iris [At: C. PETRESCU, Î. I, 22 / Pl: ~iși (sm), ~uri (sn) / E: fr iris, lat iris] 1 sn Membrană colorată, circulară a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se află pupila. 2 sn Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. 3 sm (Bot; reg) Stânjenel (Iris florentina).

IRIS¹, iriși, s. m. (Bot.) Stînjenel. Vezi lungi terase suspendate, cu iriși de argint aprinși. CAZIMIR, L. U. 40.

IRIS², irisuri, s. n. 1. Membrană circulară, colorată, a ochiului, situată între cornee și partea anterioară a cristalinului și în mijlocul căreia se găsește pupila. Maria are ochii foarte frumoși, castanii, cu fire de aur în iris. C. PETRESCU, Î. I 22. Ce s-o fi reflectînd oare în lentilele acelor ochi mari și blînzi, cu irisul negru ca păcura. BART, S. M. 84. Aprinzîndu-și irisul galbăn ca aurul subt pleoapa lăsată pe obraz, [papagalul] își întindea aripile. ANGHEL, PR. 43. 2. Diafragmă compusă din mai multe piese care are în centru un orificiu cu diametrul variabil, folosită la unele instrumente optice.

IRIS s.n. 1. (Liv.) Curcubeu, spectru solar. 2. Membrană colorată circulară a ochiului așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. Diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. [< fr. iris, lat. iris].

IRIS s.m. Plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; (pop.) stînjenel. [< fr. iris].

IRIS I. s. n. 1. curcubeu, spectru solar. 2. membrană colorată circulară a ochiului, așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. II. s. m. plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; stânjenel. (< fr., lat. iris)

IRIS¹ ~uri n. Membrană colorată a ochiului situată între cornee și cristalin (în mijlocul căreia se găsește pupila). /<lat., fr. iris

IRIS² iriși m. 1) Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile sale mari, de diferite culori, și folosită în farmaceutică, parfumerie; stânjenel. 2) Floare a unei astfel de plante. /<fr. iris

Iris f. 1. Mit. mesagera zeilor, metamorfozată de Junona în curcubeu.

iris n. 1. perdea felurit colorată ce înconjoară pupila ochiului; 2. plantă numită vulgar stânjinel.

íris n., pl. urĭ (fr. iris, d. vgr. íris, íridos, curcubeŭ, care e și numele uneĭ zeițe mitologice care era trimeasa zeilor. V. iride). Anat. Membrana circulară retráctilă dintre cornee și fața anterioară a cristalinuluĭ și care, după indivizĭ, e colorată în cafeniŭ închis (aproape negru), galben albastru, cenușiŭ, verde. Min. O varietate de cŭarț care prezentă colorile curcubeuluĭ cînd o crăpĭ. S. m., pl. irișĭ. Zool. Un fel de fluture. Bot. Planta numită pop. stînjinel.

catiță sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~țe / E: Catița] 1 (Bot; Trs) Stânjenel (Iris germanica) 2 (Bot; reg; îs) ~ vânătă Planta Iris caespitosa.

ireș am vz iriș

iriș, ~ă [At: CĂTANĂ, P. B. II, 138 / V: ireș / Pl: ~i, ~e / E: mg erös] (Trs; mgm) 1 a Tare. 2 a Sănătos. 3 a (Pex) Adevărat. 4 a (Pex) Curat. 5 av (Îe) A semăna ~ A semăna leit.

íreș și íriș, -ă adj. (ung. erös, robust). Trans. Vest. Sănătos; adevărat (Acad.). – După mine, e confundat cu hireș, fireș, firesc, natural, adevărat, curat.

*íride f., pl. írizĭ. Asta ar fi forma maĭ conformă spirituluĭ limbiĭ rom. de cît iris, ca ónice îld. onix și indice îld. index.

iris¹ (plantă) s. m., pl. iriși

iris² (membrană la ochi; diafragmă) s. n., pl. irisuri

iris² (membrană a ochiului, diafragmă) s. n., pl. irisuri

iris¹ (plantă) s. m., pl. iriși

iris (bot.) s. m., pl. iriși

iris (anat., fiz.) s. n., pl. irisuri

iris.

