MUCOASĂ, mucoase, s. f. (Anat.) Membrană care căptușește organele cavitare și canalele ce se deschid la exterior sau în altă cavitate. – Din fr. muqueux, -euse, lat. mucosus.

mucoasă sf [At: TEODORI, A. 78 / V: (rar) ~oză / Pl: ~se / E: fr muqueux, -euse, lat mucosus] Membrană producătoare de mucus, care căptușește sau învelește un organ cavitar și canalele care se deschid în exterior.

MUCOASĂ, mucoase, s. f. (Anat.) Membrană care căptușește organele cavitare și canalele ce se deschid la exterior. – Din fr. muqueux, -euse, lat. mucosus.

MUCOASĂ, mucoase, s. f. Membrană care căptușește cavitatea unui organ secretor. Mucoasă intestinală. Mucoasă nazală.

MUCOASĂ s.f. Membrană care căptușește sau învelește cavitatea unui organ secretor. [< fr. muqueuse].

MUCOASĂ s. f. membrană care căptușește unele cavități ale corpului și a cărei suprafață este umectată de mucus. (< fr. muqueuse)

MUCOASĂ ~e f. anat. Țesut membranos care căptușește organele cavitare secretoare. ~ nazală. /<fr. muqueux, ~euse, lat. mucosus

mucios, ~oasă a vz mucos

mucos, ~oasă [At: ANON. CAR. / V: ~cios / Pl: ~oși, ~oase / E: muc + -os] 1-2 smf, a (Persoană, copil) care are muci la nas, căruia îi curg mucii. 3 a (Spc) Epitet dat unei persoane tinere obraznice, impertinente și neserioase Vz muciuflete, țângău. 4 a (Reg; d. cai) Răpciugos. 5 a (D. membranele unor organe sau glande) Care secretează materii vâscoase. 6 a (D. membranele unor organe sau glande) Care produce mucus. 7 a (D. secreții organice) Care are aspect cleios, vâscos, gelatinos. 8 sf (Reg) Secreție a larvelor unor insecte. 9 (Rar; d. lumânări) Cu muc. 10 (Bot; reg; îc) Cânepă ~oasă Cânepă de toamnă la care sămânța se formează în muc (31).

mucoză sf vz mucoasă

MUCOS, -OASĂ, mucoși, -oase, adj. 1. Căruia îi curg mucii, plin de muci. Copil mucos. ♦ (Substantivat; depreciativ) Tînăr necopt la minte, fără experiență (dar cu pretenții de om matur); țîngău. De nu-i vrea pe ușă, îi ieși pe fereastră. [Gavril:] Iaca, mucosu... ALECSANDRI, T. 1532. Taci, mucosule! îl curmă bătrînul. NEGRUZZI, S. I 172. 2. Care produce mucozitate. Membrană mucoasă. 3. (Rar, despre lumînări) Cu mucul mare. Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeșnic mai e bună! Și mucoasa lumînare sfîrîind săul și-l arde. EMINESCU, O. I 46.

MUCOS, -OASĂ adj. 1. care prezintă caracterele mucusului. 2. care secretă mucus. (< fr. muqueux)

MUCOS¹ ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre copii) Care are muci la nas; cu muci la nas. 2) (despre organe) Care secretă mucus. 3) (despre secreții) Care are aspect de mucus; asemănător cu mucusul. /muc + suf. ~os

MUCOS² ~oasă (~oși, ~oase) m. și f. Persoană tânără, lipsită de experiență (dar obraznică și cu pretenții). /muc + suf. ~os

mucos a. 1. plin de muci: copil mucos; 2. cu mucul mare: mucoasa lumânare EM.; 3. fig. tânăr pretențios. [Lat. MUCOSUS].

mucos a. Med. ce are sau produce mucozitate; membrane mucoase, cari tapițează unele cavități ale corpului.

mucoză f. membrană mucoasă: mucoza stomacului.

mucós, -oásă adj. (lat. mucosus, pv. moucos, cat. mocos, sp. mocoso, pg. moncoso. V. muc). Căruĭa-ĭ curg muciĭ: copil mucos. Mucilaginos, care seamănă a mucĭ: membrană, secrețiune mucoasă. Fig. Băĭat, tînăr pretențios: tocmaĭ tu vreĭ să ucizĭ ursu, măĭ mucosule? S. f. Membrană care căptușește oare-care cavitățĭ ale corpuluĭ animal și care e acoperită de o substanță cleĭoasă: mucoasa stomahuluĭ.

