĂ ~e f. Plantă erbacee toxică, cu frunze vâscoase, inflorescență gălbuie, cu pete violete, folosită în scopuri medicinale; nebunariță. /măsea + suf. ~ariță

măselariță f. plantă cu miros greu și foarte veninoasă, crește prin locuri grase și se crede bună pentru durerea de măsele (Hyosciamus niger).

măseláriță f., pl. e (d. măselar). O plantă solanee foarte veninoasă și narcotică și întrebuințată de popor contra dureriĭ de dințĭ (hyoscýamus niger). – Și nebunariță.

măsălăriță² sf vz măselariță¹ corectat(ă)

măselariță s. f., g.-d. art. măselariței; pl. măselarițe

măselariță s. f., g.-d. art. măselariței; pl. măselarițe

măselariță s. f., g.-d. art. măselariței; pl. măselarițe

măselariță

măselariță.

MĂSELARIȚĂ s. v. rostopască.

MĂSELARIȚĂ s. (BOT.; Hyoscyamus niger) (reg.) măsălare, măsălarniță, măsălniță, măselar, nebunariță, nebunăriță, sunătoare.

măselariță s. v. ROSTOPASCĂ.

MĂSELARIȚĂ s. (BOT.; Hyoscyamus niger) (reg.) măsălare, măsălarniță, măsălniță, măselar, nebunariță, nebunăriță, sunătoare.

măselariță s.f. (pop.) 1. plantă erbacee otrăvitoare cu flori galbene pătate cu violet; semințele și frunzele sunt folosite de popor contra durerilor de măsele. 2. măseaua coasei. 3. forță.

măsălariță, măsălarițe, s.f. (reg.) ștergar de împodobit pereții în casele țărănești.

MĂSELÁRIȚĂ¹ s. f. 1. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori galbene pătate cu violet și ale cărei semințe și frunze sînt întrebuințate de popor contra durerilor de măsele; (regional) măselar, măsălare, măsălniță, măsălarniță, nebunariță, sunătoare (Hyoscyamus niger). Cf. LB. Îndată au început sămnile otrăvei ce are masálarița, adică amețeală, tremur, dureri cumplite și altele încă (a. 1 827). IORGA, C. I. II, 181, POLIZU, COSTINESCU, BARCIANU, GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 105. Se fierbe. . . sămînță de măselariță și se aburește gura deschisă. PAMFILE, B. 46. Peste temelii au crescut tufe de scăi și de măsălariță. C. PETRESCU, R. DR. 96. Apa bună o găsim la fîntîni pe care le cunoaștem numai noi; celelalte, rămase în ființă, au fost otrăvite cu măselariță și cucută. SADOVEANU, O. XIII, 987, cf. 807. Avea de mers cu soarele drept în creștet ca o jumătate de ceas de-a lungul apei, lâsînd în urmă doar smocuri de pelin, măselariță și alior. CAMIL PETRESCU, O. II, 584. 2. (Regional) Măseaua coasei (Negrești-Satu Mare), ALR SN I h 50/346. – Pl.: măselarițe. – Și: (regional) măsălariță s. f. H II 252, V 389, 415, VII 480, XII 148, ALR I 1927/35, 174, 217, 251, 285, 302, 315, 558, 840. – Măsele (pl. lui măsea) + suf. -arițâ.

MĂSELARIȚĂ² s. f. (Regional) Torță (Rîmnicu-Vílcea). LEXIC. REG. 82. - Pl.: măselarițe. Cf. m a s a l a.

MĂSĂLĂRÍȚĂ² s. f. v. măselariță¹.