Din totalul de 23 sunt afișate 17 definiții pentru lăut, lăută   declinări

LĂÚTĂ, lăute, s.f Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza; p. gener.: instrument muzical cu coarde. [Var.: alăútă s. f.] – Din tc. lâuta, ngr. lauto.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂÚTĂ, lăute, s. f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza; p. gener. instrument muzical cu coarde. [Var.: alăútă s. f.] – Din tc. lâuta, ngr. laúto.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

lăútă s. f., g.-d. art. lăútei; pl. lăúte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂÚTĂ s. v. scripcă, vioară, violină.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂÚTĂ s. v. luth.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂÚTĂ ~e f. 1) Instrument muzical cu coarde, cu gâtul încovoiat și cutia de rezonanță foarte bombată. 2) Orice instrument muzical cu coarde. /<turc. lâuta, ngr. lauta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lăútă s. f., pl. lăúte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lăútă (-te), s. f. – Instrument muzical. – Var. alăută. Tc. lauta, din arab. al ’ūd (T. Papahagi, GS, VII, 294), cf. ngr. λαοῦτο, bg. lauta, alb. lavut, it. liuto (calabr. lautu), fr. luth, sp. laud, port. alaude, germ. Laute. Der. lăutar, s. m. (muzicant țigan, violonist etc.; trîntor, bărzăun), cu var. alăutar, (a)lăutaș; lăutăreasă, s. f. (nevastă de muzicant; dans specific); lăutăresc, adj. (caracteristic lăutarilor); lăutărește, adv. (ca lăutarii; după ureche, fără să fi învățat muzică). Din rom. provin țig. labutaris „muzicant, violonist” și probabil bg. lautar (Capidan, Raporturile, 232).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

lăută f. instrument muzical introdus în Europa de cruciați: lăuta a cedat locul cobzei. [În Tr. și làută = săs. LAUTE: pe lângă muzica turcească a Curții și a oștirii, era și o muzică nemțească compusă din lăutari, sași și țigani].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

lăútă f., pl. e (probabil, nu d. ar. ûd, art. al-ûd, ci d. sas. germ. laute, mgerm. lûte, de unde vine și it. liúto, leúto și liúdo, pv. laüt, vfr. leut, nfr. luth, sp. laud, pg. alaúde, ngr. turc. bg. laúta, ngr. și laúto: pol. lutnia, rut. rus. lĭútnĕa; rut. și lavúta [d. rom.]. Papahagi, VR. 1912, 4, 88). Vechĭ. Un fel de vioară cu doŭă saŭ treĭ coarde (Stam. 187) pe care, în loc de arcuș, le atingea o rotiță pe care o învîrteaĭ cu mîna dreaptă, ĭar cu stînga călcaĭ pe coarde (fr. vielle). Maĭ pe urmă, vioară obișnuită. Pe lîngă muzica turcească a domnuluĭ, era și una germană compusă din Sașĭ și Țiganĭ. Maĭ vechĭ și alăută, ca lămîĭe-alămîĭe. În Ban. Trans. láută. V. cobză, teorbă și doĭnă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3 spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

lăút (pop.) s. n.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂÚT adj. v. spălat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂÚT s. v. spălare, spălat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lăút s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

lăut a. spălat la cap: copii lăuți frumos CR. [Lat. LAUTUS]. ║ n. spălare: lăutul în ajunul lui Sân-Toader.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink