GIN, (2) ginuri, s. n. 1. Băutură alcoolică obținută prin distilarea mustului fermentat de cereale, în care s-au pus boabe de ienupăr. 2. Sort, porție de gin (1). – Din engl., fr. gin.

gin² sn [At: LTR / Pl: ~uri / E: eg gin] Băutură alcoolică obținută prin distilarea mustului fermentat de cereale, în care s-au pus boabe de ienupăr.

gin⁴- vz gineco-

gin³ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: eg gin] (Teh) Mașină de egrenat bumbacul.

gin¹ sn vz ghin

GIN, ginuri, s. n. Băutură alcoolică obținută prin distilarea mustului fermentat² de cereale, în care s-au pus boabe de ienupăr. – Din engl., fr. gin.

GIN, ginuri, s. n. Băutură alcoolică obținută prin distilarea mustului fermentat de cereale, în prezența boabelor de ienupăr.

GIN- v. gineco.

-GIN Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) femeie”, „femeiesc”. [< fr. -gyne].

GIN s.n. Băutură alcoolică făcută din must de cereale fermentat și distilat, căruia i se adaugă boabe de ienupăr. [< engl., fr. gin].

GIN¹ s. n. băutură alcoolică din must de cereale fermentat și distilat, căruia i se adaugă boabe de ienupăr. (< engl. gin)

gin s. n. (alim.) Băutură cu gust de ienupăr ◊ „Beau cu plăcere «Fanta», «Cola» sau gin tonic, îmi place pizza.” D. 136/95 p. 3 (din engl., fr. gin; DEX, DN3)

GIN ~uri n. (în țările anglo-saxone) Băutură alcoolică fabricată din cereale prin adăugarea boabelor de ienupăr. /<engl., fr. gin

gin n. sondă cu care pescarii răscolesc malurile apei spre a dibui locurile de cegă. [Origină necunoscută].

gin m. geniu rău, la Mahomedani: Bosforul desmierdat de a ginilor suflare AL.

3) *gin n. (cuv. engl.). Un fel de rachiŭ de cereale fabricat în Anglia și Scoția.

1) gin, V. ghin.

2) *gin m. (ar.). Nume pe care musulmaniĭ îl daŭ unor spirite bune saŭ rele, inferioare îngerilor, dar superioare oamenilor.

ghin sn [At: DA ms / V: din, gin, grin / Pl: ~uri / E: nct] 1 Daltă cu tăiș semicircular, folosită de dogari și rotari. 2 Cazma îndoită pe amândouă laturile. 3 Cuțit cu lama curbată în formă de unghie, cu care se cioplește lemnul (în timpul sculptării lui). 4 Dispozitiv cu care pescarii scot nămolul de pe fundul apei pentru a aduna larvele de răsură necesare la pescuitul cegii.

gineco- [At: DN³ / V: gin- / E: fr gynéco-, it gineco-] Element prim^[1] de compunere savantă cu semnificația: 1 Femeie. 2 Referitor la femeie. 3 Femeiesc.

grin sn vz ghin corectat(ă)

GHIN, ghinuri, s. n. 1. Unealtă de dulgherie și de rotărie, în formă de daltă cu tăiș semicircular. 2. Cuțit cu tăiș în formă de unghie, cu care se fac săpături în lemn. 3. Cazma îndoită în amîndouă părțile laterale.

GINECO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) femeie”, „femeiesc”. [Var. gin-. / < fr. gynéco-, it. gineco-, cf. gr. gyne, gynaikos – femeie].

GINECO- elem. gin²(o)-.

GIN²(O)-, -GIN /GINECO- elem. „femeie”. (< fr. gyn/o/-, -gyne, gynéco-, cf. gr. gyne, gynaikos)

GINO- elem. gin²(o)-.

