Laura f. femeie celebră prin frumusețea ei, imortalizată de Petrarca, moartă de ciumă în 1348.

alaur^[1] sm vz laur

la³ [At: PSALT. HUR. 48^v/14 / V: (reg) ~ua, lăia / Pzi: lau / E: ml lavare] 1-6 vrt (Îvp) A (se) spăla (pe cap). 7 vt (Înv) A umezi. 8 vt (Pop; îc) Lă-mă-mamă Om prost. 9 vt (Îac) Om leneș, care se mișcă greoi. 10-11 vtr (Mar; Trs) A(-și) unge părul cu o substanță grasă pentru a-i da strălucire. 12-13 vtr (Reg) A (se) pieptăna după spălarea părului. 14 vt (Reg) A trata părul împotriva paraziților. 15 vr (Reg; d. pisici) A-și curăța blana prin lingere. 16 vt (Îvr; fig) A dojeni. 17 vt (Pop) A spăla rufe. 18 vt (Reg) A înălbi firele de tort. 19-20 vtr (Pop) A (se) scălda. 21 vt (Îvr) A trata cu o soluție, un unguent etc. Si: a unge. 22 vr (Olt; d. vreme) A deveni nefavorabilă.

laua v vz la³

laur¹ sm [At: (a. 1563), ap. DLR ms / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~i, (înv) ~e / E: lat laurus] 1 (Șîc ~-porcesc) Plantă erbacee perenă, cu miros pătrunzător și neplăcut, cu tulpina înaltă, goală în interior, cu flori mici, albe și solitare, ale cărei frunze inegal dințate și ale cărei semințe mici și negre aflate în fructul sub formă de capsulă țepoasă sunt folosite în medicină datorită conținutului de substanțe alcaloide cu proprietăți calmante, narcotice și antispasmodice Si: bolândariță, ciumăfaie, iarba-dracului, (reg) mălaci (Datura stramonium). 2 (Reg, îf laură) Om leneș și indolent. 3 (Reg) Om urât. 4 Arbust mediteranean din familia lauraceelor, cu tulpină înaltă până la 10 m, cu frunzele persistente, tari, lucioase, aromate, cu marginea ușor ondulată, care sunt folosite ca mirodenii, și cu fructul bacă mică, ovală, de culoare neagră-albăstruie, din care se extrag uleiuri utilizate în industria farmaceutică Si: dafin (Laurus nobilis). 5 (Prc; mpl; șîs cunună sau coroană de ~i) Ramură de laur, ca simbol al victoriei. 6 (Pan) Ornament în formă de frunză de laur (4). 7 (Fig) Glorie. 8 (Fig) Succes. 9 (Fig) Izbândă. 10 (Fig) Premiu. 11 (Fig) Glorificare. 12 (Îe) A culege (sau a aduna) ~i A obține succese. 13 (Îe) A pune (cuiva) cunună de ~i A recunoaște victoria, succesul cuiva. 14 (Îae) A lăuda. 15 (Îe) A purta ~ A obține succes. 16 (Îae) A fi lăudat. 17 Arbust din familia aquifoliaceelor, cu frunze persistente, lucioase, spinos dințate, cu flori mici, albe, mirositoare, grupate în inflorescențe scurte și cu fructe roșii, care crește rar în țara noastră. 18 (Reg) Alior (Euphorbia cyparissium). 19 (Îe) A se culca pe ~i A se mulțumi cu succesele obținute și a nu duce activitatea mai departe. 20 Arbust cu frunze persistente și lucioase, cu flori mici și cu fructe roșii (Ilex aquifolium). 21 (Fam; interogativ sau exclamativ; îe) Am mâncat ~(i)? sau doar n-am mâncat ~(i)! Doar nu-s nebun.

laură sf vz laur¹

lă v vz la

lăia v vz la³

lăua v vz la

ALAUR – LAUR.

