MÉNTĂ s. f. Numele mai multor plante erbacee (medicinale) din familia labiatelor, cu frunze dințate și cu flori puternic mirositoare; izmă (Mentha). ◊ Mentă creață = izmă creață. ♦ Bomboană (sau pastilă) de mentă = bomboană aromată cu esență extrasă din planta definită mai sus. [Var.: míntă s. f.] – Din sl. menta, lat. mentha, fr. menthe.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÍNTĂ s. f. v. mentă.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de-ți stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÉNTĂ f. Plantă erbacee perenă, cu frunze pețiolate, acoperite cu peri, cu flori mici, trandafirii, și cu miros plăcut, folosită în scopuri medicinale și în calitate de condiment. [G.-D. mentei] /<sl. menta, lat. mentha, fr. menthe
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Comentariu: Var. mintă -
LauraGellner
A MINȚÍ mint 1. tranz. A induce în eroare (recurgând la minciuni); a face să ia un neadevăr drept adevăr; a înșela; a păcăli; a amăgi. 2. intranz. A spune minciuni; a fi mincinos; a amăgi. /<lat. mentiri
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÉNTĂ s.f. Plantă din familia labiatelor, ale cărei frunze conțin un ulei bogat în mentol; (pop.) izmă. [Var. mintă s.f. / < lat. mentha, cf. fr. menthe].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÍNTĂ s.f. v. mentă.
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÉNTĂ s. 1. v. izmă. 2. (Mentha silvestris) izmă, (reg.) voieștniță. 3. menta broaștei v. izma broaștei; mentă creață v. izmă creață.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Comentariu: Var. mintă -
LauraGellner
MINTA LÂNGÓRII s. v. izma broaștei, menta broaștei.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MINTA-MÂȚEI s. v. cătușnică.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MINTĂ-TURCEÁSCĂ s. v. melisă, roiniță.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MINȚÍ vb. 1. (fam. fig.) a se bărbieri. (Nu mai ~ atâta!) 2. (reg. și fam.) a minciuni, (fam.) a tromboni. (Te rog să nu mă ~!) 3. v. înșela. (I-a ~ cu vorbe frumoase.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ȚINERE DE MÍNTE s. v. memorie.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
míntă (-te), s. f. – Plantă (Mentha piperita, Mentha cripsa). – Mr. mentă. Sl. męta, în loc de mętva (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Byhan 319; Tiktin; Conev 44; Candrea; Berneker, II, 44). Mai puțin probabil der. din lat. menta (Koerting 6190; Pușcariu 1089), din gr. μίνθα (Diculescu, Elementele, 482) sau din mag. menta (Pușcariu, Dacor., VII, 117). E dubletul lui mentă, s. f., din fr. menthe.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mințí (mințít, mințít), vb. – A spune minciuni. – Megl. mint, istr. mintu. Lat. mentĭre (Pușcariu 1088; Candrea-Dens., 1135; REW 5510), cf. it. mentire, prov., fr., cat., sp., port. mentir. Cf. minciună. – Der. nemințit, adj. (care nu a fost dezmințit nici contrazis); desminți, vb. (a contrazice), format după fr. démentir; mințitor, adj. (mincinos), cuvînt rar, formație internă a rom., pe care REW 5511 o derivă din lat. mentitor.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
méntă s. f., g.-d. art. méntei
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Comentariu: Var. mintă -
LauraGellner
mințí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 sg. și pl. míntă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Minta = Mintha.
Sursa: Mitologic
(1969)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a minți (pe cineva) de la obraz expr. a minți (pe cineva) cu nerușinare, fără a încerca să pară măcar convingător.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A MINȚI a aburi, a o arde în terțe, a arunca jargoane, a se bărbieri, a se căca pe el, a se căca împrăștiat, a o da în tango (cu cineva), a duce, a duce cu cobza / cu iordanul / cu muia / cu preșul / cu zăhărelul, a se face broască la pământ, a îndruga verzi și uscate, a mânca căcat / ciuperci / praz / rahat, a minți de îngheață apele / de stinge, a minți (pe cineva) la obraz, a pune bărbi / calupul / perucă (cuiva), a-i pune (cuiva) mintea pe bigudiuri, a răspândi bășini, a scoate panglici pe nas, a spune gogoși / ocabele, a tăia piroane, a tromboni, a turna gogoși, a se ține de goange / iordane, a umbla cu cioara vopsită, a vinde gogoși.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a minți de îngheață apele / de stinge expr. a spune minciuni foarte mari, a exagera.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink