MAUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația care locuia în Antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor (1), privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

maur³ sm vz mauăr

maur¹ s [At: CONV. LIT. XX, 1013 / E: ger Mauer] (Trs) Ghizd de fântână. corectat(ă)

maur², ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 70 / Pl: ~i, ~e / E: ger Maure, fr Maure] 1-2 smf, a (Persoană) care făcea parte din populația așezată în Antichitate în nord-vestul Africii. 3-4 smf, a (Persoană) care făcea parte parte din populația arabă care a cucerit în Evul Mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 5 smp Populație care locuia în Evul Mediu în nord-vestul Africii și într-o o parte a Spaniei. 6 a Care aparține maurilor² (5). 7 Privitor la mauri² (5). 8 a Care provine de la mauri² (5).

MAUR, -Ă, mauri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte din populația băștinașă care locuia în antichitate în nord-vestul Africii; persoană făcând parte din populația arabă care a cucerit în evul mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei. 2. Adj. Care aparține maurilor, privitor la mauri; mauresc, moresc. [Pr.: ma-ur] – Din lat. Maurus, germ. Maure, fr. maure.

MAUR¹, mauri, s. m. Persoană făcînd parte din populația care locuia în antichitate în nordul Africii; persoană făcînd parte din populația arabă care a cucerit în evul mediu nord-vestul Africii (ulterior și Spania) și s-a amestecat cu indigenii. Umeri lați și o talie mlădioasă, tenul bronzat, de maur. BART, E. 50. ◊ (Cu sens colectiv) Nilul mișcă valuri blonde pe cîmpii cuprinși de maur. EMINESCU, O. I 43. – Pronunțat: ma-ur.

MAUR², -Ă, mauri, -e, adj. De maur¹, al maurilor, caracteristic maurilor. O vastă construcție, ale cărei ziduri lungi se întîlnesc în patru unghiuri drepte, asemeni cetăților maure. BOGZA, C. O. 214. În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur. EMINESCU, O. I 44. – Pronunțat: ma-ur.

MAUR, -Ă I. s. m. (pl.) nume dat în antichitate de romani populației băștinașe din nord-vestul Africii (berberi), în evul mediu cuceritorilor arabi ai Spaniei. II. adj. 1. din vechea Mauritanie. 2. care aparține maurilor; mauresc, moresc. ♦ stil ~ = stil arhitectonic caracteristic populației maure. (< germ., fr. Maure, lat. Maurus)

maur a. ce ține de Mauri: sus în frunte-i turnul maur EM.

*máur, -ă s. și adj. Locuitor indigen din Mauritania (nordu Africiĭ). Adj. Mauresc: stil maur. – Se confundă une-orĭ cu Arab.

faurmaur sm [At: DL / P: fa-ur-ma-ur / S și: faur-maur / Pl: ~i / E: nct] (Pop) Meștergrindă.

maor sm vz mauăr

maore sm vz mauăr

mauăr sm [At: H IV, 177 / V: maur, maure (Pl: ~uri), maor, maore / P: ma-uăr / Pl: ~i / E: ger Maurer] (Grm; Ban) 1 Zidar. 2 Dulgher.

maure sm vz mauăr

măhur sn vz mohor

măur s vz mohor

mohor² sn [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 11073 / Pl: ~oare / E: mg mohar „un fel de stofă”] (Îrg) Haină de purpură.

