interpelare sf [At: MAIORESCU, D. IV, 135 / Pl: ~lări / E: interpela] 1 Cerere adresată cuiva (de a da răspuns sau) de a da socoteală în legătură cu o chestiune Si: interpelație (1). 2 (Ccr) Conținut al unei interpelări (1) Si: interpelație (2). 3 (Spc) Solicitare adresată de parlament unui ministru prin care i se cer explicații asupra modului de rezolvare a unor probleme Si: interpelație (3). 4 (Jur) Somare. 5 (Nob) Chemare.

INTERPELARE, interpelări, s. f. 1. (Mai ales în sistemul parlamentar burghez) Întrebare adresată în parlament de un deputat guvernului sau miniștrilor și la care aceștia sînt obligați să răspundă, dînd explicații asupra actelor lor sau ale subalternilor lor. O interpelare prilejise o dezbatere furtunoasă. REBREANU, R. II 22. Să-mi trimiți «Monitorul Oficial» cu ședința întreagă în care Exc. Sa și-a dezvoltat interpelarea. CARAGIALE, O. VII 545. 2. (Rar, la pl.) Întrebări, strigăte, chemări. Glume și interpelări violente pentru ocuparea întîiului rînd nășteau. ANGHEL, PR. 38.

INTERPELARE s.f. 1. Acțiunea de a interpela; interpelație. ♦ Întrebare (adresată de obicei în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație (referitoare la rezolvarea unei chestiuni, a unor acte etc.). 2. (Rar; la pl.) Întrebări, somații. [< interpela].

INTERPELARE s. f. întrebare (adresată în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație referitoare la rezolvarea unei chestiuni; interpelație. (< interpela)

INTERPELARE ~ări f. Întrebare adresată în ședință publică de către un deputat în parlament unui membru al guvernului, pentru a-i cere explicații asupra unui fapt. /v. a interpela

interpelare f. V. interpelați(un)e.

interpela vt [At: ALECSANDRI, T. 1630 / Pzi: ~lez / E: fr interpeller, lat interpellare] 1 A cere cuiva să dea un răspuns sau să dea socoteală în legătură cu o chestiune. 2 (Spc) A cere explicații în parlament, unui membru al guvernului, asupra modului de rezolvare a unor probleme. 3 (Jur) A soma.

INTERPELA, interpelez, vb. I. Tranz. (Mai ales în sistemul parlamentar burghez) A face o interpelare în parlament; p. ext. a soma pe cineva să răspundă, să se explice asupra unei chestiuni.

INTERPELA vb. I. tr. A pune întrebări cuiva asupra unei chestiuni; a face o interpelare parlamentară. [< fr. interpeller, it., lat. interpellare].

INTERPELA vb. tr. a face o interpelare; (p. ext.) a cere cuiva să dea un răspuns, să-și explice atitudinea. (< fr. interpeller, lat. interpellare)

A INTERPELA ~ez tranz. 1) (persoane) A întrerupe printr-o adresare bruscă pentru a cere explicații sau pentru a insulta. 2) (membri ai guvernelor) A impune să dea explicații asupra unui fapt. /<fr. interpeller, lat. interpellare

interpelà v. a soma de a răspunde, de a se explica asupra unui fapt.

*interpelațiúne f. (lat. interpellátio, -ónis). Acțiunea de a interpela. Acțiunea pin care un deputat orĭ senator cere în parlament explicațiunĭ unuĭ ministru. Jur. Somațiune unuĭ martur saŭ uneĭa din părțĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

*interpeléz v. tr. (lat. inter-pellare, a tăĭa vorba, a întrerupe). Adresez vorba ca să cer ceva. Somez, ca deputat orĭ ca senator, un ministru să se explice. Jur. Somez.

interpelare (întrebare) s. f., g.-d. art. interpelării; pl. interpelări

interpelare (întrebare) s. f., g.-d. art. interpelării; pl. interpelări

interpelare s. f., g.-d. art. interpelării; pl. interpelări

interpela (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 1 sg. interpelez, 3 interpelează; conj. prez. 1 sg. să interpelez, 3 să interpeleze

interpela (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpelează

interpela vb., ind. prez. 1 sg. interpelez, 3 sg. și pl. interpelează

INTERPELARE s. (POL.) interpelație.

INTERPELARE s. interpelație.