iț² sm [At: PAȘCA, GL. / Pl: iți / E: nct] (Reg) Copil neastâmpărat.

IȚ 👉 IȚE.

IȚE sf. pl. 1 Cele două sau mai multe rînduri de fire de lînă sau de burnbac înfășurate pe cîte o spetează (lată de vre-o 15 cm. și lungă de peste 1 metru) cu care, la războiul de țesut, se înalță jumătatea firelor urzelii și se coboară cealaltă jumătate, producînd ceea ce se numește „rost”, prin care se introduc firele bătăturii; ițele trec prin niște scripeți și sînt legate cu o sfoară de un băț paralel cu bățul vatalelor și care se chiamă „bățul ițelor” (🖼 2686) ¶ 2 IȚ sg. Fiecare din aceste speteze înfășurate cu fire: un iț se urcă, prin mișcarea picioarelor, pe cînd celălalt se coboară (DAM.); cu ițul măsoară statul bolnavului (NOV.) ¶ 3 A țese în două, în trei ~, a țese cu două, trei, etc. rînduri de speteze la ițe ¶ 4 pr. ext. Firele unei țesături, unei urzeli: un păianjen ce-și urzea în ticnă ~le sale (ODOB.) ¶ 5 F A încurca ~le, a încurca planurile [lat. līcium, pl. līcia].

+IT (engl.) [cit. aĭti] s. n., art. IT-ul [cit. aĭtiul]

IȚ, iți, s.m. (reg.) copil neastâmpărat.