IRIS s. I. (BOT.) 1. v. stânjenel. 2. (Iris germanica) stânjen, stânjenel, (reg.) ceapă, cocoș, cocoșel, crin, lilie, lilion, paparigă, sabie, spetează, stânjeniță, tulipan, coada-cocoșului, cosița-fetelor, floare-vânătă, frunză-lată, iarbă-lată. 3. (Iris variegata) stânjen, stânjenel, (reg.) lilion păsăresc. II. (ANAT.) (pop.) arcul ochiului.

IRIS s. I. (BOT.) 1. (Iris pseudacorus) stînjenel, stînjen de baltă, stînjen galben, (reg.) spetează, spetegioară, crin-de-apă, crin-galben, lilie-galbenă. 2. (Iris germanica) stînjen, stînjenel, (reg.) ceapă, cocoș, cocoșel, crin, lilie, lilion, paparigă, sabie, spetează, stînjeniță, tulipan, coada-cocoșului, cosița-fetelor, floare-vînătă, frunză-lată, iarbă-lată. 3. (Iris variegata) stînjen, stînjenel, (reg.) lilion păsăresc. II. (ANAT.) (pop.) arcul ochiului.

iriș adj. m. sg. și adv. (reg.) tare, sănătos; adevărat, curat.

Iris, fiica lui Thaumas și a Electrei și soră cu harpiile. Simboliza curcubeul și îndeplinea printre muritori funcția de mesageră a zeilor. Iris îi slujea cu precădere pe Zeus și pe Hera.

IRIS, asteroid descoperit în 1847. Are diametrul de 21,01 m, perioada de rotație de 7,1 ore, iar cea de revoluție de 3,69 ani.

IRIS (în mitologia greacă), zeița curcubeului. Fiica lui Thaumas și a oceanidei Electra și soră a Harpiilor, I. o slujea pe Hera, fiind în același timp curieră acesteia și a lui Zeus. Reprezentată ca o tânără fecioară cu aripi de aur. Simbol personificat al curcubeului, I. era considerată mesageră între zei și oameni.

IRIS L., STÎNJENEL, fam. Iridaceae. Gen originar din zonele temperate ale Asiei, din America de N, nordul Africii și Europa, peste 150 specii, cu rizomi sau bulbi. Flori (un ovar cu un stil simplu, 3 stigmate de aceeași formă și culoare cu foliolele periantului, 3 stamine) cu miros delicat, divers colorate, apar dintr-un înveliș pergamentos. Periantul este format din 6 foliole; 3 interne, mai mici, îndreptate în sus, semicurbate spre mijlocul florii și 3 externe; mai mari decît primele, îndoite în afară de la mijloc. Frunze, enziforme.

Iris bakeriana Foster. Specie care înflorește iarna-primăvara, devreme. Flori (foliolele exterioare ale periantului sînt albastre-deschis cu reflexe violete, catifelate, sau albe cu nervura mediană galbenă-oranj, la vîrf uneori cu pată mov, cele interioare la fel de lungi, lanceolate, lila) dispuse singular, la vîrful unei tulpini cilindrice mai scurtă decît frunzele. Frunze înguste. Bulb mic, alungit. Plantă înaltă pînă la 20 cm. Merg bine în seră. Afară necesită, poziție însorită, drenaj bun și protejare iarna cu un înveliș de paie sau frunze. Pentru forțat, la. ghivece se plantează un număr mare de bulbi, în funcție de mărimea ghiveciului.

Iris bucharica Foster. Specie care înflorește primăvara. devreme. Flori (foliolele externe ale periantului albe, cu galben, cele interioare mai mici albe, orizontale) 6-7 la subsuoara frunzelor. Frunze destul de mari și late, verzi-lucios. Plantă înaltă pînă la 45 cm cu rădăcini mari, cărnoase, sub, bulbi.

Iris chamaeiris Bertol. Specie care înflorește la sfîrșitul primăverii. Flori mari, galbene-deschis, dispuse la vîrful unei tulpini rotunde, una, mai rar 2. Periantul cu foliolele externe și-interne lunguiețe, cele externe îndoite în afară. Frunze enziform-ascuțite, verzi-albăstrui. Plantă înaltă pînă la 25 cm.

Iris danfordiae Boiss. syn. I. bornmulleri Hausskn.). Specie care înflorește iarna-primăvara; Flori galbene, turtite, din; cauza foliolelor interne ale periantului care sînt mult mai reduse. Frunze înguste. Plantă cu bulbi, înaltă pînă la 15 cm.