LA³, lau, vb. I. Tranz. (Popular) A spăla (mai ales pe cap), a scălda, a îmbăia. Ea ne cocea pînă acuma pînea. Mă la pe mine. SADOVEANU, P. M. 246. Îl lă în toată sîmbăta cu fel de fel de buruieni. SEVASTOS, N. 4. Face degrabă leșie, pregătește de scăldătoare... lă purcelul, îl scaldă. CREANGĂ, P. 76. Lau copilul, îi dau țîță. ALECSANDRI, P. P. 308. ◊ Expr. Lă-mă-mamă (cu valoare de substantiv) = om prost, nătîng, lălîu. Măritată de curînd după un văduvoi bătrîn ș-un «lă-mă-mamă». CREANGĂ, A. 96. Dacă găsește vreun lă-mă-mamă... Nu vede, n-aude și nu-i bagă seamă. PANN, P. V. II 97. ◊ Refl. Ileana pe cap se la. BIBICESCU, P. P. 271. – Forme gramaticale: prez. ind. lau, lai, lă, lăm, lați, lau, part. lăut. - Prez. conj. pers. 3 și: să leie (CREANGĂ, P. 289).

LAUR, lauri, s. m. 1. Dafin. Din insule bogate cu mari grădini de laur, Lebede argintoase aripele-ntinzînd Veneau sfîșiind apa la luntrea lui de aur Și se-nhămau la dînsa și o trăgeau cîntînd. EMINESCU, O. IV 169. Fata coboară voioasă din laur, Aleargă prin flori. BOLINTINEANU, O. 83. Trebuie să ne mulțămim numai cu ghirlandele de flori roși ce culegem de pe crengile laurilor. ALECSANDRI, O. P. 346. ♦ (La pl.) Frunzele dafinului (cu care odinioară se încununau eroii, poeții sau oratorii); fig. glorie, victorie, biruință. Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier. EMINESCU, O. I 247. Avuși tu zile mîndre cînd fruntea ta curată De laurii măririi lucit-a-ncununată. BOLINTINEANU, O. 119. Iar tu, nour de rodire, Fă să crească-n sînul său, Cu verzi lauri de mărire. Floarea sufletului meu! ALECSANDRI, P. A. 87. ◊ Expr. A culege lauri = a avea succese, a deveni celebru. Poezia mea... culege toți laurii roșii în lupte. TULBURE, V. R. 7. A se culca pe lauri = a se mulțumi cu succesele obținute și a nu duce activitatea sau lupta mai departe. 2. Plantă veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe și cu fructul o capsulă țepoasă cu semințe negre (Datura stramonium); ciumăfaie. Printre ciulini și tufe de laur, se iscau cînd și cînd vîrtejuri scurte de praf negru, lipicios. GALAN, B. I 300. ◊ Expr. (În fraze interogative sau exclamative) Am (sau doar n-am) mîncat laur(i) (ca să fac sau să fi făcut una ca asta), spune cel care respinge cu hotărîre sau indignare o acuzație, o rugăminte, o sarcină. Da ce? am mîncat laur, ca să mă ostenesc eu cu tine? ISPIRESCU, L. 349. – Pl. și: (s. n., învechit) laure (ODOBESCU, S. I 306).

A LA lau tranz. pop. (persoane) 1) A spăla (pe cap). 2) fig. fam. A muia din toate părțile; a uda în întregime; a scălda. ◊ Lă-mă-mamă om mărginit la minte. /<lat. lavare

LAUR ~i m. 1) Arbust meridional cu frunze persistente, lucioase și aromatice, folosite drept condiment; dafin. Frunze de ~. ◊ Cunună de ~i cunună din frunzele acestui arbust oferită în trecut oamenilor iluștri în semn de înaltă prețuire. A culege ~ii a deveni celebru. A se culca pe ~i a fi satisfăcut de succesele obținute cândva. 2) Plantă erbacee veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe și cu fructul o capsulă țepoasă, folosită în medicină. ◊ A mâncat ~ (sau ~i) sau doar n-am mâncat ~i! doar nu și-a (sau mi-am) ieșit din minți; vezi bine, n-a (sau n-am) înnebunit. /<lat. laurus

