i³ i [At: ALECSANDRI, T. 10 / E: fo] (Are) Exprimă: 1 Surprindere. 2 Mulțumire. 3 Bucurie. 4 Admirație. 5 Dezaprobare.

ii² vi [At: PSALT. 328/17 / Pzi: nct / E: ml eo, ire] (Înv) 1 A merge. 2 A pleca.

I³ interj. (Uneori lungit sau repetat) Exclamație care exprimă un sentiment de surprindere, de mulțumire, de bucurie, de admirație, de dezaprobare, regret, uimire sau o stare psihică provocată de o amintire venită pe neașteptate. I... tată, și d-ta... iar îi răzgîi... o să ți se suie în cap. DELAVRANCEA, V. V. 236. Ii, tată, răspunse fiul de împărat carele se roșise ca o sfeclă, cum de mă osîndești astfel ca pe un vinovat de codru. ISPIRESCU, L. 367. Iii, păcat! CARAGIALE, O. I 48. I, doamne! mulți cuconași zăresc eu aici. ALECSANDRI, T. I 104.

I interj. (se folosește pentru a exprima un sentiment de admirație, mirare, uimire). / Onomat.

i int. exprimând o mulțumire deplină: i! tare îmi pare bine!

iie f. cămașă de țărancă, cusută cu flori de mătase și acoperită cu fluturași pe la umeri, piepți și spate: o iie albă ca zăpada [Lat. (VESTIS) LINEA, haină de in].

i, ha și i, haĭ, interj. care arată o bucurie care ar putea veni: i, haĭ! ce bine ar fi să vie!

3) i, interj. de bucurie: i! (saŭ, maĭ bine, iiii!) ce noroc!

i³/ii interj.

ii v. i³ corectat(ă)

i³ / ii interj.

ii v. i³

iie, iei gen. a., ii pl.

I interj. a!, ah!, aoleu!, au!, o!, of!, oh!, vai!, (pop.) văleu!, (Transilv. și Ban.) tulai!, (Mold.) vah! ~ (~!, ce durere simt!)

I interj. a!, ah!, aoleu!, au!, o!, of!, oh!, vai!, (pop.) văleu!, (Transilv. și Ban.) tulai!, (Mold.) vah! (~!, ce durere simt!)

i interj. – Exprimă surpriza sau uimirea. Creație expresivă, cf. hi. Se folosește și în formele iha, ihi, iho, ii, cf. tii.

iie (-ii), s. f. – Bluză țărănească, un fel de cămașă din pînză de in, cu pieptul brodat în șiruri colorate. – Var. ie. Lat. lῑnea „de pînză” (Cipariu, Gram., 90; Densusianu, Hlr., 158; Pușcariu 774; REW 5064; DAR), cf. alb. ljinë (Philippide, II, 644), sard. lindza (Wagner 109), fr. linge.

iie (-ii), s. f. – 1. Parte inferioară a pîntecelui. – 2. La cai, chișiță. – Var. ie. Mr. ile. Lat. ῑlia (Pușcariu 773; Candrea-Dens., 816; REW 4260; DAR), cf. alb. ijë, v. fr. illes. Pentru semantism cf. sensurile sp. empeine. Cuvînt rar, aproape uitat, fără îndoială din rațiuni de omonimie.

ii vb. IV (înv.) A merge, a se duce.

iie, iii, iiuri, s.f. și n. (înv.) 1. Moalele burții la vite; flămânzare, deșert, stinghie. 2. Pielea care atârnă sub burta boului; gușă, salbă. 3. (la om) Măruntaie, cimț, rărunchi, viscere. 4. Chișița calului.