Iris douglasiana Herb.; (syn. I. humilis Beech.; I. watsoniana Purdy). Specie ce înflorește vara. Flori (foliolele; exterioare ale periantului albicioase pînă la roz, cu 4 linii închise la culoare, cele interioare scurte, de aceeași culoare) dispuse 1-2 pe o tulpină erectă. Frunze liniare, persistente. Plante perene, (cu rizomi), de grădină, alpinarii sau rocărie, cresc pînă la 0,60 m înălțime, formează covoare sau pîlcuri mult întinse.

Iris florentina L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (foliolele externe ale periantului albe cu vinișoare albăstrui, îndoite în afară, cu o pată de peri galbeni în interior de-a lungul nervurii mediane, cele interne fără vinișoarele. albastre) mari, odorante, dispuse 2-3 pe tulpină. Frunze enziforme, erecte. Plante perene, erbacee, cu rizomi groși.

Iris germanica L. Specie care înflorește: primăvara-vara. Flori mari (foliolele externe ale periantului violete, îndoite în afară, pe partea din interior cu peri galbeni lucioși de-a lungul nervurii mediane, cele interne violete, mai deschis, unguicula alb-gălbuie cu vinișoare maro-închis) puțin parfumate, fiecare acoperite pînă la 1/2 din înălțime cu o membrană erbacee, reunite 4-5 într-un racem dispus terminal, pe o tulpină cilindrică înaltă pînă la 80 cm, ramificată. Frunze bazale enziforme, mai joase decît înălțimea tijei florale. Rizom gros.

Iris graminea L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (foliolele externe ale periantului ovate la rotunde, glabre, albe-gălbui cu vinișoare albastre, unguicula roșiatică, cele interne mai scurte decît primele) puțin parfumate, dispuse singular la vîrful unei tulpini turtite, înalte pînă în 0,40 m, mai scurtă decît frunzele. Frunze liniare, cca 5 mm lățime, verzi, rizomi scurți cu rădăcini fibroase.

Iris kaempferi Sieb. Specie care înflorește vara. Flori, cca 20 cm diametru (foliolele externe ale periantului nepăroase, mari și rotunde sau lat-ovate, întinse sau puțin curbate în jos, divers colorate, la bază cu o pată galbenă; cele interioare înguste, orizontale, pendente între cele exterioare), 2-3 la vîrful unei tulpini cilindrice, înaltă pînă la 1 m, simplă. Frunze lanceolate, galbene-verzui, pînă la 5. Rizomi filiformi.

Iris pallida Lam. (syn. I. glauca Salisb.; odorantissima Jacq.). Specie care înflorește primăvara-vara- Flori mari, lavand, parfumate,; cu spata. albă-argintie (membranoasă, străvezie). Frunze foarte lungi și lațe, verzi-cenușii, verzi-albăstrui, dispuse, pînă la 9, terminal, pe o tulpină înaltă de cca 90 cm cu cîteva, ramificații în treimea superioară, verde-albăstruie. Rizomi groși.

Iris persica L. Specie care înflorește iarna. Flori (foliolele exterioare ale periantului lungi, limbul rotund, la vîrf cu o pată neagră-purpur, în rest albe-albăstrui, cu nervuri roșii-închis, cele interioare. mai mici de culori diferite) cu miros plăcut, dispuse cîte 1, terminal, pe o tulpină înaltă pînă în 15 cm. Frunze înguste, rigide, glauce, apar după înflorire. În zonele cu climat temperat cultura. se face mai aleș la. ghivece pentru decorarea interioarelor. Plante cu bulbi, rădăcini mari, cărnoase.

Iris pseudacorus L. Specie care înflorește vara. Flori mari, galbene-deschis (foliolele exterioare ovate, în interior fată peri, cu maculă roz-gălbuie și cu nervuri roșii-maronii, cele interne mai mici, liniare) parfumate, grupate mai multe pe o tulpină viguroasă, cilindrică, ramificată, înaltă pînă la 150 cm. Frunze enziforme, late. Rizomi fibroși. Preferă locuri ceva mai umede.

Iris reticulata Bieb. Specie care înflorește iarna-primăvara. Flori cu foliolele înguste (cele interioare erecte, Violete, iar cele exterioare, violețe-purpur, cu pată în interior gălbuie și dungă mijlocie oranj) odorante, dispuse cîte una, terminal, pe o tulpină înaltă pînă la 0,35 cm. Frunze înguste, depășesc înălțimea tulpinei. Se recomandă pentru seră rece, plantîndu-se la ghivece un număr cît mai mare de bulbi.