mohor¹ sn [At: N. COSTIN, L. 560 / V: (reg) moor, mour, măhur, măur, muhor / Pl: ~oare / E: mg mohar „plantă”] 1 Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele ascuțite, cu inflorescența ramificată și cu flori galbene-ruginii, care crește în culturile de păioase, de porumb etc. și este utilizată ca furaj Si: (reg) bursoacă, costrei {Setaria glauca sau Panicum glaucum). 2 Plantă erbacee din familia gramineelor cu franzișoarele de la baza spicului verzi, bătând în roșcat Si: (reg) bursoacă, dughie, mei-păsăresc (Setaria verticillata). 3 Plantă erbacee din familia gramineelor cu frunzișoarele de la baza spicului verzi sau brun-violete Si: mei-nebun {Setaria viridis). 4 (Rar; îe) A-și drege ~ul A încerca să repare o gafă. 5 (Bot; reg; îc) ~-roșu Meișor {Panicum sanguinale). 6 (Bot; reg; îc) ~-gros Iarbă- bărboasă {Panicum Crus-galli). 7 (Bot; reg; îc) ~-mare Dughie {Setaria italica). 8 Câmp cultivat cu mohor¹ (1-3) sau pe care cresc aceste plante. 9 (Reg) Mohor¹ (1-3) amestecat cu porumb sau cu ovăz, mei, dughie, servind ca nutreț. 10 (Bot; reg) Rogoz (Carex riparia). 11 (Bot; reg) Țăpoșică {Nardus stricta).

moor sn vz mohor

mour sn vz mohor¹

muhor sn vz mohor¹

FAUR-MAUR s. n.^[1] Meșter-grindă.

MOHOR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori în spice cilindrice de culoare stacojie, unele specii fiind cultivate ca plante furajere (Setaria); dughie, costrei, mei, mei-păsăresc. Iarba-rea, cum năpădește Cîmpul de mohor, Cîmpul tot îl otrăvește, Florile de mor. DAVILA, V. V. 107. Frunză verde de mohor, Somn îi, maică, ochilor! ȘEZ. I 171. Și de-a fi să mor în cîmp de mohor. ALECSANDRI, P. P. 2. 2. Loc cultivat cu mohor (1). De acolo, uitîndu-se tot mereu în urmă, a ocolit pe hatul dintre niște mohoare... și a dat în șosea. POPA, V. 110. ◊ (Poetic) Sus, pe dealuri, toamna pune... Arături ca de cărbune Și mohoare de rugină. TOPÎRCEANU, P. 212.

MOHOR ~oare n. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ascuțite și cu flori galbene-ruginii, dispuse în spice cilindrice. /<ung. mohar

MOHOR s.n. (Mold.) Haină de purpură. L-au zugrumat ariianii cu mohorul svințiii sale. DOSOFTEI, VS. // B: cf. LEX. 1683, 4^r. Etimologie: magh. mohar „un fel de stofă”. Vezi și mohorîțeală, mohorîți.

Mauri m. pl. 1. locuitori din Mauritania sau din N. Africei; 2. cuceritorii arabi ai Spaniei în evul-mediu.

mohor n. Bot. costreiu. [Ung. MOHAR].

mohór m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca nutreț (ung. mohar, muhar, mohor, d. sîrb. muhar, mohor, rus. mohór, șir de cĭucurĭ, petale duble). Un fel de meĭ cultivat ca nutreț (setária glauca [saŭ panicum glaucum], itálica, verticillata și viridis). – Numit și bursoacă și costreĭ. V. meĭ.

maur adj. m., s. m., pl. mauri; adj. f., s. f. maură (desp. ma-u-), pl. maure

maur adj. m., s. m., pl. mauri; adj. f., s. f. maură (ma-u-), pl. maure

maur s. m., adj. m., pl. mauri; f. sg. maură, g.-d. art. maurei, pl. maure

faurmaur (pop.) (desp. fa-ur-ma-ur) s. m.

mohor s. n., (locuri cu mohor) pl. mohoare

faurmaur (pop.) (fa-ur-ma-ur) s. m.

mohor s. n., (locuri cu mohor) pl. mohoare

faurmaur s. m. (sil. fa-ur-ma-ur)

mohor s. n., (terenuri) pl. mohoare

MAUR adj. (înv.) mauresc, moresc, moric. (Cultura, arta ~.)

MAUR adj. (înv.) mauresc, moresc, moric. (Cultura, arta ~.)

FAURMAUR s. v. meștergrindă.

MAUĂR s. v. dulgher, lemnar, zidar.

