LECITINĂ, lecitine, s. f. Substanță organică fosforată, care se găsește în organismele vii, mai ales în țesutul nervos și în gălbenușul de ou. – Din fr. lécithine.

lecitină sf [At: ENC. ROM. / S și: ~thi~ / Pl: ~ne / E: fr lécithine] Substanță organică fosforată, galbenă-deschis și ceroasă care se găsește în organismele vii, mai ales în țesutul nervos și în gălbenușul de ou.

LECITINĂ s. f. Substanță organică fosforată, care se găsește în organismele vii, mai ales în țesutul nervos și în gălbenușul de ou. – Din fr. lécithine.

LECITINĂ s.f. Lipidă fosforată care se găsește în gălbenușul de ou, în țesutul nervos etc. [< fr. lécithine, cf. gr. lekithos – gălbenuș de ou].

LECITINĂ s. f. lipidă fosforată în gălbenușul de ou, în țesutul nervos etc. (< fr. lécithine)

lecitină s. f., g.-d. art. lecitinei; pl. lecitine

!lecitină s. f., g.-d. art. lecitinei; pl. lecitine

lecitină s. f., g.-d. art. lecitinei

LECITÍNĂ (< fr. {i}; {s} gr. lekithos „gălbenuș”) s. f. (BIOCHIM.) Componentă principală a membranei celulare, substanță complexă din grupa fosfatidelor, care conține acizi grași, acid fosforic și colină², prezentă în cantități mari în țesutul nervos, lapți și în gălbenușul de ou. Obținută pe cale chimică, este folosită în industria alimentară, cosmetică, medicină (ca tonic general în caz de anemie, nevroze etc.), ca lubrifiant.