Kiel n. oraș în Germania, port militar pe Baltica: 205.000 loc. Kiel fu luat dela Danezi în 1866.

KIEL [ki:l] 1. Golf în SV M. Baltice, între pen, Iutland, coastele de N ale Germaniei, ins. Fyn, Langeland, Lolland și Fehmarn. Comunică prin str. Fehmarn cu G. Mecklenburg. 2. Oraș în N Germaniei, centrul ad-tiv al landului Schleswig-Holstein, port la golful cu același nume; 247,7 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Șantiere navale. Constr. de locomotive și utilaje petroliere; ind. chimică, electronică, de prelucr. a lemnului, textilă (mătase), alim. (conserve din pește). Poligrafie. Universitate (1665). Observator astronomic. Nikolaikirche (sec. 13) în stil gotic; castel (1558-1569); primărie (1907-1911). Muzeu. Fundat în sec. 11, a primit statut de oraș în 1242. A făcut parte din Hansă. În 1773, a fost anexat Danemarcii și, din 1866, Prusiei. A suferit importante distrugeri în urma bombardamentelor Aliaților în al doilea război mondial. 3. Canalul K. v. Nord-Ostsee-Kanal.

NORD-OSTSEE-KANAL [nort óstze: kana:l] (Canalul Kiel), canal navigabil în partea de N a Germaniei (Schleswig-Holstein), care unește M. Baltică cu M. Nordului, între G. Kiel și G. Helgoland. Lungime: 98,7 km; lățime 102,5 m; ad. min.: 11,3 m. A fost construit între 1885 și 1897 și are două ecluze.