loviște sf [At: (a. 1471) DERS / Pl: ~ti / E: slv ловищє] 1 (Înv) Vâltoare. 2 (Fig) Tulburare. 3 (Fig) Dezordine. 4 (Fig) Zguduire. 5 (Înv) Ținut mlăștinos. 6 (Înv) Apă în care există pești. 7 (Mun) Ținut accidentat, acoperit de păduri, cu mult vânat.

lóviște f. (vsl. lovište, loc de vînătoare orĭ de pescuit). Dos. Turburare, dezordine, zguduire.

loviște s.f. (reg.) tulburare, dezordine.

LOVIȘTEA (ȚARA LOVIȘTEI), depresiune intracarpatică de origine tectono-erozivă, situată între M-ții Făgărașului, Lotrului, Căpățânii și Cozia, împărțită de Olt în două subunități: Brezoi (drenată de Lotru) la V și Titești la E. Supr.: c. 135 km². Relief de muncele, dominată de o ramă muntoasă de peste 1.000 m. Expl. forestiere, creșterea animalelor și pomicultură. Cunoscută și sub denumirea de Brezoi-Titești. Aici a existat, în sec. 10-13, o formațiune statală românească.