MOHOR s. (BOT.) 1. (Setaria verticillata) dughie, mei-păsăresc, (reg.) bursoacă. 2. (Setaria viridis) (reg.) mei-nebun, mei-păsăresc. 3. (Setaria glauca) costrei, (reg.) bursoacă.

MOHOR s. v. dughie, rogoz.

FAURMAUR s. (TEHN.) meștergrindă, (reg.) meșter.

mauăr s. v. DULGHER. LEMNAR. ZIDAR.

mohor s. v. DUGHIE. ROGOZ.

MOHOR s. (BOT.) 1. (Setaria verticillata) dughie, mei-păsăresc, (reg.) bursoacă. 2. (Setaria viridis) (reg.) mei-nebun, mei-păsăresc. 3. (Setaria glauca) costrei, (reg.) bursoacă.

maur (mauri), s. m. – Arab, musulman din nordul Africii. Lat. Maurus (sec. XIX).- Der. mauresc, adj. (maur), din fr. mauresque.

mohor (mohori), s. m. – Părîng (Setaria glauca, Setaria viridis). Mag. mohar (Cihac, II, 516; Gáldi, Dict., 94), cf. sb., cr. muhar, bg. mohor (Conev 46). – Der. mohorît, adj. (înv., roșu-închis; sumbru, întunecat; întristat, melancolic), pentru culoarea spicului; mohorî, vb. (a întrista a întuneca); mohorală (var. mohoreală), s. f. (obscuritate; neliniște, regret; monotonie); mohorîu, adj. (înv., roșu-închis); mohorîți, vb. (înv., a vopsi în roșu); muhurel, adj. (cu pielea brună).

DER MOHR HAT SEINE ARBEIT GETAN; DER MOHR KANN GEHEN (germ.) maurul și-a îndeplinit misiunea; maurul poate să plece – Schiller, „Fiesco”, act. III, scena 4. Astăzi, formulă glumeață, de retragere, atunci când simți că nu mai este nevoie de prezența sau de serviciile tale.

HRABAN MAURUL v. Rabanus Maurus.

LUDOVIC MAURUL v. Sforza, Lodovico.

MARSTON MOOR [mái:stən muə], localitate în V Angliei. Locul Bătăliei dintre trupele lui Cromwell și armata regalistă, soldată cu victoria primului (2 iul. 1644). A reprezentat momentul de cotitură în mersul războiului.

MOR (MOOR) [mó:r], Sir Anthonis (cunoscut și sub numele de Antonio Moro) (1519-1576), pictor olandez. Portretist al curților princiare din Spania, Portugalia și Anglia. Opera sa, remarcabilă prin expresivitate, sobrietate și caracterizarea viguroasă a modelelor, a influențat arta portretului oficial din sec. 16 („Maria Tudor”, „Filip al Spaniei”, „Sir Thomas Gresham”).

RABAN MAUR v. Rabanus.

Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece (germ. „Der Mohr hat seine Schuldigkeit getan, der Mohr kann gehen”) – cunoscuta replică din piesa Conjurația lui Fiesco de Schiller. În actul III, scena 4, Maurul, după ce îi aduce lui Fiesco informațiile pentru care a fost plătit și după ce îi adună pe membrii conjurației, se depărtează, spunînd vorbele de mai sus. Aceste cuvinte sînt citate cînd cineva și-a îndeplinit o sarcină, și-a terminat o misiune și e cazul să se retragă, să plece. Uneori, în locul cuvîntului Schuldigkeit (datorie) se spune Arbeit (muncă, treabă), dar de obicei expresia nu e folosită în germană, ci în traducere. LIT.

a rămâne cu mohorul expr. (intl.) a nu se alege cu nimic în urma comiterii unei infracțiuni.

MAUR¹ subst. (Prin vestul Transilv.) Ghizdul de la fîntînă. CONV. LIT. XX, 1 013. Din germ. Mauer.

MÁUR³ s. m. v. mauăr.