mucoasă s. f., g.-d. art. mucoasei; pl. mucoase

mucoasă s. f., g.-d. art. mucoasei; pl. mucoase

mucoasă s. f., g.-d. art. mucoasei; pl. mucoase

mucos adj. m., s. m., pl. mucoși; adj. f., s. f. mucoasă, pl. mucoase

mucos adj. m., s. m. pl. mucoși; adj. f., s. f. mucoasă, pl. mucoase

mucos adj. m., pl. mucoși; f. sg. mucoasă, pl. mucoase

MUCOÁSĂ (< fr., lat.) s. f. Strat de țesut caracteristic (0,5-4 mm) care căptușește organele cavitare și canalele ce se deschid la exterior sau în altă cavitate. Este constituită dintr-un epiteliu uni- sau pluristratificat, bogat în glande sau celule glandulare, care secretă mucus și protejează suprafața interioară a organelor contra uscării (ex. m. căilor respiratorii, m. aparatului digestiv etc.); pieliță (2).

mucos, -oasă, mucoși, -oase s. m., s. f. (peior.) copil / tânăr / obraznic, prost crescut

MUCOASĂ s. (ANAT.) pieliță. (~ abdominală.)

MUCOS adj. v. vâscos.

MUCOS adj. cleios, gelatinos, vîscos. (Secreție ~.)

MUCOASĂ s. f. Membrană producătoare de mucus, care căptușește sau învelește un organ cavitar și canalele care se deschid în exterior. Cf. TEODORI, A. 78, HOL. 5, 8, ANTROP. 25, KRETZULESCU, A. 3, MAN. SĂNĂT. 119, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Căptușala stomacului, numită mucoasă . . . , cuprinde glandele gastrice. BIANU, S. 699, cf. DL, DM, DN, DER. – Pl.: mucoase. – Și: (rar) mucóză s. f. ȘĂINEANU, D. U., CADE. – Din fr. muqueux, -euse, lat. mucosus.

MUCOS, -OASĂ adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană, mai ales copil) care are muci la nas, căruia îi curg mucii; (în special) epitet dat unei persoane tinere obraznice, impertinente (și neserioase). V. m u c i u f l e t e, ț î n g ă u. Cf. ANON. CAR. Nici unul nu vrea să se facă jărtfă pentru ceelalți; cel mai ticălos și mai mucos din corăbieri nu primea aceasta. GORJAN, H. IV, 119/23. Taci, mucosule ! îl curmă bătrînul. NEGRUZZI, S. I, 172. Iaca mucosu ! ALECSANDRI, T. 1 532. Ieși afară, mucosule ! CARAGIALE, O. I, 119. Tocmai tu, un mucos ca tine o să izbutească ? ISPIRESCU, L. 82. Să-ți fie rușine la obraz, mucosule ! CONTEMPORANUL, vi₁, 30. Copilul devine mucos pentru toată viața sa. MARIAN, NA. 138. Dă-o dracului de mucoasă, că nu merită și să zică mersi că n-o zvîrlim pe drumur. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 188. Lasă, fie și mucos, Numai fie sănătos ! DOINE, 40. Rumenele în potică Face mucoasa voinică. BIBiCESCU, R. P. 209. Toată ziua trag cu coasa, Sara mă culc cu mucoasa. ȘEZ. VII, 167, cf. II, 187, CANDREA, F. 309, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALRM II/I h 19. Cînd vei vorbi de mucos, Nici tu să fii urduros. PANN, P. V. I, 4/2, Dacă n-are frumos, Pupă și mucos. id. ib. II, 113/16, cf. GOROVEI, C. 44. (Regional, despre cai) Răpciugos. Cf. II IX 315, DR. V, 105. 2. (Despre membranele unor organe sau glande) Care secretează materii vîscoase, care produce mucus. Mucoasele fețe ale organelor hrănitoare. AR (1831), 455²/49. Pe dinăuntru glanda este căptușită de o membrană mucoasă cu o mulțime de cute, printre care se află produsul de secrețiune. BIANU, D. S. 489. 3. (Despre secreții organice) Care are aspect cleios, vîscos, gelatinos. La boala aceasta de mîncătură se întrebuințează și un fel de materie mucoasă. . . care se crede că e lepădată de acest fluture. ȘEZ. IV, 23. Buretele de bubă este îmbrăcat cu o materie mucoasă de culoare neagră ca păcura, cu puține sau mici zbîrcituri, tot mucoase. H IV 71. ♦ (Regional; substantivat, f.) Secreție a larvelor unor insecte; „lichid de gogoașă” (Cîmpulung Moldovenesc). Cf. CHEST. VI 97/3.4. (Rar; despre luminări) Cu muc (II 1). Mucoasa lumînare sfîrîind săul și-l arde. EMINESCU, O. I, 46. 5. (Regional; în sintagma) Cînepă mucoasă = cînepă de toamnă la care sămînța se formează în muc (II 3 b). Cf. PAMFILE, a. r. 169.Pl.: mucoși, -oase. – Și: muciós, -óasă adj. ALRM II/I h 19. – Muc + suf. -os.