LA vb. (Mold., Ban., Trans. SV) A spăla. A: Să-și lea cămeșile lor DOSOFTEI, PARIMIAR. C: Lau. Lavo. AC, 349. La-mă-veri și mai vîrtos de zăpada înălbi-mă-voiu. PS. SEC. XVIII, 36^r. ◊ Fig. Ce mai vîrtos mă lă de fărălegile meale. PS. SEC. XVIII, 34^^v. Etimologie: lat. lavare. Vezi și: nelăut:

là v. a spăla, mai ales la cap: ia să-mi lai copilașii CR. [Vechiu-rom. a la, a spăla în genere = lat. LAVARE].

laur m. plantă ale cării grăunțe mâncându-le omul, începe să tremure și înnebunește (Datura stramonium): ce, ai mâncat laur? [Lat. LAURUS, dafin, nume dat unui arbust ale cărui foi aduc întru câtva cu ale dafinului].

laur m. 1. numele științific al dafinului; 2. fig. pl. simbolul victoriei, glorie dobândită prin arme sau prin poezie: laurii voiau să smulgă de pe fruntea ta de fier EM.

lă-mă-mamă m. om copilăros: dacă găsește vr’un lă-mă-mamă PANN. [Lit. spală-mă (la cap), mamă!].

2) la, infinitivu d. laŭ.

laŭ, lăút, a lá v. tr. (lat. lăvare și lávere, láutum, a spăla, it. lavare, fr. laver, pv. sp. pg. lavar. – Laŭ, laĭ, lă; să laŭ, să laĭ, să laĭe; lînd). Spăl pe cap cu apă caldă (cum se obișnuĭește Sîmbăta seara): a la copiiĭ. V. refl. Îmĭ spăl capu cu apă caldă. – În vest a lăĭa, ind. prez. laĭ, laĭ, laĭe, lăĭem, lăĭațĭ, laĭe, part. lăĭat.

láur m. (lat. laurus, it. alloro, vfr. lor, [nfr. laurier], pv. laur [sp. pg. laurel], pg. lauro). Datură (numită și laur porcesc). A fi mîncat laur, a fi înebunit. Neol. Dafin, un arbore perpetuŭ verde, simbol al gloriiĭ. Fig. Pl. Glorie: a te acoperi de laurĭ, a repurta laurĭ. A te culca pe lauriĭ dobîndițĭ, a nu maĭ lucra după ce aĭ obținut succes.

1) lă v. tr. V. laŭ.

lă-mă-mámă s. m. fără pl. (imper. d. laŭ, mă laŭ și voc. mamă). Iron. Om fără energie, bleg, tîmpit.

turbáre f. Acțiunea de a turba saŭ starea celuĭ turbat. Buruĭană care turbură mintea, (fără să aĭbă efectele turbăriĭ microbiene), numită maĭ des laur (V. datură). Fig. Mare furie: nu știaĭ tu, măĭ Tătare, ce-ĭ Românu în turbare? (Al.). – Turbarea e o boală virulentă (microbiană) care se dezvoltă spontaneŭ la cîne, pisică și alte animale și se transmite omuluĭ pin mușcătură saŭ simplă lingere. Tratată de la început pin metoda luĭ Pasteur (inoculațiunĭ antirabice, care durează 15-20 de zile), se stinge. După ce microbu a pătruns în sînge boala izbucnește cu groaznice semne: melancolie, neliniște, fuga de lume, respirațiune grea, spazmurĭ, aĭurare, greutate la înghițire și o mare frică de apă (idrofobie), după care urmează moartea. Numaĭ cît aude țîrîind apa din garafă în pahar, bolnavu se înfioară și nu poate bea, deși setea îl arde. Pînă azĭ, cu toate silințele luĭ Pasteur, Chamberland, Roux și Babeș, microbu turbăriĭ n’a putut fi izolat și decĭ după izbucnire, boala e incurabilă. În 1913 ziarele anunțaŭ izolarea microbuluĭ de un japonez. Pînă la aplicațiunea practică a medicamentuluĭ, e necesar ca îndată după ce te-a mușcat orĭ lins un animal suspect, să alergĭ la medic. De la mușcătură pînă la declararea boaleĭ pot trece 20-60 de zile, ĭar de la declarare pînă la moarte 5-6 zile.

