elocvență sf [At: VĂCĂRESCUL, I. II, 18^v/1 / V: ~cen~, ~cin~, (înv) ~cue~, ~cuenție (S și: ~oun~), ~cuin~ (S și: ~oun~), ~ție / Pl: ~țe / E: fr éloquence, it eloquenza, lat eloquentia] 1 Însușire sau talent de a convinge sau de a emoționa prin vorbe Si: expresivitate. 2 Forță de convingere. 3 (Pex; îe) ~ța ochilor, ~ mimicii etc. Putere de convingere a expresiei feței sau mimicii. 4 (Pex) Dovadă de netăgăduit. 5 (Îlav) Cu ~ Elocvent (4). 6 (Asr; liv) Retorică.

ELOCVENȚĂ s. f. Talent, iscusință de a vorbi frumos, convingător. Redactori care lăudați Pe unii dintre candidați, Ce proștilor le dați virtuți Și elocvență celor muți. ALEXANDRESCU, P. 171. ♦ Putere expresivă, calitate de a exprima ceva în mod sugestiv. Mimică de o elocvență deosebită.

ELOCVENȚĂ s.f. Talent, arta de a vorbi frumos; elocință. ♦ Expresivitate, exprimare sugestivă. [Cf. it. eloquenza, lat. eloquentia].

ELOCVENȚĂ s. f. însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător; elocință. ◊ expresivitate. (< fr. éloquence, lat. eloquentia)

ELOCVENȚĂ f. 1) Caracter elocvent. A avea multă ~. 2) Arta de a convinge și de a influența prin limbaj. ~ politică. 3) Expresivitate sugestivă. ~a mimicii. [G.-D. elocvenței] /<fr. éloquence, lat. eloquentia

elocvență f. arta, talentul de a vorbi bine, de a convinge și înduioșa.

elocență sf vz elocvență

elocință sf vz elocvență

elocuență sf vz elocvență

elocuenție sf vz elocvență

elocuință sf vz elocvență

elocvenție sf vz elocvență

*elocŭénță f., pl. e (lat. eloquentia). Arta, talentu de a vorbi bine, de a emoționa, de a convinge. Fig. Putere de a convinge: elocŭența cifrelor. – Fals -cvență, -cínță.

elocvență s. f., g.-d. art. elocvenței

elocvență s. f., g.-d. art. elocvenței

elocvență s. f., g.-d. art. elocvenței

elocvență

elocvență, -țe.

ELOCVENȚĂ s. 1. v. retorică. 2. v. expresivitate.

ELOCVENȚĂ s. 1. oratorie, retorică, (înv.) limbuție, ritorie. (Își însușește arta ~.) 2. expresivitate, plasticitate, pregnanță, sugestivitate. (~ satirei sale.)

ELOCINȚĂ, ELOCVENȚĂ (< fr. éloquence < lat. eloquentia, de la loquor-i, a vorbi) Arta, talentul de a vorbi frumos, de a transmite altora gîndurile și sentimentele sale prin intermediul cuvîntului. Elocința este un talent natural de a convinge, iar în retorică arta de a vorbi frumos. Deși Quintilian spune: „Poeta nascitur, orator fit” (Poetul se naște, oratorul se formează), elocința este totuși un dar și poate căpăta strălucire printr-o educație aleasă. În Grecia, ea apare din cele mai vechi timpuri, jucînd un rol important în viața socială a poporului. Pericles, Demostene, Eschine au ridicat elocința pe cele mai înalte culmi. Nici la romani ea nu a fost mai puțin cultivată și mai lipsită de valoare (ex. Cicero). Retoricienii deosebesc cinci genuri principale de elocință: elocința de amvon, elocința tribunei, elocința militară, elocința baroului sau juridică, elocința academică. Acestea aparțin elocinței vorbite, căreia i se adaugă și elocința scrisă, între elocința scrisă și cea vorbită, între un discurs și o carte, fiind însă o mare deosebire. Oratorului i se cere o voce plăcută, gesturi adecvate exprimării orale a ideilor, însușirea de a atrage auditoriul, putîndu-se trece cu vederea unele neglijențe stilistice și chiar compoziționale, pe cîtă vreme, față de forma scrisă, exigența e cu mult mai mare.

CEDANT ARMA TOGAE, CONCEDANT LAUREA LAUDI (lat.) armele să cedeze locul togii, laurii – elocvenței – Cicero, „De oficiis”, I, 22, 77. Astfel formulează Cicero preferința sa pentru o conducere civilă a societății. P. ext. Îndemn la soluționarea pașnică a conflictelor.

Cedant arma togae, concedat laurea linguae (lat. „Armele să cedeze togei, laurii elocvenței!”) – primul vers din Elogiul pe care Cicero și l-a închinat lui însuși, în amintirea consulatului său și a activității publice pentru care a fost proclamat „Părinte al Patriei”. De obicei se citează numai primul emistih: cedant arma togae, prin care se cere unei conduceri militare (armele) să lase locul administrației civile (toga). Prin extensiune, e un îndemn spre a renunța la spadă, la conflicte, la violență și a prefera uneltele creației pașnice. LIT.