ast, astă pd, ad vz ăsta corectat(ă)

hăst, hastă pd, ad vz ăsta

hăstra pd vz ăsta

iaste² pd, ad vz ăsta

iest², iastă pd, ad vz ăsta corectat(ă)

❍AESTA pron. adj. dem. m. (pl. aeștia; gen.-dat. sg. aestuia, pl. aestora; – f. AIASTA (pl. aestea; gen.-dat. sg. aeștia, pl. aestora) = ĂSTA, ĂSTA.

ĂST (pl. ăști, gen.-dat. sg. ăstui, pl. ăstor); – ASTĂ (pl. aste; gen.-dat. sg. astei, pl. astor) I. adj. dem. întrebuințat mai mult în vorbirea familiară 1 = ACEST, ACEASTĂ ¶ 2 În legătură cu expresiuni de timp formează loc. adv. ca: ăst an, (de) astă dată, astă seară, astă noapte ¶ 3 Pe lîngă numele de anotimpuri, are înțelesul de trecut, precedent: astă iamă, astă vară, etc. II. ĂSTA (pl. ăștia; gen.-dat. sg. ăstuia, pl. ăstora); – 'ASTA (pl. astea; gen.-dat. sg. asteia, pl. astora) adj. și pron. dem. întrebuințat mai mult în vorbirea familiară ¶ 1 = ACESTA, ACEASTA ¶ 2 ASTA (pl. astea), întrebuințat în înțeles general: asta-i asta, acesta-i lucrul de căpetenie, acum vine partea mai grea; ei, asta e! se zice cuiva care întreabă sau face ceva nepotrivit; ba asta, ba ceea, ba una, ba alta; una ca asta, așa ceva [lat. ĭste].

ĂSTA², ASTA, ăștia, astea, pron. dem. (În vorbirea obișnuită și familiară) 1. (Referindu-se la cineva sau ceva din apropiere sau despre care s-a vorbit înainte) Acesta, aceasta. Uf! Ce anost! Cine-i ăsta? într-un colț se întreabă două. VLAHUȚĂ, O. A. 77. Cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca, de! cu fitecine; ia mai bine să ma iau eu cu politică pe lîngă el, să mi-l fac cumătru. CARAGIALE, O. I. 91. Ei, dragul tatii, așa-i că s-a împlinit vorba ceea: apără-mă de găini, că de cîini nu mă tem? – Ce fel de vorbă-i asta, tată? – zise fiu-său rușinat. CREANGĂ, P. 188. ◊ (Cu nuanță de dispreț) Cu ăstia o s-avem o dată și-o dată o răfuială! DEȘLIU, G. 10. ◊ (Cu nuanță peiorativă sau glumeață) De aștia mi-ai fost? ♦ (Cu formă feminină și sens neutru) Ce-ași discutat voi între voi, asta vreau să aflu. SAHIA, N. 78. Lasă astea acum. ISPIRESCU, L. 37. Năframa ta cea nouă Era ruptă, bade-n două. – Asta, mîndro, nu-i așa; Nu-i ruptă năframa mea, Ci-i ruptă inima ta! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256. Din asta i s-a tras, asta a fost pricina care i-a adus o neplăcere, o suferință etc. ◊ Loc. adv. Cu toate astea = cu toate acestea, totuși. Pentru asta = de aceea. Cum se poate... să stea omul trei zile la poarta mea...? Pentru asta vă plătesc eu simbrie? Pentru asta vă am eu la mine pe procopseală? ISPIRESCU, L. 44. Cu asta = în acest mod, fel. Cu asta am vrut să-mi răstorc cele trei lovituri. Vorba ceea: una pentru alta. CREANGĂ, P. 196. ◊ Expr. Asta e! sau asta-i! = a) iată care e cauza! asta e pricina! Tu ești copilă, asta e... EMINESCU, O. I. 176; b) ce se potrivește! Asta-i asta! = iată lucru de căpetenie! acesta este momentul hotărîtor! acu-i acu! v. acu. Asta-i asta! Din ceaslov și psaltire... să treci la gramatică, și încă ce gramatică! CREANGĂ, A. 87. Ce-i asta (de...)? = ce înseamnă lucrul ăsta? cum de face (că...)? cum se explică? Ce-i asta de ai întîrziat atîta? ▭ Dar ce-i asta, codru des?... Vara verde și frumos. Iarna putrezești pe jos! JARNÍK-BÎRSEANU. D. 224 Asta e! sau asta-i! = așa e! Asta-i știut! (sau știută) = este lucru bine cunoscut. Asta-i încă una! sau asta încă-i una! v. unul. 2. (Cu formă feminină și sens neutru, urmînd după o descriere, o constatare, o afirmare etc. și rezumînd cele spuse mai înainte) Așa ceva. Să umblați numai așa, frunza frăsinelului, toată viața voastră și să vă lăudați că sînteți feciori de crai, asta nu miroase a nas de om. CREANGĂ, P. 188. Expr. Una ca asta = un astfel de lucru, așa ceva. Se poate una ca asta? a întrebat tata cu mirare. SADOVEANU, N. F. 16. Nu putea crede el una ca asta. ISPIRESCU, L. 20. Să cuget eu, om bătrîn, la una ca asta! CREANGĂ, P. 83. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ăstuia, ăsteia și gen.-dat. pl. ăstora.