GHIN ~uri n. 1) Daltă cu lama semicirculară, folosită în rotărie. 2) Cuțit cu lama curbată cu care se scobește lemnul. 3) Hârleț cu părțile laterale îndoite. /Orig. nec.

ghin n. cazma îndoită de ambele părți laterale (la dulgheri, dogari și rotari). [Origină necunoscută].

ghin și gin n., pl. urĭ (cp. cu ghionoĭ). Raz (de scos bolovaniĭ din pavaj). Răzuș, daltă cu tăĭușu curb de scobit orĭ de netezit. Un fel de lopățică (la Dun. de jos și ghen) cu care pescariĭ scurmă pămîntu căutînd rîme (cea cu care scot vetricĭ de supt apă e o lopățică cu laturile curbe pusă în vîrfu uneĭ prăjinĭ).

gin s. n., (porții; sorturi) pl. ginuri

gin s. n., (sorturi, porții) pl. ginuri

gin (băutură) s. n., (sorturi, porții) pl. ginuri

ghin s. n., pl. ghinuri

ghin s. n., pl. ghinuri

ghin s. n., pl. ghinuri

GHIN s. (TEHN.) 1. (reg.) scoabă. (~ al rotarului, dulgherului.) 2. semen. (~ pentru tăierea copcilor în gheață.)

GHIN s. (TEHN.) 1. (reg.) scoabă. (~ al rotarului, dulgherului.) 2. semen. (~ pentru tăierea copcilor în gheață.)

ghin (ghinuri), s. n. – 1. Sapă, cazma. – 2. Daltă. Origine incertă, dar probabil expresivă. Pare pînă la un punct formație paralelă lui cioc; este identică lui gin, s. n. (burghiu, sfredel). – Der. ghinărar, s. n. (daltă); ghinț, s. n. (calapod, formă), numit astfel probabil datorită vîrfului său, cf. cioc; ghinui, vb. (Trans., a ciopli cu tesla); ghionoi, s. n. (tîrnăcop); ghionoaie, s. f. (ciocănitoare, Picus maior, Picus minor), cf. celălalt nume, ciocănitoare, de la ciocan (identitatea cu ghionoi „tîrnăcop”, deși evidentă și semnalată încă de către Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 282, nu a fost admisă; după Tiktin, aflat în legătură cu gaură; Cihac, I, 119, se gîndește la sl. žlŭtŭ „blond”, sb., cr. žunja „blond”; Philippide, II, 714 propune o legătură cu alb. gjon „cucuvea”; cf. DAR și Pușcariu, Lr., 265; DAR se gîndește la posibilitatea unei rădăcini expresive, dar se referă mai curînd la intenția de a reproduce strigătul păsării; iar după Scriban, trebuie plecat de la vioi „ager”; nici una din aceste sugestii nu este convingătoare); ghiont, s. n. (brînci, lovitură cu cotul); (în)ghionti, vb. (a împinge; a da ghionturi, a da pumni); ghiontuială, s. f. (ghiont); ghiold, s. n. (ghiont), pare a rezulta dintr-o încrucișare a lui ghiont cu bold (DAR); (în)ghioldi, vb. (a împinge); ghioldiș, adv. (pieziș).

gin, ginuri, s.n. (reg., înv.) Sondă specială cu care pescarii răscolesc malurile apei spre a dibui locurile cu cegă.

-GIN „ovar, pistil, femei, femeiesc”. ◊ gr. gyne „femeie” > fr. -gyne, germ. -gyn > rom. -gin.

GIN-, v. GINO-. □ ~andrie (v. -andrie), s. f., 1. Aspect sub care se prezintă la unele flori androceul și gineceul, datorită concreșterii staminelor cu pistilul. 2. Prezență, la femei, a caracterelor secundare masculine; ~androfor (v. andro-, v. -for), s. m., prelungire a axului floral pe care sînt dispuse atît staminele, cît și carpelele; ~andromonoecie (v. andro-, v. mon/o-, v. -oecie), s. f., poligamie monoică cu flori mascule, femele și hermafrodite pe același individ; ~andromorf (v. andro-, v. -morf), adj., referitor la un individ anormal, dintr-o specie dioică, la care unele părți ale corpului sînt tipic femele, iar altele, sînt tipic mascule; ~androspor (v. andro-, v. -spor), s. m., spor masculin format în vecinătatea oogonului; ~andru (v. -andru), adj., (despre o floare) la care staminele sînt concrescute cu pistilul; ~anter (v. -anter), adj., cu staminele transformate în pistil; ~autozom (v. auto-, v. -zom), s. m., autozom care poartă gene feminizante, consecutiv unei translocații; ~oecie (v. -oecie), s. f., prezența numai de flori femele pe aceeași plantă.

ghin, ghinuri, s.n. – 1. Daltă cu tăișul rotund, cu care se realizează ornamentele pe obiectele din lemn (Nistor, 1977). 2. Ornament folosit în decorarea porților maramureșene (Bilțiu, 2010). – Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă (DER).

ghin, ghinuri, s.n. – Daltă cu tăișul rotund, cu care se realizează ornamentele pe obiectele din lemn (Nistor 1977; Felecan 1983). – Et. nec. (MDA).