Iris ruthenica Ker-Gawl. Specie. care înflorește la sfîrșitul, primăverii. Flori (foliolele externe ale, periantului sînt orizontale, pendente, glabre, albe-albăstrui, cu nervuri violete, cele interioare sînt erecte, înguste, violete-închis) dispuse terminal, cîte una pe tulpini înalte pînă la 20 cm. Frunze enziforme, rădăcini filiforme. Planta poate suporta uscăciuni mari.

Iris sibirica L. Specie care înflorește vara. Flori (foliolele externe, fără smoc de peri, violete-albastre cu, nervuri închise, unguicula galbenă, spatulat-obovate, ondulate; cele interne eliptice, erecte, mai închise la culoare decît primele, cu unguicula alburie-violetă foarte deschis) înconjurate pînă spre mijloc de o membrană pieloasă, maro, dispuse pînă la 3, mai rar 5, pe pedunculi inegali de lungi, terminal, pe o tulpină cilindrică, fistuloasă, deseori ramificată în treimea superioară, înaltă pînă la 1 m. Frunze liniare, ușor albăstrui, la bază roșii. Rizomi gazonanți.

Iris susiana L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (foliolele externe curbate în afară, ondulate, rotunde, albe-cenușii, cu nervuri dense negre-violet, cu unguicula neagră-violei cu peri, de altfel ca și întreaga foliolă; cele interne foarte mari, obovate drepte, colorate ca primele) dispuse cîte una, terminal, pe tulpini înalte pînă la 40 cm. Frunze liniare, verzi-albăstrui. Rizom scurt, nu rezistă iarna afară, fapt pentru care toamna se depozitează, la nisip, în sere reci.

Iris tectorum Maxim. Specie care înflorește vara. Flori (foliolele exterioare lila-deschis cu nervuri închise, unguicula cu o creastă albă cu pete maronii; cele interne invers-ovate) mari, dispuse cîteva în buchet, la vîrful unei tulpini înalte pînă la 35, cm. Frunze late, rigide, verzi-deschis. Plantă cu rizomi, se cultivă în terenuri expuse la soare, mai mult uscate decît umede. Rezistă iarna afară, protejate cu paie sau frunze.

Iris variegata L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (foliolele exterioare lunguiețe, îngustîndu-se treptat spre bază, galbene, cu nervuri, maro-închis-purpurii sau mov, la bază, în interior, au un, grup de peri galbeni; cele. interioare eliptic-lunguiețe, galbene sau galbene-cafeniu-închis cu striuri mov) parfumate, dispuse terminal, pînă la 8, pe tulpini verzi-albăstrui, înalte, pînă la 0,60. m, aproape de aceeași lungime cu frunzele. Frunze erecte, ca și tulpina, verzi-albăstrui, enziforme. Rizom gros.

Iris xiphioides Ehrh. (syn. I. anglica hort.). Specie care înflorește vara. Flori (foliolele exterioare purpur-albastre-intens, cu nervuri mai închise, linia mijlocie galbenă și o pată aurie în centrul limbului orbiculat: și curbat în afară; cele interne erecte, ca și cele externe, îngustate la bază într-o unguiculă), dispuse terminal pe o tulpină înaltă, de pînă la 60 m, erectă, robustă. sau obținut varietăți divers colorate. Frunze verzi-albăstrui, în interior argintii, liniare, caniculate. Plantă, cu bulbi ce se pretează foarte bine la forțat pentru flori tăiate și ca plantă la ghiveci. Iarna în aer liber, se protejează contra gerului.

Iris xiphium L. (syn. I. hispanica hort.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (foliolele exterioare lungi, unguicula lunguiață, limb aproape orbiculat, cele interioare inverș-lanceolate pînă la lunguiețe, drepte, la fel colorate ca primele) parfumate 2, dispuse terminal pe o tulpină înaltă pînă la 0,60 m, erectă. La specia sălbatică floarea este violetă la varietățile și soiurile cultivate, destul de numeroase, este de diferite culori, cu centrul limbului, pe partea interioară a foliolelor exterioare, galben-auriu. Frunze liniare, albăstrui, caniculate. Plante cu bulbi care se pretează foarte bine la forțat. În aer liber rezistă oarecum iarna, însă numai protejate.