MÁUR², -Ă s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația așezată în antichitate în nord-vestul Africii ; persoană făcînd parte din populația arabă care a cucerit în evul mediu nord-vestul Africii și o parte a Spaniei; (la m. pl.) populație care locuia în aceste locuri. Cf. COSTINESCU. O cupă cu versuri, cu cifre de maur Ia-n mînă Bătrînul, – ca sînge de taur Un vin roșu toarnă și regelui dă. EMINESCU, O. IV, 166, cf. BARCIANU. A stat față la acea lovire pe care au făcut-o cavalerii noștri cu maurii. SADOVEANU, O. XI, 95. Umeri lați și o talie mlădioasă, tenul bronzat de maur. BART, E. 50. ◊ (Cu sens colectiv) Nilul mișcă valuri blonde pe cîmpii cuprinși de maur. EMINESCU, O. I, 43. 2. Adj. Care aparține maurilor² (1), privitor la mauri. Acum vede cineva în locul baracelor. . . care făcea să răsară grandiosul unui palat maur, niște căsuțe. NEGRUZZI, S. I, 70. În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur. EMINESCU, O. I, 44. Spania. . . era împărțită în mai multe mici regate: Aragonia, Castilia, Portugalia, Navara, toate în luptă cu ultimele sforțări ale stăpînirei maure. XENOPOL, I. R. IV, 52. Arabida – ce te evocă Mai mult decît plajă și rocă? Aromele poate și pinii? Castelul maur sau delfinii? BLAGA, P. 191. O vastă construcție, ale cărei ziduri lungi se întîlnesc în patru unghiuri drepte, asemeni cetăților maure. BOGZA, C. O. 214. - Pl.: mauri, -e. – Din germ. Maure,, fr. Maure.

MAOR s. m. v. mauăr.

MAORE s. m. v. mauăr.

MÁUĂR s. m. (Germanism, prin Ban.) Zidar. Cf. H IV 177. Ici o fost mai mulț maori. ARH. FOLK. III, 60, cf. CHEST. II 10/1, 2, 5, 11, 413, ALR II/I H 220. ♦ Dulgher. Cf. ALR I 1824/1, 9, 12, 35, 49, 79. - Pronunțat: ma-uăr. - Pl.: mauări. – Și: máur (BUL. FIL. VII-VIII, 374, CHEST. II 10/1, 2, 5, 10, 11), máure (ALR II/I h 220, pl. mauri ib.), máor, máore (ALR I 1 824/9, 35, ALR II/I h 220) s. m. – Din germ. Maurer.

MÁURE s. m. v. mauăr.

MĂHUR s. n. v. mohor.

MĂÚR subst. v. mohor.

