DUNĂ, dune, s. f. Formă de relief cu aspectul unor coame paralele, apărute sub acțiunea vântului, situate pe țărmurile joase ale mărilor, pe cursul inferior al râurilor și în regiunile nisipoase. – Din fr. dune.

dun sn vz dună¹

dună² sf [At: DLR ms / V: ~nihă / Pl: ~ne / E: mg dunyha] (Ban; Trs) Pilotă de puf.

dună¹ sf [At: MEHEDINȚI, G. F. 43 / V: dun sn / Pl: ~ne / E: fr dune cf ger Düne] Formă de relief cu aspectul unor coame paralele, apărute sub acțiunea vântului în regiunile nisipoase Cf movilă, (pop) dâlmă, îngrămădire.

DUNĂ, dune, s. f. Formă de relief cu aspectul unor coame paralele, apărute sub acțiunea vântului în regiunile nisipoase. – Din fr. dune.

DUNĂ, dune, s. f. Îngrămădire de nisip sub formă de coame paralele formate sub acțiunea vîntului în regiuni nisipoase (pe malul mării sau în deșerturi). Printre dune înaintează un om. Abia pășește. Vîntul se străduie să-l dărîme. V. ROM. septembrie 1953, 211.

DUNĂ s.f. Movilă (mică) de nisip formată de vînt în regiunile nisipoase. [< fr. dune, it. duna, cf. ol. dune – colină].

DUNĂ s. f. îngrămădire de nisip în formă de coame paralele, în regiunile nisipoase sub acțiunea vântului. (< fr. dune)

DUNĂ ~e f. Val sau colină de nisip, format de vânt pe malul unei mări sau într-un deșert. /<fr. dune

dune f. pl. grămădire de nisip dealungul marginilor mării, în pustiuri, etc.: dunele Dunării (= fr. dune).

* dúnă f., pl. e (fr. dune, flamand dune, of. duin, d. celticu dûnn, înălțime). Grămadă de nisip strîns de vînt pe malu măriĭ orĭ pin deșerturĭ. V. grind și prispă.

dună s. f., g.-d. art. dunei; pl. dune

dună s. f., g.-d. art. dunei; pl. dune

dună s. f., g.-d. art. dunei; pl. dune

dună (dune), s. f. – Formă de relief cu aspectul unor coame paralele. Fr. dune. – Der. dunetă, s. f. (partea mai înaltă de la pupa unei nave), fin fr. dunette.

dună, dune, s.f. – (reg.) Plapumă umplută cu fulgi de pene; dricar. ♦ (onom.) Duna, nume de familie (22 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. dunyha „pilotă de puf” (Țurcanu, MDA), germ. Daunendecke „pilotă” (Țurcanu).

dună, -e, s.f. – Plapumă umplută cu fulgi de pene; dricar. – Din magh. dunyha, germ. Daunendecke „pilotă” (Țurcanu).