!la¹ (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. Iau, 2 sg. lai, 3 sg. lă, 1 pl. lăm, 2 pl. lați, imperf. 1 lam; conj. prez. 1 sg. să Iau, 3 să laie; imper. 2 sg. afirm. lă; part. lăut

laur s. m., pl. lauri

!lă-mă-mamă (pop.) s. m. și f., g.-d. art. lui lă-mă-mamă; pl. lă-mă-mamă

!Schimbarea la Față (sărbătoare) s. propriu f. art., g.-d. art. Schimbării la Față

la³ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lau, 2 sg. lai, 3 sg. lă, 1 pl. lăm, imperf. 3 sg. la; conj. prez. 3 să lea/să leie/să laie; imper. 2 sg. lă; ger. lând; part. lăut

laur s. m., pl. lauri

!lă-mă-mamă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mamă; pl. lă-mă-mamă

Schimbarea la Față (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Schimbării la Față

la vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lau, 2 sg. lai, 3 sg. lă, 1 pl. lăm, imper. 2 sg. la; conj. prez. 3 sg. și pl. lea/leie/laie; imper. 2 sg. lă; ger. lând; part. lăut

laur s. m., pl. lauri

lă-mă-mamă s. m. invar.

Schimbarea la Față s. pr. f.

lau, lai 2, lă 3, lae 3 conj., lam 1 imp.

lă-mă-mamă invar.

Schimbarea-la-față.

LA vb. v. îmbăia, scălda, spăla.

LAUR s. 1. v. ciumăfaie. 2. v. dafin.

la vb. v. ÎMBĂIA. SCĂLDA. SPĂLA.

LAUR s. (BOT.) 1. (Datura stramonium) ciumăfaie, (înv. și reg.) măslag, (reg.) bolîndariță, bolînzeală, borciu, cornută, faie, măselar, nebuneală, tătulă, turbare, boii-pruncilor, ciuma-fetei, măr-ghimpos, mărul-porcului. 2. (Laurus nobilis) dafin, (prin Transilv.) lurbăn.

la (lau, lăut), vb. – A spăla. – Mr. lau, lată, lare. Lat. lavāre (Pușcariu 954; REW 4951; DAR), cf. it. lavare, prov., sp., port. lavar, fr. laver. Înv., se pare că ar fi pierdut teren din sec. XVI, în fața der. său a spăla; azi se folosește în regiunea muntoasă din Munt., în Mold. și, în parte, în Trans., unde inf. său sună uneori a lăia. Cf. lături, lăun. Der. lăutoare, s. f. (spălat; spălătorie; Trans., spălător); lăutor, s. n. (înv.); lăutură, s. f. (spălat; baie; apă caldă pentru a spăla); nelăut, adj.; nelăuți, vb. (Trans.). – Der. neol. lavabo(u), s. n., din fr. lavabo; lavoar, s. n., din fr. lavoir; lavabil, adj., din fr. lavable.

laur (lauri), s. m. – 1. Plantă, Datura stramonium. – 2. Dafin (Laurus nobilis). Lat. laurus (Candrea-Dens., 967; REW 4943; DAR), cf. it. alloro, prov. laur, fr. (laurier), sp., port. (laurel). Al doilea sens este împrumut cult.