MOHOR¹ s. n. 1. Numele mai multor plante erbacee din familia gramineelor, care cresc sălbatice în culturile de păioase, de porumb, cartofi etc. sau se cultivă, servind ca furaj: a) plantă cu frunzele ascuțite, cu inflorescența ramificată și cu flori galbene-ruginii; costrei (regional) bursoacă (Setaria glauca sau Panicum glaucum); b) plantă cu frunzișoarele della baza spicului verzi, bătînd în roșcat; dughie, mei-păsăresc, (regional) bursoacă (Setaria verticillata); c) plantă cu frunzișoarele de la baza spicului verzi sau brun-violete; mei-nebun (Setaria viridis). Dacă s-au pornit ploi, au otăvit clmpul și s-au făcut mohor pen țarini și au strîns de acel mohor de ș-au scos sărăcimea foamea. N. COSTIN, L. 560. Nici casă, nici pădure, nici rîu răcoritor, Nimic nu se arată pe cîmpul de mohor. ALECSANDRI, P. III, 90, cf. II, 189. Înainte se întinde Un drum negru de mohor. NEGRUZZI, S. II, 164. Iarba rea cum năpădește Cîmpul de mohor, Cîmpul tot îl otrăvește, Florile de mor. DAVILA, V. V. 107. În urma ploilor, tot mai creștea pe locuri mohor pentru vite. SANDU-ALDEA, D. N. 247. Coasa este socotită numai pentru a cosi sau a da jos fînul sau mohoarele. PAMFILE, A. R. 125. Am de vîndut 20 de clăi de cîte zece care claia; fîn bun ca fraga, trifoi de pădure și mohor. AL LUPULUI, P. G. 181. Au intrat pe o miriște largă, plin de trifoi, de mohor înalt și de tufe. PREDA, Î. 145, cf. LESNEA, I. 150, ISANOS, Ț. L. 51. O miriște ascunsă între porumbi, plină de troscot, de mohor și de costrei. V. ROM. august 1954, 52. Și de-a fi să mor, În cîmp de mohor. ALECSANDRI, P. P. 2, cf. 228, 246, 337. Foicică de mohor. TEODORESCU, P. P. 280. Foaie verde de mohor. JARNIK-BÎRSEANU, D. 117, cf. 123, 204, MÎNDRESCU, L. P. 155, ȘEZ. I, 171, III, 20, XV, 87, HODOȘ, P. P. 82. Și fă urmă prin ocol, Să crească mîndru mohor. MARIAN, Î. 270. După ce dădu sarcina de mohor vacii s-o mănînce, intrară. . . în căsuță. RETEGANUL, P. III, 3, cf. id. TR. 114. Un flăcăuaș. . . cu cartea într-o mînă și cu funia vacii ce paște mohorul de pe hat, în cealaltă. CARDAȘ, C. P. 7, cf. 138, 238. Măhur (cînd e sămănat), fîn (după ce s-a face și-l cosim): fîn de măhur. ALR I 932/900. O pală de fîn de măhur. ib. 933/900. Cosesc măuru, lucerna, fînu. ib. 939/900. Cînd vine apă și strică grîul, se pune mohor. ALR II 5 249/53. ◊ E x p r. (Rar) A-și drege mohorul = a încerca să repare o gafă; (regional) a drege busuiocul. Cf. ZANNE, p. ix, 491. -0* Compuse: mohor- roșu = meișor (1 b) (Panicum sanguinale). Cf. BRANDZA, FL. 479, GRECESCU, FL. 595, panțu, pl. ; mohor-gros = iarbă-bărboasă (Panicum Crus-galli). Cf. GRECESCU, FL. 596, PANȚU, PL. ; mohor-mare = dughie (Setaria italica). Cf. GRECESCU, FL. 596, PANȚU, PL. 2. Cîmp cultivat cu mohor¹ (1) sau pe care crește această plantă. Sus pe dealuri Toamna pune. . . Arături ca de cărbune Și mohoare de rugină. TOPÎRCEANU, M. 25. De acolo, uitîndu-se tot mereu în urmă, a ocolit pe hatul dintre niște mohoare. . . și a dat în șosea. POPA, V. 110. Hâituiăsc mohoarele (acolo stau iepurii). ALR I 1 216/516, cf. ALR II 5 249/349. 3. (Regional) Mohor¹ (1) amestecat cu porumb sau cu ovăz, mei, dughie și servind ca nutreț. Mohor se mai numește. . . și amestecul de mohor propriu-zis cu popușoi, ovăz ș.a. care se lasă să crească în scopul de a-l face nutreț. PAMFILE, A. R. 150, cf. ALR II 5 249/520, 5 250/105. ALR SN I h 120. 4. (Regional) Rogoz (Carex riparia). Cf. ALR I 1 913/136, 573, 582, 831, 856, 878. 5. (Regional) Țăpoșică (Nardus stricta). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. – Pl.: mohoare. - Și: (regional) moór (ALR II 249/791), moúr (com. din TURBNU MĂGURELE, ALR II 5 249/872, L. ROM. 1 960, nr. 2, 19), măhúr, măúr, muhór (ALR II 5 249/2, 310) s. n. – Din magh. mohar „plantă ( Panicum)”.

MOHOR² s. n. (Învechit și regional) Haină de purpură. Cf. m o h o r î t (1). L-au zugrumat ariianii cu mohorul svințiii sale. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 110^r/3, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., TDRG. – Pl.: mohoare. – Din magh. mohar „un fel de stofă”.