DUNĂREA (DONAU, DUNA, DUNAI, DUNAJ sau DUNAV), fl. în Europa, al doilea ca dimensiuni și debit (după Volga); 2.860 km. Bazinul hidrografic are o supr. de 817 mii km², din care 221,7 mii km² (27%) pe terit. României. Izv. din M-ții Pădurea Neagră (Schwartzwald) prin pâraiele Breg și Brigach care confl. la Donaueschingen, străbate de la V la E partea de S a Germaniei, traversează apoi reg. de NE a Austriei, după care formează, pe o porțiune, granița cu Ungaria. În această zonă se află în construcție barajul hidrocentralei Gabacikova, între Hrušov (Slovacia) și Dunakiliti (Ungaria). După ce separă M-ții Borzsöny de M-ții Pilis prin defileul Porțile Višegrád-ului la N Ungariei, își schimbă brusc cursul către S (la Vác), drenând partea central-vestică a Ungariei, apoi formează granița dintre Croația și Iugoslavia și intră în România la Baziaș. În continuare, face graniță cu Iugoslavia până la râul Timok, iar de aici, până în dreptul localit. Silistra, formează hotarul cu Bulgaria. De la Silistra până la confl. cu Prutul, D. curge numai pe terit. României, iar de aici până la gura brațului Chilia, formează granița cu Rep. Moldova și Ucraina. Sectorul superior (de la izvoare până la Viena) este tipic montan, cu o vale îngustă și adâncă, cu pante abrupte. Lățimea D. până la Ulm oscilează între 20 și 100 m, de la Ulm la Viena între 100 și 350 m, iar viteza de curgere este de 1-2,8 m/s. Sectorul mijlociu (de la Viena la Baziaș) ocupă câmpia slab accidentată a Panoniei. Valea este largă, cu albie meandrată și luncă bine dezvoltată. Viteza curgere este 0,3-1,1 m/s, cu excepția zonei defileului Porțile Višegrad-ului, unde valea se îngustează până la 0,6-1,5 km, iar viteza curentului crește la 2,2-4,7 m/s. Sectorul inferior, românesc (de la Baziaș până la vărsare), în lungime de 1.075 km, începe cu un defileu lung de 144 km, care străbate Carpații, având, pe o porțiune numită Cazane, caracter de vale transversală cu versanți calcaroși abrupți. În sectorul Porțile de Fier, între localit. Gura Văii și Šip, s-a construit (1964-1971), în colaborare cu Iugoslavia, nodul hidroenergetic și de navigare Porțile de Fier I, care cuprinde și o mare hidrocentrală cu o putere instalată de 2.100 MW (hidrocentrala de pe malul românesc are 1.050 MW). În aval de aceasta, tot ca urmare a colaborării între România și Iugoslavia, a fost dată în folosință, în 1985, hidrocentrala Porțile de Fier II (8 grupuri energetice cu o putere instalată totală de 216 MW) amplasată în dreptul localit. Ostrovu Mare, jud. Mehedinți și Mihailovac (Iugoslavia). În zona com. Gogoșu se află în construcție o hidrocentrală adițională (54 MW), aparținând numai României. Între Drobeta-Turnu Severin și Călărași, D. se lărgește, lunca, populată cu lacuri, dezvoltându-se și ea, mai ales pe malul stg. În cadrul albiei există și ostroave vechi, neinundabile. De la S de Călărași și până la Hârșova, între brațul Borcea la V și D. Veche la E, se întinde Balta Ialomiței (zonă în care, în 1987, a fost dat în folosință un complex de poduri feroviare și rutiere, precum și un sector de autostradă, ce leagă Muntenia de Dobrogea pe o rută mult mai scurtă; tot în această reg., la Cernavodă, D. e legată de Marea Neagră prin Canalul Dunăre-Marea Neagră). De la N de Hârșova și până la Brăila, între D. și D. Veche se află Balta Brăilei (azi asanată). În dreptul com. Giurgeni a fost dat în folosință (22 dec. 1970) un pod rutier ce asigură legătura între București și Constanța. De la Brăila până la primul ceatal (ceatalul Chiliei), unde se desparte în brațele Chilia și Tulcea, D. curge pe o singură albie, cu coturi mari (Cotul Pisicii) care favorizează formarea zăpoarelor. Ad. ei atinge 24 m, iar fundul coboară sub nivelul mării. În aval de municipiul Tulcea, brațul Tulcea se desparte din nou la al doilea ceatal (ceatalul Sf. Gheorghe) formând brațele Sulina și Sf. Gheorghe, astfel încât D. se varsă în Marea Neagră prin trei guri pr. (Chilia, Sulina și Sf. Gheorghe), care formează Delta Dunării. Regimul hidrologic al D.este complex. Anual D. aduce în Marea Neagră în medie un debit de apă de 6,5 mii m³/s și 66,5 mil. t aluviuni. Pe anumite porțiuni D. îngheață, în iernile aspre. Are peste 300 de afl., dintre care cei mai importanți sunt: Inn, Morava, Váh, Hron, Drava, Sava, Tisa, Timiș, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret, Prut ș.a. Este navigabilă de la Ulm (Germania) și până la vărsare în Marea Neagră. Canalele Rin-Main-Dunăre (dat în folosință la 25 sept. 1992) și Dunăre-Marea Neagră (26 mai 1984) asigură legătura navigabilă între Marea Nordului și Marea Neagră (3.500 km). Porturi pr.: Ulm, Linz, Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad, Drobeta-Turnu Severin, Giurgiu, Călărași, Brăila, Galați, Tulcea. Denumiri antice: Danubius, Istros, Donaris (denumirea geto-dacă). V. Comisura Dunării.