la, lau, vb. tranz. și refl. – (reg.) 1. A (se) spăla: „Ien trimite-ți cămașa / Că eu mândru ți oi la” (Calendar, 1980: 119). 2. A (se) pieptăna: „Iei pieptinile cu care te lai pe cap” (Bilțiu, 322). – Lat. lavare „a spăla, a curăța” (DEX, MDA).

schimbarea la față – (rel.) Prima sărbătoare de toamnă (6 august); Probaje, Probejanie. „De la sărbătoarea asta începe a pica frunza de fag; frunza și iarba îmbătrânesc” (Bilțiu, 2010: 37). Interdicții: „Nu-i bine a lucra, că dacă lucri, lucru îi așe cum să proboze frunza. Așe să duce lucru, așe să duc tăte cum pică paiu, cum pică frunza” (idem; Sarasău). ♦ Sărbătoare (praznic împărătesc) ce marchează întâmplarea de pe Muntele Tabor unde Iisus, în prezența apostolilor Petru, Iacob și Ioan, a început să strălucească (potrivit teologilor, acest lucru demonstrează originea sa divină).

la, lau, vb. tranz. și refl. – 1. A (se) spăla: „Ien trimite-ți cămașa / Că eu mândru ți oi la” (Calendar 1980: 119). 2. A (se) pieptăna: „Iei pieptinile cu care te lai pe cap” (Bilțiu, 322). – Lat. lavare.

Laura Prenume feminin modern, răspîndit, apreciat și destul de frecvent în onomastica noastră actuală, Láura (pron. La-u-ra) are o istorie interesantă și elocventă în ceea ce privește capacitatea literaturii de a impune și susține vreme îndelungată un nume personal. În epoca imperială romanii foloseau cognomenul masc. Laúrus, considerat de marea majoritate a specialiștilor drept o formație pe baza subst. laurus „laur” (pentru Laurus, frecvent în Galia, a fost propusă și o etimologie celtică), lucru perfect explicabil dacă luăm în considerație valoarea laurului în antichitate. Consacrat lui Apolo și renumit prin forța sa purificatoare, laurul încununa frunțile învingătorilor în lupte sau în jocuri ale poeților, împăraților (de aici cuv. laureat). Corespondentul fem. Laúrea, probabil o traducere a gr. Dáphne (→ Dafina), devenit mai tîrziu Laúra (pron. Lau-ra), a avut șansa de a deveni celebru, încă din sec. 14, datorită nemuritoarelor poezii de dragoste ale lui Petrarca. Cunoscut astăzi în toată lumea ca nume al iubitei marelui poet italian, cîntată în cele 366 de compoziții ale culegerii numite Canzoniere sau Rime, Láura se bucură de o favoare deosebită în lumea modernă, foarte receptivă în ceea ce privește onomastica literară. Cu totul alta a fost situația cognomenului masculin; devenit nume independent și preluat de creștini, Laurus ajunge în greacă (Lauros), de aici la popoarele slave vecine și, în sfîrșit, la noi. Cu rare atestări începînd din sec. 16, Lavrie, Lavru, Lavric se întîlnesc cu formele Laur (atestat în 1443), Laor, Lăurel, mai ales transilvănene și de proveniență latino-catolică. După cum se vede, numele nu a fost popular la noi nici în secolele trecute; astăzi, un prenume Laur ar fi o excepție. ☐ Laura aceeași formă în toate limbile popoarelor care îl folosesc; pentru masc. fr. Laur(e), it. Lauro, bg. Lavur, rus., ucr. Lavr etc.