GINECO- „femeie, sex feminin, femeiesc, femel”. ◊ gr. gyne, gynaikos „femeie” > fr. gynéco-, engl. id., germ. gynäko-, it. gineco- > rom. gineco-. □ ~crație (v. -crație), s. f., sistem de guvernare arhaică, în care conducerea este încredințată femeilor; sin. ginocrație; ~filie (v. -filie₁), s. f., satisfacere sexuală patologică între femei; sin. safism, lesbianism, tribadism; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de femei; sin. ginefobie, ginofobie; ~genic (v. -genic), adj., (despre factori) care feminizează; ~id (v. -id), adj., care prezintă caractere feminine; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în ginecologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină medicală care studiază fiziologia și patologia aparatului genital feminin; ~manie (v. -manie), s. f., înclinare excesivă pentru femei; ~mastie (v. -mastie), s. f., dezvoltare exagerată a mamelelor la bărbat; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru afecțiunile genitale femeiești; ~tomografie (v. tomo-, v. -grafie), s. f., tehnică radiologică de tomografiere a organelor genitale femeiești interne.

GINO- „femeie, gineceu, pistil, femei, femeiesc”. ◊ gr. gyne „femeie” > fr. gyno-, germ. id., engl. id., it. gino- > rom. gino-. □ ~bază (v. -bază), s. f., parte lărgită a suportului care susține gineceul; ~cit (v. -cit), s. n., element citoplasmatic, neavînd perete celular; ~crație (v. -crație), s. f., ginecocrație*; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre o floare) cu stilele mai lungi decît staminele; ~dioecie (v. di-, v. -oecie), s. f., tip de dioecie la care florile hermafrodite și cele femele se găsesc pe indivizi deosebiți; ~dioic (v. di-, v. -oic), adj., (despre o plantă) care produce numai flori femele sau hermafrodite; ~fen (v. -fen), adj., (despre un organism) care produce celule sexuale fenotipice; ~filie (v. -filie₂), s. f., 1. Transformare a elementelor carpelare în frunze obișnuite. 2. Virescență a ovarului; ~fite (v. -fit), s. f. pl., exemplare femele din generația vegetală sexuată; ~for (v. -for), s. n., peduncul care poartă gineceul; ~gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s. m., gametange cu gameți femeii; ~gametofor (v. gameto-, v. -for), s. n., gametofor femei; ~gen (v. -gen₂), adj., (despre un organism) care produce celule sexuale genotipice; ~genetic (v. -genetic), adj., (despre un organism) care derivă exclusiv din ou; ~geneză (v. -geneză), s. f., dezvoltare a ovulului sub influența spermatozoidului, dar fără contopirea celor doi gameți; ~id (v. -id), adj., care prezintă caractere feminine; ~merogonie (v. mero-, v. -gonie), s. f., tip de reproducere, caracterizat prin dezvoltarea unui ovul care a fost activat de un gamet mascul, al cărui nucleu nu a fuzionat cu cel al ovulului; ~monoecie (v. mon/o-, v. -oecie), s. f., tip de monoecie cu flori femele și hermafrodite pe același individ vegetal; ~monoic (v. mon/o-, v. -oic), adj., (despre o plantă) care posedă numai pistil și flori hermafrodite; ~pară (v. -par), adj., s. f., (femelă) care are numai descendenți de sex feminin; ~plastie (v. -plastie), s. f., refacere chirurgicală a organelor genitale femele; ~podiu (v. -podiu), s. n., peduncul de pe axa florală care poartă gineceul; ~spor (v. -spor), s. m., spor femel care formează la germinare un protal; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., sporange care conține macrospori; ~sporogeneză (v. sporo-, v. -geneză), s. f., macrosporogeneză*; ~stegiu (v. -stegiu), s. n., înveliș protector al gineceului; ~stemiu (v. -stemiu), s. n., formație columnară rezultată din concreșterea staminelor cu gineceul; ~tip (v. -tip), s. n., tip feminin caracteristic speciei.