ĂSTA², ASTA, ăștia, astea, pron. dem. 1. Acesta, aceasta. ◊ (Cu formă feminină și sens neutru) Lasă astea acum! (ISPIRESCU). ◊ Loc. adv. Cu toate astea = totuși. Pentru asta = de aceea. Cu asta = în acest mod. ◊ Expr. Asta e! sau asta-i! = a) iată care e cauza! b) ce-are a face, nu se poate! c) așa e! Asta-i asta! = acesta este momentul hotărîtor! Ce-i asta (de...)? = ce înseamnă lucrul acesta? cum se explică? Asta-i știut (sau știută) = este lucru bine cunoscut. 2. Așa ceva, un astfel de lucru. [Gen.-dat. sg.: ăstuia, ăsteia și asteia, gen.-dat. pl.: ăstora] – Lat. istum, ista.

HAST(I)- elem. „lance, suliță”. (< fr. hast/i/-, cf. lat. hasta)

aíst, aĭástă pron., pl. aiștĭ, aĭeste (ca și ăsta, ista) Est. Aceasta, acesta. Aista, aĭasta se zice cînd e singur saŭ după subst.: aista-i, omu aista, femeĭa aĭasta maĭ ob. omu ista, femeĭa asta.

astáŭ, astătút, a astá v. intr. (lat. astare. V. staŭ). L. V. (numaĭ la Dos.). Staŭ, apar, mă prezent. Asist. V. tr. Aduc la înfățișare – Astătînd, maĭ rar astînd.

+asta (de ~)/ (în tempo rapid) de-asta loc. adv.

ăsta (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m., g.-d. ăstuia, pl. ăștia (desp. -tia); f. asta (și cu valoare n.: Asta e sigur.), g.-d. ăsteia, pl. astea, g.-d. pl. m. și f. ăstora (omul ăsta)

ăsta (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ăsta), g.-d. ăstuia, p. ăștia (-tia); f. asta (și n.: asta înseamnă că e bine), g.-d. ăsteia, pl. astea, g.-d. pl. m. și f. ăstora

ăsta pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. ăstuia pl. ăștia (sil. -tia/-ti-a); f. sg. asta, g.-d. asteia/ăsteia, pl. astea, g.-d. m. și f. ăstora

ĂSTA pron. v. acesta.

ăsta pron. v. ACESTA.

HASTI- „suliță, lance”. ◊ L. hasta „lance” > fr. hasti-, engl. id. > rom. hasti-. □ ~form (v. -form), adj., în formă de lance sau de suliță.

HOC CAVERAT MENS PROVIDA REGULI (lat.) mintea prevăzătoare a lui Regulus s-a gândit la asta – Horațiu, „Ode,” III, 5, 13. Elogiu adus clarviziunii senatorului Regulus, care a salvat astfel Senatul de la luarea unei hotărâri ce ar fi primejduit într-un viitor mai îndepărtat însăși existența statului roman.

HOC ERAT IN VOTIS (lat.) asta îmi era dorința – Horațiu, „Satirae”, II, 6, 1. Sentiment de satisfacție deplină la îndeplinirea unei mari dorințe.

HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.

Hoc erat in votis! (lat. „Aceasta mi-era dorința!) – Expresie a lui Horațiu din Satire (cartea a II-a, satira 6, versul 1). Păstrîndu-și întocmai sensul dat de autorul ei, se citează cînd e vorba de o dorință deplin realizată. ”Apartamentul său fusese ținta rîvnei sale și al său hoc erat in votis vreme de doisprezece ani" (Balzac, în Vicarul din Tours). LIT.

Hoc volo, sic iubeo! (lat. „Asta vreau, așa poruncesc!”) – E începutul versului 223 din satiraa VI-a a lui Iuvenal. El pune aceste cuvinte în gura unei femei care spune în continuare: „sit pro ratione voluntas” (voința mea ține loc de orice altă rațiune). E vorba de o femeie dictatoare care nu vrea să știe de nimeni și de nimic în afară de bunul ei plac. De aceea expresia servește pentru a exprima o voință arbitrară. LIT.

și cu asta, basta! expr. am terminat!, gata!