CEDANT ARMA TOGAE, CONCEDANT LAUREA LAUDI (lat.) armele să cedeze locul togii, laurii – elocvenței – Cicero, „De oficiis”, I, 22, 77. Astfel formulează Cicero preferința sa pentru o conducere civilă a societății. P. ext. Îndemn la soluționarea pașnică a conflictelor.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ, sărbătoare creștină (6 aug.) ce amintește episodul relatat de Evanghelii, în care Iisus Hristos s-a arătat, pe muntele Tabor, apostolilor Petru, Iacov și Ioan, în strălucirea sa divină, însoțit de Moise și Ilie, personificând legea și profețiile, pe care Iisus a venit să le împlinească. Glasul din Cer le poruncește apostolilor să-L asculte pe Hristos ca pe noul Moise.

DATURA L., CIUMĂFAIE, DATURA, LAUR, fam. Solanaceae. Gen originar din America de S și India răsăriteană, cca 25 specii, erbacee sau arborescente (cu ramuri: semilemnoase), anuale sau perene, cultivate în cîmp sau seră. Frunze mari, caduce, pețiolate, ovate, sinuate și inegal dințate, otrăvitoare. Flori albe și roșii, lungi, infundibuliforme, pendente, foarte mirositoare. înflorește vara-toamna, iar unele specii în tot cursul iernii. Plantă cca 0,30-5 m înălțime.

ILEX L., ILEX, LAUR, fam. Aquifoliaceae. Gen originar din vestul și sudul Europei, din nordul Africii, Asia și ținuturile mediteraneene, pînă la 310 specii, arbuști sau arbori de talie mică, mereu verzi sau numai vara. Frunze simple, alterne, glabre, coriacee, lucioase, cu margini întregi sau dințate, deseori cu dinți spinoși, pețiolate. Flori, singulare sau în buchete, pe tip 5, cu petalele unite. Fruct, de obicei, drupă baciformă.

UMBELLULARIA Nutt., LAUR DE MUNTE, fam. Laurciceae. Gen cu o singură specie în California, arbore cu frunze persistente, aromatice, întregi: Umbellularia californica (Hook. et Arn.) Nutt. înflorește iarna-vara. Flori mici, verzi, parfumate, în umbele pedunculate. Frunze alterne, lanceolate. în patrie, arbore pînă la 22 m înălțime, în cultură, arbust.

Cedant arma togae, concedat laurea linguae (lat. „Armele să cedeze togei, laurii elocvenței!”) – primul vers din Elogiul pe care Cicero și l-a închinat lui însuși, în amintirea consulatului său și a activității publice pentru care a fost proclamat „Părinte al Patriei”. De obicei se citează numai primul emistih: cedant arma togae, prin care se cere unei conduceri militare (armele) să lase locul administrației civile (toga). Prin extensiune, e un îndemn spre a renunța la spadă, la conflicte, la violență și a prefera uneltele creației pașnice. LIT.

Laurii lui Miltiade – Ilustrul comandant de oști din vechea Grecie, Miltiade a cucerit în anul 489 î.e.n. laurii victoriei în istorica bătălie de la Marathon. După această strălucită biruință, Temistocle, alt renumit conducător militar al grecilor, întrebat de prieteni ce gînduri îl frămîntă, le-a răspuns: „Laurii lui Miltiade nu mă lasă să dorm” – dînd a înțelege prin aceste cuvinte că visează o victorie care s-o întreacă pe cea de la Marathon. De aceea expresia „laurii lui Miltiade” este folosită pentru cineva care, fie din dorința de întrecere, fie din invidie, pregătește o lucrare, o operă etc. care să-i aducă aceeași glorie sau chiar una mai mare. După împrejurări, numele lui Miltiade poate fi înlocuit cu numele persoanei la care te referi. lată un exemplu anecdotic, în care expresia apare la modul comic: Într-o zi, i s-a spus lui Bernard Shaw: „Mi se pare, maestre, că laurii confratelui dumitale B. nu te lasă să dormi...” – „Te-nșeli, – i-a răspuns dramaturgul – la ultima lui premieră am dormit foarte bine!”… IST.