FALIE, falii, s. f. (Geol.) Dislocație apărută în scoarța Pământului, ca urmare a mișcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de strate; fractură. – Din fr. faille.

falie sf [At: LTR / Pl: ~ii / E: fr faille] 1 (Glg) Ruptură apărută în scoarța Pământului în urma mișcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de straturi Și fractură (4). 2 (Fig) Ruptură.

*FALIE sf. 🗺 Spărtură, crăpătură într’o rocă care se desface în două părți, depărtîndu-se una de alta (🖼 2033) [fr. faille].

FALIE, falii, s. f. (Geol.) Ruptură apărută în scoarța Pământului, ca urmare a mișcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de straturi; fractură. – Din fr. faille.

FALIE, falii, s. f. (Geol.) Ruptură care desparte două blocuri ale scoarței pămîntului deplasate unul față de celălalt. Apele lacului s-au adunat într-o falie. ▭ Țipă uriașele falii, Geme pămîntul lovit. BANUȘ, B. 7. – Pronunțat: -li-e.

FALIE s.f. Ruptură care desparte două blocuri ale scoarței Pămîntului, deplasate unul față de celălalt. [Gen. -iei. / < fr. faille, cf. lat. fallere – a lăsa să cadă, a nu susține].

FALIE s. f. ruptură care desparte două blocuri ale scoarței Pământului, deplasate unul față de celălalt; fractură (3). (< fr. faille)

FALIE ~i f. geol. Ruptură în scoarța pământului apărută ca urmare a mișcărilor tectonice verticale. [Art. falia; G.D. faliei; Sil. -li-e] /<fr. faille

FALIA, faliez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) dizloca în falie. – Din fr. failler.

falia vtr [At: DN³ / P: ~li-a / Pzi: ~iez / E: fr failler] 1-2 A (i se) produce o falie (1). 3-4 A (se) disloca.

fălie¹ sf [At: COD. VOR. 73 / Pl: ~ii / E: făli + -ie] (Trs; Ban; înv) 1 Fast¹. 2 Mândrie. 3 Trufie.

fălie² sf [At: LB / V: fel~ / E: mg féle] (Reg) Rudenie.

felie² sf vz fălie²

❍FĂLIE = FELIE.

FALIA vb. I. tr., refl. (Geol.) A (se) produce o falie, a face o falie, a (se) tăia, a (se) disloca. [Pron. -li-a, p. i. 3 -iază. / < fr. failler].

FALIA vb. tr., refl. a (se) produce o falie, a (se) tăia, a (se) disloca. (< fr. failler)

falie (ruptură) (desp. -li-e) s. f., art. falia (desp. -li-a), g.-d. art. faliei; pl. falii, art. faliile (desp. -li-i-)

falie (ruptură în scoarța Pământului) (-li-e) s. f., art. falia (-li-a), g.-d. art. faliei; pl. falii, art. faliile (-li-i-)

falie s. f. (sil. -li-e), art. falia (sil. -li-a), g.-d. art. faliei; pl. falii, art. faliile (sil. -li-i-)

falia (a ~) (a produce o falie) (rar) (desp. -li-a) vb., ind. prez. 1 sg. faliez (desp. -li-ez), 3 faliază, 1 pl. faliem; conj. prez. 1 sg. să faliez, 3 să falieze; ger. faliind (desp. -li-ind)

falia (a ~) (a produce o falie) (rar) (-li-a) vb., ind. prez. 3 faliază; conj. prez. 3 să falieze (-li-e-); ger. faliind (-li-ind)

falia vb. (sil. -li-a), ind. prez. 1 sg. faliez, 3 sg. și pl. faliază; conj. prez. 3 sg. și pl. falieze (sil. -li-e-); ger. faliind (sil. -li-ind)

falie, falii s. f. (pub., fig.) ruptură

FALIE s. (GEOL.) paraclază.

FĂLIE s. f. 1. (Trans. SV) Pompă, splendoare. Viind Agripa cu Vernichiiea cu multă fălie. N TEST. (1648). 2. (Ban., Trans. SV) Trufie. Rostul lor grăiaște fălie. NT 1648, 201^r. În fălie nedreptul supără surumanul. PSALT. (1651). Fĕliĕ. Jactantia. AC, 338; cf. CĂRARE PRE SCURT. Etimologie: făli + suf. -ie Vezi și fălos, făloșie, fălui. Cf. b u i e c e a l ă, buiecie, buiecitură (1), făloșie, h i c i m ă ș i e, m ă r o ș i e, z u z i e.

fălie¹, fălii, s.f. (reg., înv.) 1. mărire, pompă, splendoare. 2. fală, fudulie, mândrie, trufie.

fălie² s.f. (reg.) rudenie, neam.