FRAG¹, fragi, s. m. Mică plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpină scurtă, cu frunze distribuite în rozetă, cu flori albe și cu fructe mici, conice, roșii sau albicioase, comestibile (Fragaria vesca). ◊ Compus: frag-de-câmp = căpșun. – Din fragă (derivat regresiv).

frag¹ sm [At: ALECSANDRI, P. P. 31 / Pl: ~agi / E: drr fragă] 1 Mică plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpină scurtă, frunze distribuite în rozetă, flori albe și cu fructe mici, conice, roșii sau albicioase, comestibile Si: ~-de-pădure, ~-iepuresc (Fragaria vesca). 2 (Șîc ~-de-câmp) Căpșun (Fragaria moschata). 3 (Mol; Buc) Fragă (1).

frag² sm vz fragă

FRAG¹, fragi, s. m. Mică plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpină scurtă, cu frunze dispuse în rozetă, cu flori albe și cu fructe mici, conice, roșii sau albicioase, comestibile (Fragaria vesca). ◊ Compus: frag de-câmp = căpșun. – Din fragă (derivat regresiv).

FRAG¹, fragi, s. m. Mică plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe comestibile (Fragaria vesca). La trunchiul bradului, Crește floarea fragului. ALECSANDRI, P. P. 31.

FRAG ~gi n. Plantă erbacee cu tulpina scurtă, cu frunze distribuite în rozetă, cu flori albe și cu fructe roșii comestibile. /Din fragă

frag a. (poetic) fraged: mă gândii la vârsta-mi fragă PANN. [Lit. rumen ca o fragă].

frag m. (lat. frăgum, fructu fraguluĭ, pl. frăga, de unde, în vest, s’a format un feminin fragă: it. sp. fraga, fr. fraise). O mică plantă rozacee cu florĭ albe și fructe roșiĭ parfumate (fragária vésca). Est. Fructu eĭ, fragă. V. căpșună.

fragă sf [At: CONACHI, P. 85 / V: frag sm / Pl: ~agi / E: ml fraga] 1 Partea comestibilă a fragului¹ (considerată în mod greșit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos și roșu pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. 2 (Pop; îe) În pofida ~agilor, mănâncă frunzele sau pentru ~, și frunza ți-e dragă Se spune despre cei care se mulțumesc cu puțin, neputând obține ceea ce doresc. 3 (Îc) ~-tătărească Plantă erbacee din familia chenopodiaceelor, cu frunze dințate, cu flori așezate la subsuoara frunzelor și cu fructe roșii (Blitum virgatum). 4 (Reg; șîc ~-de-pom) Dudă.

FRAGĂ, fragi, s. f. 1. Partea comestibilă a fragului (considerată în mod greșit drept fruct) compusă din receptaculul cărnos și roșu, pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. Prin văi adunam fragi. COȘBUC, P. II 193. Dragostea noastră cea dragă Nu trăi nici cît o fragă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 2. (Transilv., uneori determinat prin «de pom») Dudă. – Variantă: frag, fragi (BOLINTINEANU, O. 347), s. m.

FRAGĂ¹ ~gi f. Varietate de viță de vie, având struguri cu bobițe rotunde, plăcut mirositoare. [G.-D. fragii] /<lat. fraga

FRAGĂ² f. Fructul fragului. /<lat. fraga

fragă f. poamă roșie cu gustul dulce acrișor și foarte aromatic, fructul comestibil al arbustului (Fragaria vesca): dulceață de fragi. [Lat. FRAGA].

frágă f., pl. ĭ. (V. frag). Vest. Fructu fraguluĭ.

frag (plantă) s. m., pl. fragi

frag (plantă) s. m., pl. fragi

frag (plantă) s. m., pl. fragi

frag, pl. fragi (planta)

frag, -gi (planta).

frag-de-câmp (plantă) s. m., pl. fragi-de-câmp

fragă (fruct fals) s. f., g.-d. art. fragii; pl. fragi, art. fragile

!frag-de-câmp (plantă) s. m., pl. fragi-de-câmp

fragă (fruct) s. f., g.-d. art. fragii; pl. fragi, art. fragile

frag-de-câmp s. m.

fragă s. f., g.-d. art. fragii; pl. fragi, art. fragile

fragă, pl. fragi (fructul)

fragă, -gi (fructul).

FRAG s. v. căpșun.

FRAG s. (BOT.; Fragaria vesca) (reg.) pomniță.

frag s. v. CĂPȘUN.

FRAG s. (BOT.; Fragaria vesca) (reg.) pomniță.

FRAGĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.

FRAGĂ s. v. dudă.

FRAGĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.

fragă s. v. DUDĂ.

fragă (-gi), s. f. – 1. Fruct comestibil de plantă (Fragaria vesca, Fragaria elatior). – 2. (Trans.) Dudă (Morus alba, Morus nigra). – Mr. frangă, istr. frǫș. Lat. fragum (Pușcariu 639; Candrea-Dens., 630; REW 3480; DAR), cf. it., sp. fraga, fr. fraise. Tratamentul romanic demonstrează că pl. fraga a fost în general interpretat ca un sing. f.; însă în rom. există și forma paralelă frag, s. m. – Der. frag, s. m. (plantă erbacee al cărui fruct este fraga); frăgar, s. m. (Trans., dud); frăget, s. n. (loc cu fragi); frăguliță, s. f. (plantă, Adoxa moschatellina); frăgurel, s. m. (plantă, Potentilla micrantha).